| Partide politice |  |





| Puncte de vedere |  |




| Alegeri |  |





| Informație utilă |  |



|  |
Comunicate de presă ale "Alianței «Moldova Noastră»"

18 decembrie 2006
Protestul simbolic împotriva încălcării drepturilor omului de către guvernarea comunistă din Moldova, desfășurat de AMN pe 10 decembrie (cu microfoane butaforice, cu gurile legate, formând un lanț al tăcerii) își confirmă justețea. Cu această apreciere a început astăzi conferința de presă a Fracțiunii Alianța "Moldova Noastră" liderul formațiunii, dl Serafim Urechean. El a apreciat evenimentele actuale de la Radio Antena "C" și Euro TV Chișinău drept o acțiune a PCRM și PPCD de subordonare politică a cele două posturi publice municipale. Partajarea este trădată de numirea șefilor interimari la celor două instituții, lui Roșca i s-a dat televiziunea, iar Voronin și-a luat postul de radio. Decizia de înstrăinare a acestor instituții, concursul investițional, înlocuirea operativă a directorilor cu niște marionete, suspendarea emisiei la Antena "C" și eliminarea de la locurile de muncă a personalului de creație, toate acțiunile autorităților constituie un șir de tertipuri ilegale și abuzive. Antena "C" este redusă la tăcere, iar la Euro TV deja s-a instaurat cenzura, iată efectele reorganizării, s-a menționat în cadrul conferinței de presă a AMN. Soluția unică a acestei probleme este revenirea la cadrul legal prin anularea deciziilor abuzive, a răspuns dl Urechean, chemând întreaga societate să opună rezistență hotărâtă tăvălugului antidemocratic al coaliției roș-oranj. Cazul celor două posturi este doar un semnal, căci Voronin și Roșca au intensificat batjocura față de toți cetățenii Moldovei, în toate domeniile și pe toate planurile: justiție, societate civilă, culte religioase, business, sindicate și altele. Liderul AMN a făcut un apel și către misiunile țărilor și ale organismelor democratice de a reacționa la evenimentele excepționale, care se produc în jurul posturilor Antena "C" și Euro TV, anunțând că Fracțiunea pregătește o scrisoare bine documentată și în adresa Consiliului Europei și a Uniunii Europene.
În altă ordine de idei, conducerea Alianței "Moldova Noastră" a anunțat că demarează o acțiune pentru a urgenta acordarea cetățeniei românești cetățenilor Republicii Moldova. Ea prevede, la prima etapă, colectarea semnăturilor la toate filialele AMN, astfel încât partidul să primească un mandat din partea solicitanților cetățeniei române. Pe această bază, AMN va iniția negocieri cu partenerii politici din România, pentru a promova modificările legislative necesare. Deocamdată, obținerea cetățeniei române este cea mai dificilă, iar solicitanții ei sunt dezavantajați față de cei care pretind cetățenia Ucrainei și a Rusiei deoarece aceste țări au acorduri speciale cu Uniunea Europeană care înlesnesc circulația bilaterală de persoane. Astfel, mulți trăitori din regiunea separatistă din estul Moldovei, care au a doua cetățenie rusă sau ucraineană, vor avea un acces mai lejer în țările UE. Iar majoritatea populației noastre va rămâne închisă în calitate de șobolani pentru experimentele antiumane ale Puterii comuniste și ale coaliției roș-oranj, a declarat Serafim Urechean. Liderii AMN au anunțat că vor discuta acest subiect mâine, pe 19 decembrie 2006, cu Prim-ministrul României, dl Călin Popescu Tăriceanu, cu care se vor întâlni la gala premiilor liberale de la București.
Centrul de Presă al AMN
|
 |










 |
 |
[an error occurred while processing this directive] |
 |
|