| Partide politice |  |





| Puncte de vedere |  |




| Alegeri |  |





| Informație utilă |  |



|  |
Comunicate de presă ale Partidului Social-Liberal

27 noiembrie 2006
Grupul parlamentar al Partidului Social-Liberal (PSL) a sesizat Curtea Constituțională în privința neconstituționalității creării Ministerului Administrației Publice Locale. În opinia deputatului social-liberal Igor Klipii, semnatar al sesizării: "Comunitățile locale au nevoie de autonomie financiară, nu de supraveghetori de la centru înregimentați în Partidul Comuniștilor. Ce să verifice acest minister? Sărăcia din satele moldovenești? Cum cheltuie primăriile banii pe care nu îi au? Din cauza politicii iraționale a comuniștilor în domeniul dezvoltării locale cele mai importante taxe sunt colectate centralizat lăsînd astfel primarii cu mîinile legate. Administrația publică locală are nevoie de libertate în luarea deciziilor cu privire la destinația cheltuielilor și nu de indicații de la centru." Potrivit aceleiași surse, noul minister a fost constituit pentru a justifica utilizarea fondurilor publice în campania electorală și pentru instituirea unui control centralizat asupra asistenței tehnice și financiare externe destinate dezvoltării locale. "Chemăm comunitatea donatoare să studieze situația în teren. Programele de dezvoltare comunitară nu își au efectul scontat dacă sunt negociate centralizat, fără consultarea administrației publice locale. Primarii cunosc mai bine situația la nivel local, deoarece sunt mai aproape de cetățeni, iar practica de perfectare centralizată a aranjamentelor pentru fondurile destinate localităților duce la direcționarea asistenței către comunitățile în care comuniștii au acumulat mai multe voturi", a mai spus Klipii.
În sesizarea depusă la Curtea Constituțională, deputații PSL invocă încălcarea principiului autonomiei locale, consacrat în articolul 109 din Constituție. Cu ocazia depunerii sesizării deputații social-liberali lansează un apel prin care cheamă aleșii locali la solidarizare întru apărarea intereselor localităților pe care le reprezintă.
Serviciul Presă și Relații Externe al PSL
|
 |










 |
 |
[an error occurred while processing this directive] |
 |
|