ADEPT: Asociația pentru Democrație Participativă    Partide politice
    din Republica
    Moldova
 Alegeri parlamentare anticipate în Moldova din 28 noiembrie 2010
   English Version      
    Home        Harta site-ului       E-mail           

Partide politice  

Lista partidelor  

Dialog politic  

Eveniment  

Legislație  

Puncte de vedere  

Declarații/Documente  

Comunicate de presă  

Comentarii  

Alegeri  

Electorala 2007  

Electorala 2005  

Rezultate 1994-2005  

Blocuri electorale  

Informație utilă  

Bibliografie  

Site-uri relevante  

Comunicate de presă


  versiune pentru tiparversiune
pentru tipar
3 decembrie 2003: Comunicat de presă al Comitetului pentru Apărarea Independenței și Constituției Republicii Moldova

Din informațiile pe care le deține, Comitetul pentru Apărarea Independenței și Constituției Republicii Moldova, atenționează opinia publică locală și internațională că structurile puterii de stat, la indicația guvernării comuniste, pregătesc un atac masiv de anihilare a activității Comitetului în general și a membrilor lui în particular.

În acest context, organelor de urmărire penală li s-a dispus fabricarea cu orice preț și sub orice motiv a unor dosare liderilor Opoziției Unite și ai organizațiilor societății civile care intră în componența Comitetului. În primul rînd sînt vizați cei care au luat cuvîntul la Adunarea Națională a Cetățenilor și și-au exprimat atitudinea față de Memorandumul de lichidare a Republicii Moldova și față de situația social-politică dezastruoasă din țară, apărută ca urmare a guvernării comuniste incompetente. Astfel, de la etichetările suburbane în adresa oponenților, gen "pitecantropi", "naționaliști", "gloată", "fasciști", "pedofili politici", guvernarea comunistă intenționează să aplice metode de neutralizare juridică, politică și de altă natură.

Comitetul deține informații că Secția cu misiuni speciale din cadrul MAI a primit indicații să pregătească și să aplice acțiuni de intimidare, compromitere, denigrare, discreditare a membrilor Comitetului, inclusiv pînă la măsuri de lichidare fizică a lor. Aceste intenții sînt dovadă că guvernarea comunistă nu dorește să soluționeze problemele expuse de opoziția unită, nu vrea un dialog cu această forță, ci aluneca pe o pantă periculoasă de radicalizare a situației, fapt ce poate conduce la agravarea iremediabilă a crizei.

Comitetul face publică aceste dezvăluiri pentru a avertiza puterea împotriva comiterii abuzurilor și pentru a pune siguranța și securitatea membrilor săi sub protecția opiniei publice, în condițiile în care organele abilitate ale statului se află sub influența și comandamentul politic direct al partidului de guvernămînt.

În declarațiile făcute azi în cadrul Clubului Național de Presă, liderii partidelor din opoziția unită au reconfirmat hotărîrea lor fermă de a rămîne uniți și solidari în apărarea Independenței și Constituției Republicii Moldova și după evenimentul Maastricht, avînd în vedere că pericolul lichidării țării prin federalizare nu a trecut.

Întrucît pînă azi, 3 decembrie nu au fost satisfăcute revendicările privind acordarea spațiului de emisie la radioul și televiziunea publică, Comitetul va organiza, începînd cu ziua de mîine, 4 decembrie, ora 9.00, pichetarea Companiei Teleradio-Moldova. O notă informativă în această privință a fost depusă astăzi la primăria municipiului Chișinău.

Comitetul pentru Apărarea Independenței și Constituției îndeamnă organizațiile de media, toată societatea civilă să susțină protestul categoric împotriva cenzurii și a împilării ideologice a acestei instituții publice, obligînd conducerea ei să respecte dreptul la opinie și la libera exprimare a cetățenilor.

Serviciul de presă al CAICRM

Alegeri locale 2003

Concurenți electorali

Electorala Chișinău

Rezultate

Legislație electorală

Documente CEC

Documente/Contestări

Documente OSCE/BIDDO

Educație electorală

Caricaturi

[an error occurred while processing this directive]
la începutul paginii  

Copyright © 2001–2010 Asociația pentru Democrație Participativă "ADEPT"
Tel/Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:

Reproducerea materialelor se permite doar cu menționarea obligatorie a sursei
 
Site elaborat de NeoNet  
Despre proiect