Comunicate de presă ale "Alianței «Moldova Noastră»"

21 aprilie 2006
Fracțiunea AMN a părăsit pe 20 aprilie, curent, ședința plenară, acuzînd Puterea de suprimarea totală a vocii Opoziției parlamentare. Actualul speaker a încălcat angajamente sale, principiile parteneriatului pro-european și Regulamentul Parlamentului. Deputații AMN l-au chemat la discuție pe domnul Marian Lupu, declarînd, în același timp, necesitatea retragerii lui din funcția de Președinte al Parlamentului.
Pe fundalul protestului AMN s-a evidențiat rolul deputatului Vlad Cubreacov de servant al comuniștilor, care a coborît din nou la nivelul calomniilor.
Cît privește problema exportului de vinuri, delegația parlamentară, care s-a deplasat recent la Moscova, a fost formată fără consultarea regulamentară a fracțiunilor parlamentare. Rezultatele vizitei nu sunt prezentate oficial, deși unul dintre ele poate fi chiar Declarația Dumei de Stat din Rusia împotriva vinificatorilor din Moldova.
Pentru a elimina interpretările poziției sale în problema exporturilor de vinuri moldovenești pe piața rusească, Fracțiunea AMN condamnă orice tentative de a politiza relațiile comercial-economice externe, cu atît mai mult, folosirea lor în calitate de instrumente de presiune. Vinurile moldovenești au o calitate înaltă, recunoscută la nivel internațional și confirmată de laboratoarele specializate, inclusiv de cele din Rusia.
Fracțiunea AMN consideră că problema de bază ce afectează activitatea economică și socială a țării, rămîne a fi incompetența și iresponsabilitatea guvernării comuniste.
Serviciul de presă al AMN
|