| Partide politice |  |





| Puncte de vedere |  |




| Alegeri |  |





| Informație utilă |  |



|  |
Comunicate de presă ale Partidului Social-Democrat din Moldova

9 septembrie 2005
Au trecut deja 6 luni de la alegerile parlamentare. Timp suficient pentru a face unele bilanțuri preliminare.
PSDM constată că în această perioadă Coaliția de guvernământ creată de facto, imediat după alegeri, în formula: PCRM, PPCD, PD, PSL reiterează, practic, politica promovată de partidul comuniștilor în perioada de până la alegerile parlamentare. În pofida declarațiilor de integrare europeană, de "consens național istoric", de rezolvare a conflictului transnistrean etc, guvernarea în fapt, nu a realizat schimbări calitative în domeniile politic, economic și social. Coaliția de guvernământ se limitează doar la adoptarea unor declarații, strategii și legi care în fond nu sunt aplicate. Deși se lansează anumite proiecte, acestea au tentă mai mult populistă și propagandistică, fără vreun impact real și nu se confirmă prin acțiuni si rezultate concrete.
PSDM consideră că astfel se induce în eroare opinia publică și structurile occidentale în privința integrării europene și a atașamentului guvernării față de valorile europene. În realitate, cetățenii sunt impuși să asiste la un proces de continuă propagandă care poate fi calificat ca o interminabilă campanie electorală cu prezența agitației populiste și a altor atribute caracteristice acestui proces.
Politica
Majoritatea absolută a reformelor declarate au un caracter superficial și nu conduc la schimbarea calitativă a sistemului politic al țării care ar asigura independența reală a ramurilor puterii, participarea mai activă a cetățenilor la formarea lor, precum și la consolidarea stabilității și eficacității instituțiilor ce garantează democrația și supremația legii.
Contrar obligațiilor de democratizare asumate prin semnarea Planului de Acțiuni RM-UE, puterea persistă în aplicarea practicilor autoritare - menținerea controlului asupra tuturor ramurilor puterii, mass- media și puterilor locale. Recentele modificări legislative privind clarificarea procedurii de numire și avansare în funcție a judecătorilor, practic, n-au condus la asigurarea independenței reale a justiției și la controlul societății civile asupra ei. Ultimele tentative de a anula alegerile directe ale Administratorului (Bașkan) UTA Gagauzia și eventuala subordonare a acestuia Adunării Populare a autonomiei confirmă tendințele nedemocrartice ale guvernării de subordonare a puterilor locale. Mass-media de stat, care conform declarațiilor guvernanților, au devenit publice continuă să promoveze în mod unilateral puterea. Drept dovadă poate servi lipsa cu desăvârșire a reprezentanților opoziției de pe ecranele televiziunii publice "Moldova 1".
Economie
PCRM a câștigat alegerile promițând crearea a 300 mii noi locuri de muncă, salariu mediu de 300 USD și pensii de 100 USD. Este evident că nici una din aceste promisiuni nu va fi onorată în cadrul sistemului economic existent. Guvernul până în prezent nu a formulat prioritățile dezvoltării economice durabile, nu este capabil să elaboreze și să implementeze strategii de dezvoltare și reforme structurale. A falimentat Strategia de Creștere Economică și Reducere a Sărăciei (SCERS), n-au fost restabilite relațiile cu organismele financiare internaționale (FMI, BERD și Banca Mondială). Un fiasco total a suferit așa zisa reforma regulatorie (ghiliotina).
Debirocratizarea (reducerea promisă a aparatului de stat cu 70%) a sistemului de stat s-a limitat doar la declarații de intenții. În realitate se înregistrează disproporții absolut critice pentru economie:
- Numărul locurilor de muncă, practic, nu crește deja câțiva ani, iar numărul populației economic active este în scădere;
- Se constată grave probleme demografice - în RM unui pensionar revine 0,9 lucrători, iar numărul populației este în permanentă scădere;
- creșterea soldului negativ al balanței comerciale, care va depăși cu siguranță 1 mld. USD până la sfârșitul anului curent;
- datoria internă constituie cca 2,7 mld lei;
- scăderea indicilor producției industriale;
- pierderea piețelor tradiționale, drept consecință a politicii externe agresive, ce va cauza o criză de proporții și va conduce la o creștere și mai mare a soldului negativ;
- creșterea continuă a prețurilor la resursele energetice și la mărfurile de consum.
Mediul de afaceri nu a devenit mai agreabil, iar climatul investițional mai atractiv. Guvernul continuă să trateze agenții economici și cetățenii de pe poziții preponderent fiscale, introducând diferite interdicții, bariere, creând încordare socială. Un simplu exemplu poate servi recentul scandal cu interzicerea de către Guvernul RM a comercializării mărfurilor "second hand". Mai mult, se așteaptă înăsprirea condițiilor pentru micul business, inclusiv interzicerea patentei de întreprinzător. Constatăm că toate acestea pot cauza în timpul cel mai apropiat o criză social-economică de proporții.
Transnistria
PSDM apreciază eforturile întreprinse de actuala guvernare intru rezolvarea definitivă a diferendului transnistrean dar, concomitent, consideră concepția adoptată fiind lipsită de prevederi fundamentale - garanțiile interne pentru rezolvarea conflictului și situația post-conflictuală. Numai asigurarea garanțiilor interne, prin democratizarea întregii Moldove (și nu doar a Transnistriei), va conduce la restabilirea încrederii reciproce între ambele maluri ale Nistrului.
Edificarea unui sistem politic durabil, care ar asigura independența reală a puterii judecătorești, transparența actului de guvernare și a gestionării finanțelor publice, participarea cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului la formarea tuturor ramurilor puterii va crea condiții necesare pentru rezolvarea diferendului și dezvoltarea statului.
PSDM consideră abordările și metodele aplicate de actuala guvernare în procesul de rezolvare a diferendului drept inadecvate, care conduc la tensionarea situației și înrăutățirea relațiilor cu țările și organizațiile implicate în soluționarea conflictului.
Lipsa garanțiilor interne și metodele de rezolvare a diferendului, promovate de actuala guvernare, practic, exclud posibilitatea soluționării acestuia reieșind din interesele naționale ale RM în viitorul apropiat și pun în pericol securitatea economică și suveranitatea statului.
Este necesară întoarcerea Republicii Moldova la masa de tratative, condiție prevăzută de Planul de Acțiuni RM-UE aprobat inclusiv și de Parlamentul RM și, în special, restabilirea relațiilor cu Federația Rusă, pentru asigurarea colaborării constructive cu acest stat, direcționate spre rezolvarea definitivă și cât mai grabnică a diferendului transnistrean.
PSDM consideră că diferendul transnistrean trebuie soluționat în limitele Constituției și hotarelor RM, reieșind din interesele noastre naționale, dar nu cu prețul unor pierderi economice colosale și tulburărilor sociale care pot periclita suveranitatea statului.
În aceste condiții PSDM declară: O guvernare conștientă și onestă trebuie să-și asume responsabilitatea pentru rezultatele politicii promovate și nu doar să se limiteze la promisiuni și declarații populiste. O astfel de abordare își are limitele sale. Republica Moldova deja se află în pragul unei crize generale de proporții care pune în pericol securitatea economică a țării și suveranitatea statului.
PSDM se adresează către Coaliția guvernamentală cu un apel de alarmă. Este nevoie stringentă de implementare a unor reforme calitative cu un impact real, care să conducă la dezvoltarea durabilă și dinamică a statului în toate domeniile și să se manifeste prin creșterea continuă a nivelului de trai al populației.
PSDM propune să fie reduse la minimum declarațiile triumfaliste ale guvernării privind apropiata integrare în Uniunea Europeană, ce nu corespund situației actuale. Integrarea Europeană este un proces complex și de lungă durată de modernizare a statului, economiei și a societății. Pentru a nu compromite realizarea acestui obiectiv strategic, toate eforturile trebuie direcționate spre mobilizarea întregii societăți pentru o muncă organizată și asiduă zi de zi.
Centrul de presă al PSDM
|
 |










 |
 |
[an error occurred while processing this directive] |
 |
|