Consiliul Național de Coordonare
Președintele
Consiliul Politic
Congresul este organul suprem de conducere al UM. Congresul: alege Consiliul Național de Coordonare, Comisia de revizie; alege Președintele; aprobă Programul și Statutul UM; desemnează candidatul UM la funcția de Președinte al Republicii Moldova; adoptă alte hotărîri. Congresul ordinar se convoacă o dată la doi ani. Hotărîrea privind convocarea Congresului se adoptă cu cel puțin 3 luni înainte de deschiderea lucrărilor lui și este adusă la cunoștința filialelor în termen de o săptămînă de la adoptare. Congresul extraordinar se convoacă în curs de o lună printr-o hotărîre a Consiliului Național de Coordonare sau la cererea organizațiilor care reprezintă 1/10 din membrii UM. Congresul se consideră deliberativ dacă la lucrările lui sînt prezenți 50%+1 din delegații desemnați. Hotărîrile Congresului se adoptă cu majoritatea voturilor delegaților prezenți. La lucrările Congresului pot participa cu drept de vot consultativ: membrii Consiliului Național de Coordonare; președinții filialelor, președinții organizațiilor județene; prim-ministru, în cazul în care acesta este membru al UM; consilierii județeni; reprezentanții organizațiilor care împărtășesc Programul UM. Consiliul Național de Coordonare: alege secretarul responsabil al Consiliului Național de Coordonare; alege vicepreședinții UM; alege secretarul executiv; alege Consiliul Politic și secretariatul; cooptează în componența sa noi membri; aprobă raportul anual al Președintelui partidului; aprobă direcțiile de activitate ale Consiliului Național de Coordonare; aprobă bugetul Consiliului Național de Coordonare; coordonează activitatea fracțiunii parlamentare a UM; aprobă candidaturile pentru alegerile parlamentare; adoptă hotărîri privind crearea filialelor și organizațiilor județene, aprobă hotărîrile conferințelor privind realegerea organelor de conducere ale filialelor și organizațiilor județene; adoptă hotărîri privind crearea organizațiilor științifice, economice și a altor organizații de partid; aprobă procedurile de creare a organizațiilor județene, a filialelor, a organizațiilor primare, de admitere și excludere în/ din partid, de aplicare a sancțiunilor, de evidență a membrilor; creează, în vederea executării funcțiilor sale, organe, comisii, cărora le acordă împuternicirile necesare; desemnează redactorii organelor de presă ale UM; aprobă strategia și tactica campaniei electorale, structura staffului și bugetul campaniei electorale; soluționează alte probleme ce nu țin de competența Congresului. Din componența Consiliului Național de Coordonare fac parte: Președintele partidului; vicepreședinții partidului; conducătorul fracțiunii parlamentare; președinții organizațiilor județene, președinții filialelor; conducătorii organizațiilor de femei și tineret ale partidului; membrii aleși la Congres sau cooptați prin decizia Consiliului Național de Coordonare. Președintele UM promovează Programul partidului, dirijează în modul stabilit de documentele interne de partid activitatea partidului, poartă răspundere pentru rezultatele campaniilor electorale desfășurate de partid. Președintele partidului: dirijează activitatea partidului prin mecanismele organelor de conducere ale partidului; convoacă și, de regulă, conduce în modul stabilit ședințele Consiliului Național de Coordonare, Consiliului Politic și ale secretariatului partidului; aduce la cunoștința fracțiunii parlamentare linia politică a partidului; semnează în numele partidului acorduri, contracte și alte documente; după aprobarea de către Consiliul Național de Coordonare a strategiei și tacticii campaniei electorale și a candidaturilor UM, desemnează președintele și componența nominală a staffului electoral; execută alte funcții ce nu țin de competența Consiliului Național de Coordonare, a Consiliului Politic sau a secretariatului partidului. Consiliul Politic: elaborează linia politică a partidului, strategia și tactica campaniilor electorale; asigură activitatea fracțiunii parlamentare; elaborează proiectele ordinii de zi și proiecte de hotărîri ale ședințelor Consiliului Național de Coordonare; adoptă hotărîri privind desfășurarea conferințelor de presă; execută alte funcții ce nu țin de competența Consiliului Național de Coordonare. Din componența Consiliului Politic fac parte: Președintele partidului; secretarul responsabil al Consiliului Național de Coordonare; secretarul executiv; membrii Consiliului Politic aleși de Consiliul Național de Coordonare. Uniunea Muncii "Patria-Rodina": Programul / Organele de conducere / Date statistice / Participarea la alegeri
Congresul ordinar se convoacă o dată la doi ani. Hotărîrea privind convocarea Congresului se adoptă cu cel puțin 3 luni înainte de deschiderea lucrărilor lui și este adusă la cunoștința filialelor în termen de o săptămînă de la adoptare. Congresul extraordinar se convoacă în curs de o lună printr-o hotărîre a Consiliului Național de Coordonare sau la cererea organizațiilor care reprezintă 1/10 din membrii UM. Congresul se consideră deliberativ dacă la lucrările lui sînt prezenți 50%+1 din delegații desemnați. Hotărîrile Congresului se adoptă cu majoritatea voturilor delegaților prezenți. La lucrările Congresului pot participa cu drept de vot consultativ:
Consiliul Național de Coordonare: alege secretarul responsabil al Consiliului Național de Coordonare; alege vicepreședinții UM; alege secretarul executiv; alege Consiliul Politic și secretariatul; cooptează în componența sa noi membri; aprobă raportul anual al Președintelui partidului; aprobă direcțiile de activitate ale Consiliului Național de Coordonare; aprobă bugetul Consiliului Național de Coordonare; coordonează activitatea fracțiunii parlamentare a UM; aprobă candidaturile pentru alegerile parlamentare; adoptă hotărîri privind crearea filialelor și organizațiilor județene, aprobă hotărîrile conferințelor privind realegerea organelor de conducere ale filialelor și organizațiilor județene; adoptă hotărîri privind crearea organizațiilor științifice, economice și a altor organizații de partid; aprobă procedurile de creare a organizațiilor județene, a filialelor, a organizațiilor primare, de admitere și excludere în/ din partid, de aplicare a sancțiunilor, de evidență a membrilor; creează, în vederea executării funcțiilor sale, organe, comisii, cărora le acordă împuternicirile necesare; desemnează redactorii organelor de presă ale UM; aprobă strategia și tactica campaniei electorale, structura staffului și bugetul campaniei electorale; soluționează alte probleme ce nu țin de competența Congresului. Din componența Consiliului Național de Coordonare fac parte: Președintele partidului; vicepreședinții partidului; conducătorul fracțiunii parlamentare; președinții organizațiilor județene, președinții filialelor; conducătorii organizațiilor de femei și tineret ale partidului; membrii aleși la Congres sau cooptați prin decizia Consiliului Național de Coordonare. Președintele UM promovează Programul partidului, dirijează în modul stabilit de documentele interne de partid activitatea partidului, poartă răspundere pentru rezultatele campaniilor electorale desfășurate de partid. Președintele partidului: dirijează activitatea partidului prin mecanismele organelor de conducere ale partidului; convoacă și, de regulă, conduce în modul stabilit ședințele Consiliului Național de Coordonare, Consiliului Politic și ale secretariatului partidului; aduce la cunoștința fracțiunii parlamentare linia politică a partidului; semnează în numele partidului acorduri, contracte și alte documente; după aprobarea de către Consiliul Național de Coordonare a strategiei și tacticii campaniei electorale și a candidaturilor UM, desemnează președintele și componența nominală a staffului electoral; execută alte funcții ce nu țin de competența Consiliului Național de Coordonare, a Consiliului Politic sau a secretariatului partidului. Consiliul Politic: elaborează linia politică a partidului, strategia și tactica campaniilor electorale; asigură activitatea fracțiunii parlamentare; elaborează proiectele ordinii de zi și proiecte de hotărîri ale ședințelor Consiliului Național de Coordonare; adoptă hotărîri privind desfășurarea conferințelor de presă; execută alte funcții ce nu țin de competența Consiliului Național de Coordonare. Din componența Consiliului Politic fac parte: Președintele partidului; secretarul responsabil al Consiliului Național de Coordonare; secretarul executiv; membrii Consiliului Politic aleși de Consiliul Național de Coordonare. Uniunea Muncii "Patria-Rodina": Programul / Organele de conducere / Date statistice / Participarea la alegeri
Din componența Consiliului Național de Coordonare fac parte:
Președintele UM promovează Programul partidului, dirijează în modul stabilit de documentele interne de partid activitatea partidului, poartă răspundere pentru rezultatele campaniilor electorale desfășurate de partid. Președintele partidului: dirijează activitatea partidului prin mecanismele organelor de conducere ale partidului; convoacă și, de regulă, conduce în modul stabilit ședințele Consiliului Național de Coordonare, Consiliului Politic și ale secretariatului partidului; aduce la cunoștința fracțiunii parlamentare linia politică a partidului; semnează în numele partidului acorduri, contracte și alte documente; după aprobarea de către Consiliul Național de Coordonare a strategiei și tacticii campaniei electorale și a candidaturilor UM, desemnează președintele și componența nominală a staffului electoral; execută alte funcții ce nu țin de competența Consiliului Național de Coordonare, a Consiliului Politic sau a secretariatului partidului. Consiliul Politic: elaborează linia politică a partidului, strategia și tactica campaniilor electorale; asigură activitatea fracțiunii parlamentare; elaborează proiectele ordinii de zi și proiecte de hotărîri ale ședințelor Consiliului Național de Coordonare; adoptă hotărîri privind desfășurarea conferințelor de presă; execută alte funcții ce nu țin de competența Consiliului Național de Coordonare. Din componența Consiliului Politic fac parte: Președintele partidului; secretarul responsabil al Consiliului Național de Coordonare; secretarul executiv; membrii Consiliului Politic aleși de Consiliul Național de Coordonare. Uniunea Muncii "Patria-Rodina": Programul / Organele de conducere / Date statistice / Participarea la alegeri
Președintele partidului:
Consiliul Politic: elaborează linia politică a partidului, strategia și tactica campaniilor electorale; asigură activitatea fracțiunii parlamentare; elaborează proiectele ordinii de zi și proiecte de hotărîri ale ședințelor Consiliului Național de Coordonare; adoptă hotărîri privind desfășurarea conferințelor de presă; execută alte funcții ce nu țin de competența Consiliului Național de Coordonare. Din componența Consiliului Politic fac parte: Președintele partidului; secretarul responsabil al Consiliului Național de Coordonare; secretarul executiv; membrii Consiliului Politic aleși de Consiliul Național de Coordonare. Uniunea Muncii "Patria-Rodina": Programul / Organele de conducere / Date statistice / Participarea la alegeri
Din componența Consiliului Politic fac parte:
Uniunea Muncii "Patria-Rodina":
Programul / Organele de conducere