| Partide politice |  |





| Puncte de vedere |  |




| Alegeri |  |





| Informație utilă |  |



|  |
Comunicate de presă ale Partidului Social-Democrat din Moldova

4 noiembrie 2006 Congresul al IX-lea al PSDM
Pe data de 4 noiembrie 2006 a avut loc Congresul IX al Partidului Social-Democrat din Moldova. La Congres au participat peste 400 de delegați și invitați din municipiul Chișinău și din 25 de filiale raionale din Republica Moldova. În debutul Congresului, Președinta Consiliului Național PSDM, dra Loretta Handrabura, a prezentat raportul politic privind situația în țară, în care a fost prezentată o analiză amplă a situației social-economice și politice, precum și evaluarea activității PSDM în ultimii doi ani.
În toate luările de cuvânt a predominat ideea că situația în țară este una de criză, marcată de regres constant în toate domeniile vieții. Raportorii și-au exprimat dezacordul cu regimul autoritar, instaurat în țară, de încălcarea cu brutalitate a normelor și valorilor democratice de către actuala guvernare, degradarea mediului de afaceri, lichidarea autonomiei puterii locale, și, în mod deosebit, de discreditarea și anihilarea opoziției adevărate prin intimidări, persecutări, hărțuieli și arestări ale liderilor politici în temeiul unor dosare penale, instrumentate la comanda guvernării.
În acest context, toți vorbitorii s-au arătat profund indignați de arestarea liderului PSDM Eduard Mușuc. În ajunul alegerilor locale din primăvara 2007, aceste intimidări nu sunt altceva decât tentative de a anihila partidul și neutraliza pericolul pe care îl reprezintă PSDM prin ascendența potențialului, consolidarea pozițiilor pe arena politică și dezvoltarea structurii interne de partid.
Cu o majoritate absolută de voturi, Președinte al Partidului Social-Democrat din Moldova a fost ales dl Eduard Mușuc.
Congresul a adoptat un șir de rezoluții, prin care își exprimă dezacordul cu regimul autoritar. Congresul cere autorităților eliberarea necondiționată și imediată a dlui Eduard Mușuc, și sesizează organismele internaționale cu sediul la Chișinău, Internaționala Socialistă și Partidul Socialiștilor Europeni asupra incompatibilității declarațiilor proeuropene ale puterii și a metodelor autoritare de guvernare.
După încheierea lucrărilor Congresului, toți delegații și invitații, împreună cu simpatizanții și alți membri de partid, au participat la un miting de protest în scuarul Operei Naționale. Protestatarii au cerut eliberarea lui Eduard Mușuc, scandând "LIBERTATE!" și "JOS REGIMUL!".
Serviciul presă al PSDM
|
 |










 |
 |
[an error occurred while processing this directive] |
 |
|