ADEPT: Asociația pentru Democrație Participativă    Partide politice
    din Republica
    Moldova
 Alegeri parlamentare anticipate în Moldova din 28 noiembrie 2010
   English Version      
    Home        Harta site-ului       E-mail           

Partide politice  

Lista partidelor  

Dialog politic  

Eveniment  

Legislație  

Puncte de vedere  

Declarații/Documente  

Comunicate de presă  

Comentarii  

Alegeri  

Electorala 2007  

Electorala 2005  

Rezultate 1994-2005  

Blocuri electorale  

Informație utilă  

Bibliografie  

Site-uri relevante  

Comunicate de presă ale Partidului Social-Liberal


  versiune pentru tiparversiune
pentru tipar
29 ianuarie 2007

Sîmbătă, 27 ianuarie, în sala mare a centrului de cultură "Ginta Latină" din Chișinău și-a ținut lucrările Conferința Națională a Ligii Femeilor Social-Liberale. Desfășurat sub genericul "Angajament și acțiune pentru o viață mai bună", forul femeilor social-liberale a întrunit circa 400 de delegați, reprezentînd geografic toate raioanele Republicii Moldova.

Conferința a fost salutată de Igor Clipii, Secretar General al PSL, Sergiu Burcă, Președinte a. i. al Organizației Municipale Chișinău a PSL, Valeriu Streleț, Vicepreședinte al PSL, și Liliana Rusnac, Membru al Ligii Tineretului Social Liberal.

La Conferință au participat, ca oaspeți de onoare, și au luat cuvîntul Wolfgang Sachsenroeder, director de proiect pentru Romînia, Moldova, Bulgaria și Macedonia în cadrul Fundației Friedrich Naumann, și Stela Mocan, Coordonator Programe în cadrul Institutului Republican Internațional în Moldova, cu suportul căruia a fost posibilă organizarea evenimentului în cauză.

Agenda de lucru a Conferinței a cuprins dezbateri asupra activității LFSL și a rolului femeii în politică, adoptarea Regulamentului și alegerea organelor de conducere ale Ligii. În cadrul dezbaterilor au luat cuvîntul Valentina Stratan (Holban), Deputat și Vicepreședinte al PSL, Elena Frumosu, Consilier raional și Vicepreședinte al LFSL, Lidia Popescu și Elena Șișcanu, Membri ai Biroului Permanent al PSL, Tatiana Chitoroagă, Președinte al Organizației Municipale Chișinău a LFSL, Maria Gorincioi, Președinte al Organizației de Sector Călărași, Tatiana Ghilan, Primar de Tudora, Stefan-Vodă, Ludmila Ialău, Președinte al Organizației Municipale Bălți, Olga Bogovic, Președinte al Organizației de Sector Anenii Noi, Feodosia Croitoru, Candidat la primar de Ciutești, Nisporeni.

Participanții la Conferință au adoptat în unanimitate o Rezoluție, în care au salutat implicarea activă a femeii în viața politică și socială din Republica Moldova și dorința lor de a contribui la realizarea dezideratului de integrare europeană și reintegrare națională. Femeile social-liberale au apreciat schimbările pozitive din opinia publica din Republica Moldova față de rolul femeii în viața economică, socială și politică. Delegații și-au exprimat speranța că încadrarea mai activa și mai eficientă a femeii în politică, mai ales în organele puterii locale și centrale, va conduce la redresarea situației sociale și la detensionarea situației politice din Republica Moldova.

Delegații și-au exprimat îngrijorarea față de escaladarea tensiunilor din zona de est țării și de lipsa oricăror progrese pe calea soluționării contenciosului transntrean. Subliniind faptul că femeile au fost și sunt în avangarda mișcării pacifiste, participanții la Conferință au făcut un apel către colegele lor de pe ambele maluri ale Nistrului, către organizațiile neguvernamentale de femei, precum și către organizațiile de femei ale tuturor formațiunilor politice din Republica Moldova să-și unească eforturile în vederea constituirii unei mișcări pentru dialog și înțelegere "Femeile împotriva confruntării".

În același timp, femeile social-liberale și-au manifestat îngrijorarea față de scăderea dramatică a nivelului de viață în Republica Moldova, precum și față de deteriorarea continuă a situației social-economice, fenomen ce generează apariția unui mare număr de copii abandonați. "Problema "copiilor străzii", a copiilor abandonați în general, este foarte gravă sub aspect social și moral și regretăm faptul că puterea de la Chisinau ignoră aproape cu desăvîrșire existența ei. Facem apel către guvern, dar și către reprezentantele organizațiilor internaționale acreditate la Chișinău, către donatorii externi, să nu uite că la ora actuală mii, poate zeci de mii de copii din Republica Moldova sunt victime ale abandonului", se spune în finalul Rezoluției adoptate sîmbăta trecută de femeile social-liberale.

La încheierea lucrărilor Conferinței, un discurs în fața participanților a ținut Oleg Serebrian, Deputat și Președinte al PSL. Liderul social-liberal a apreciat înalt curajul femeilor de a se implica activ în politică, exprimîndu-și speranța că rolul LFSL, ca organizație autonomă în cadrul PSL, va deveni din ce în ce mai vizibil, mai ales în perspectiva apropiatelor alegeri locale.

Biroul de presă al Partidului Social Liberal

Alegeri locale 2003

Concurenți electorali

Electorala Chișinău

Rezultate

Legislație electorală

Documente CEC

Documente/Contestări

Documente OSCE/BIDDO

Educație electorală

Caricaturi

[an error occurred while processing this directive]
la începutul paginii  

Copyright © 2001–2010 Asociația pentru Democrație Participativă "ADEPT"
Tel/Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:

Reproducerea materialelor se permite doar cu menționarea obligatorie a sursei
 
Site elaborat de NeoNet  
Despre proiect