Programul politic al Partidului Popular Republican

Preambul

Partidul Popular Republican este succesorul Partidului Ţărănesc Creştin Democrat din Moldova (PŢCDM), constituit la mijlocul anilor 1990 în scopul susţinerii reformelor din agricultură şi renaşterii satului moldovenesc.

La etapa iniţiala, formaţiunea s-a orientat preponderent către electoratul din mediul rural. PŢCDM a propus soluţii de rezolvare a unor probleme specifice perioadei de tranziţie, s-a pronunţat pentru privatizarea pămîntului. Totodată, membrii formaţiunii erau conştienţi de faptul că acest proces a fost aplicat în Moldova în forma egalitaristă, fară a fi recunoscut dreptul la retrocedarea pămîntului către foştii proprietari (sau urmaşii acestora), privînd astfel reforma agriculturii de un fundament trainic. PŢCDM se pronunţa, de asemenea, pentru a fi stabilite, la nivel de stat, unele fonduri speciale pentru o creditare investiţională, de lungă durată, a sectorului agrar - obiectiv care nu a fost realizat pînă în prezent.

În campania pentru alegerile parlamentare din 6 martie 2005 PŢCDM, printr-un mesaj coerent si realist, a trezit un viu interes în societate. În partid au început să vină oameni noi, inclusiv din rîndul cetăţenilor care anterior n-au fost antrenaţi în viaţa politică. Noile aderenţe s-au făcut simţite mai ales în urma evoluţiei postelectorale din Parlament. Liderii politici ai aşa-numitelor partide mari, prezente pe arena politica pe parcursul ultimului deceniu, au trădat voinţa alegătorilor.

Noile realităţi, marcate de ambiguitatea şi inconsecvenţa relaţiilor dintre putere si opozitie în interiorul Legislativului, impun formarea unui cadru politic clar si bine conturat în afara Parlamentului - în primul rînd, prin atragerea în activitatea politică a noi forţe, inclusiv din mediul liderilor din teritoriu. Ţinîndu-se cont de această situaţie, dar şi pornind de la necesitatea găsirii unor repere doctrinare, încă necompromise de către "veteranii" politicii moldoveneşti, s-a purces la crearea, în baza personalităţii juridice a PŢCDM, a Partidului Popular Republican (PPR) - de fapt, a unui partid nou care, păstrînd ca orientare moral-spirituală credinţa ortodoxă, îşi va fundamenta activitatea pe promovarea valorilor unui conservatorism social modern. Iniţial aceste idei au fost expuse în Manifestul Conservatorist pentru Moldova, document programatic publicat în vara anului 2004 din numele unui grup de iniţiativă.

Avînd în vedere că, după circa cincisprezece ani de independenţă, implementarea democraţiei rămîne a fi pentru societatea moldovenească o problemă în mare parte nesoluţionata, PPR se angajează plenar să promoveze principiile constituţionale privind exercitarea puterii de către popor, în strînsă concordanţă cu interesele statului suveran, cu tradiţia populară creştina şi exigenţele societăţii contemporane.

I. Circumstanţe istorice

Republica Moldova a apărut pe harta lumii la 27 august 1991. Acest teritoriu s-a aflat mereu sub stăpînirea altor puteri. Nu şi-a avut niciodată propria statalitate. Puţinele încercări de a o crea s-au încheiat cu eşecuri.

Nu moldovenii au dezmembrat Uniunea Sovietică. Chiar dacă ne-am fi împotrivit şi am fi tot declarat că nu vrem să distrugem această ţară, de noi nu depindea nimic. URSS a fost ruinată în procesul luptei pentru putere dusă de conducerea nomenclaturii sovietice şi de partid. Iar, ca rezultat al dispariţiei acelei ţări, una din micile ei părticele, RSS Moldovenească, s-a pomenit lăsată la discreţia destinului istoric.

Demolarea URSS a creat premisele şi ne-a oferit o nouă şi unică şansă de a constitui statul moldovenesc independent. În virtutea circumstanţelor istorice unui grup de oameni i-a revenit misiunea de a-i edifica temelia. Nimeni dintre oamenii aceştia nu dispunea de experienţă în domeniu. Situaţia se complica şi din cauza faptului că scena politică a Moldovei era chiar de la început dominată de două forţe extreme, care urmăreau scopuri diametral opuse. Una dintre ele specula, la modul cinic, sentimentele nostalgice ale oamenilor faţă de Uniunea dispărută şi le promitea să readucă "frumoasele vremuri de odinioară" - deşi, cum s-a văzut cu timpul, aceşti politicieni de fapt nici nu aveau de gînd să restabilească URSS, ci exploatau fără de scrupule această temă doar pentru a cuceri puterea. Celălalt grup de politicieni considerau independenţa Moldovei doar un fel de staţie intermediară de pe traseul care conduce dintr-o ţară în alta, din "Uniunea republicilor-surori" in "România Mare". Nici ei nu aveau nevoie de statalitatea Moldovei.

În condiţiile în care majoritatea populaţiei îşi închipuia destul de vag ce înseamnă să trăieşti într-un stat independent, forţele de extremă, speculînd lozinci populiste, tensionau în permanenţă situaţia, generînd instabilitatea politică şi socială, ba chiar şi un conflict militar.

Dar în pofida confruntărilor politice neîntrerupte, în primii zece ani de independenţă a fost adoptată Constituţia care, garantînd drepturile şi libertăţile omului, a pus bazele construcţiei statale, inclusiv pentru o justiţie independentă. Au fost confirmate tradiţiile, proprii dintotdeauna acestui pămînt, de convieţuire a reprezentanţilor diferitelor etnii, care îşi au culturile şi limbile lor. Au fost elaborate şi implementate un şir de proiecte economice reuşite, care au demonstrat că Moldova poate fi atractivă pentru investitori şi, cu condiţia abordărilor corecte, este în stare să soluţioneze problemele existente.

Din păcate, tentativele unor lideri politici de a dezbina societatea nu mai contenesc. Mai regretabil este faptul că ei o fac speculînd subtilele şi foarte inflamabilele sentimente naţionale. Unii încearcă să monopolizeze dreptul de a fi purtătorii "autenticelor valori româneşti", alţii le opun "moldovenismul primitiv". Valorile, al căror purtător trebuie să fie poporul, sînt uzurpate de partidele politice şi folosite pentru atingerea scopurilor mercantile şi carieriste.

Nu intenţionăm să judecăm şi, cu atît mai mult, să condamnăm trecutul acestui pămînt - fie epoca ţaristă, fie perioada României regale, fie din vremurile sovietice. În toate aceste perioade aici au locuit părinţii, buneii şi străbuneii noştri. Noi nu putem să afirmăm că ei au trăit incorect şi degeaba.

În fiecare din aceste straturi istorice găsim acele valori netrecătoare, care nu-şi pierd importanţa nici azi pentru noi toţi - urmaşii oamenilor care au trăit pe acest pămînt acum 50, 80 sau 150 de ani. Anume în perpetuarea organică a tot ce a fost cu adevărat valoros şi în trecut noi vedem baza acelui conservatorism politic care poate să asigure existenţa stabilă şi progresistă a poporului nostru, fără crize şi conflicte politice.

Deocamdată mulţi consideră că valorile de pînă la 1940, din perioada sovietică, şi cele din anii de independenţă se exclud reciproc. Dacă ceva este bun, altceva este rău, dacă altceva e bun, un alt altceva e rău. Conflictul dintre valori a alimentat tensiunea social-politică, şi, ca o manifestare extremă, a generat fărîmiţarea teritorială a Moldovei. Soluţia este complicată, dar este unică: păstrînd atitudinea respectuoasă faţă de valorile de care s-au călăuzit toate generaţiile anterioare, să încercăm a le îmbina şi cu ceea ce este cu adevărat important pentru noi în secolul XXI.

Una dintre cele mai importante valori care au existat pe acest pămînt pînă la 1940 este ortodoxia - religia tradiţională a moldovenilor, ruşilor, ucrainenilor, bulgarilor şi găgăuzilor; precum şi tot ce ţine de sfera patrimoniului cultural-naţional al poporului moldovenesc.

În conştiinţa majorităţii populaţiei etnonimul "moldoveni" s-a întipărit destul de durabil, şi contestarea lui ar fi şi absurdă, şi dăunătoare. Încercările de a-i trece în mod artificial pe moldoveni într-o altă categorie etnică au eşuat. Din păcate, intelectualitatea noastră naţională, mai ales cea de creaţie şi umanitară, n-a înţeles nici pînă în prezent acest lucru. În schimb de asta s-au folosit în mod cinic politicienii din tabăra adepţilor aşa-zisului moldovenism primitiv, care şi-au făcut o meserie ideologică din contrapunerea absurdă şi speculativă a noţiunilor de "moldovenesc" şi "român" în toate domeniile fără excepţie, inclusiv în aspectele de ordin cultural şi lingvistic.

Nu este pus, nici nu poate fi pus la îndoială faptul că moldovenii şi românii au acelaşi patrimoniu naţional-cultural. Avem aceeaşi limbă, în mare parte - o istorie comună. Limba moldovenească se poate dezvolta doar dacă îi recunoaştem identitatea cu limba română - fireşte, dacă ne referim la o limba modernă, nu la una moartă, la o limbă cultă, în permanentă dezvoltare.

Şi dacă moldovenii vor să se afirme ca o naţiune modernă şi civilizată, să ocupe un loc demn în familia popoarelor europene, ei nu trebuie în nici un caz să militeze pentru asta prin negarea comunităţii lor cultural-lingvistice cu românii. Pentru Europa o asemenea vecinătate şi comunitate nu este nicidecum ceva neobişnuit.

Acum, însă, este mai importantă nu constatarea acestui fapt evident, ci altceva: e timpul să anunţăm un moratoriu pentru orice speculaţii privind denumirea limbii, care doar distrag oamenii de la soluţionarea unor probleme cu adevărat vitale. Cu atît mai mult cu cît cea mai mai zarvă pe tema limbii o stîrnesc acei care vorbesc prost şi în limba lor maternă, şi în limba rusă.

La fel de lipsit de sens este să tot discutăm despre statutul limbii ruse în Moldova, cu atît mai mult să luptăm contra ei. Moldovenii au cunoscut şi vor cunoaşte limba rusă, şi nu doar de hatîrul politic al cuiva sau pentru a însuşi valorile culturii ruse. Pentru noi cunoaşterea limbii ruse este încă o şansă, suplimentară, de a corespunde provocărilor complexe ale epocii contemporane, înaintate faţă de o naţiune care se află la hotarul dintre civilizaţii.

Nici perioada sovietică nu poate fi tratată univoc. Pe de o parte, au existat deportările, colectivizarea forţată, ateismul militant, izolarea de lumea din exterior, monopolul asupra puterii deţinut de nomenclatura mediocră şi pînă la urmă degenerată. Pe de altă parte, acest teritoriu a cunoscut în 50 de ani o modernizare industrială şi ştiinţifică fără precedent, a fost creat, de asemenea, un sistem de garanţii sociale deocamdată nedepăşit.

Moldova nu dispune de acele uriaşe şi, practic, gratuite resurse de care dispunea URSS. Pe teritoriul Moldovei, care a fost doar o părticică a unei ţări uriaşe, un segment din imensul sistem al economiei planificate administrative de comandă, este imposibil de reprodus un stat independent ca un ecou al acelui sistem. Nostalgia pentru trecut poate fi înţeleasă, dar pe baza nostalgiei nu poate fi edificată o viaţă nouă. Faptul ca atare a fost deja conştientizat de alte foste republici sovietice. Ţările Baltice, Rusia, Kazahstanul, Ucraina au restabilit parametrii economici de pînă la criză şi continuă să se dezvolte dinamic, pe baze noi, capitaliste. Moldova, din păcate, rămîne în urmă. E timpul să încheiem bocetele după ziua de ieri. Trebuie să ne ocupăm de problemele curente, să clădim fundamentul zilei de mîine.

Pe parcursul a aproape 15 ani a fost creat institutul proprietăţii private în economie, au fost rodate mecanismele democratice, în primul rînd, prin desfăşurarea sistematică a alegerilor organelor puterii la nivel naţional şi local. Capitalismul a devenit o realitate, modificînd ierarhia valorilor în societate.

Dar dezavantajul principal al statului nostru este că se pomeneşte condus tot mai rău şi mai rău. Cumătrismul, interesele înguste de partid, incompetenţa, corupţia au ruinat încrederea poporului în elita politică, şi, în consecinţă, în rostul ca atare al existenţei acestui stat.

Concomitent, s-a devalorizat şi noţiunea de muncă cinstită ca bază de creare a oricăror bunuri, în primul rînd, al celor materiale. Munca a încetat să mai fie o valoare. Situaţia este complicată şi de lupta politică neîntreruptă, axată în mare parte pe populism şi iresponsabilitate.

Nu ne vom asemăna cu acei care califică neargumentat ultimii 15 ani din viaţa noastră ca pe un eşec istoric. Este necesară o evaluare clară şi imparţială a tot ce s-a făcut în aceşti ani. Trebuie să tragem învăţăminte din greşelile noastre, păstrînd şi înmulţind tot ce este preţios.

Actualmente, peste jumătate din populaţia ţării consideră că Moldova parcurge o cale greşită. Sute de mii de cetăţeni au plecat temporar sau pe totdeauna în ţări străine în căutarea unui trai mai bun.

În acelaşi timp, majoritatea populaţiei se mîndreşte că sînt cetăţenii acestei ţări, iar asta înseamnă că Moldova îşi păstrează totuşi speranţa la un viitor mai bun.

Sărăcia, şomajul, corupţia, un stat slab, dar şi o totală atotputernicie a birocraţiei, economia şi democraţia subdezvoltate - toate acestea ne îngrijorează serios. Dar în pofida acestor greutăţi şi ameninţări, majoritatea oamenilor cred în această ţară. Vor să trăiască în ea.

Partidul Popular Republican propune un program pozitiv, orientat spre soluţionarea problemelor Moldovei, spre conştientizarea unui sens nou al existenţei ca atare a statului nostru.

Fidel spiritului tradiţiilor creştin-ortodoxe, PPR se orientează către dezvoltarea multilaterală a democraţiei în societatea moldovenească, se pronunţă pentru realizarea deplină a principiilor constituţionale cu privire la înfăptuirea de către popor a suveranităţii naţionale prin forma republicană de guvernare.

Concepîndu-şi activitatea în baza doctrinei conservatoare, PPR se declară deschis pentru conlucrarea cu reprezentanţii celor mai diferite pături şi grupuri sociale.

Partidul pledează pentru un consens al tuturor celor care împărtăşesc scopurile comune, întruchipate în următoarele valori: Credinţă, Suveranitate, Muncă şi Capital, Familie şi Ţară.

II. Valori

CREDINŢA dă sens vieţii omului. Fără de credinţă în Dumnezeu omul nu se poate percepe nici ca membru cu adevărat liber al societăţii, nici ca cetăţean cu drepturi depline şi loial, nici ca patriot adevărat al ţării sale. De-a lungul secolelor, creştinismul ortodox tradiţional pentru Moldova a fost pentru poporul nostru acel sprijin moral şi spiritual prin care s-a păstrat şi a rezistat la orice cataclisme ce s-au abătut asupra acestui pămînt.

Moldova de secole era o ţară a ţăranilor. Din generaţie în generaţi strămoşii noştri, ţăranii, nu doar arau şi semănau pe acest pămînt, dar îşi educau copii cu credinţa în Dumnezeu, îi învăţau să-şi iubească aproapele, să fie devotaţi Patriei. Au fost războaie, deportări, am trecut printr-o epoca cînd ateismul devenise o politică oficială de stat. Dar chiar şi în perioada ateismului militant, cînd Biserica, slujitorii ei şi credincioşii au fost supuşi prigonirilor din partea maşinii represive sovieto-comuniste, mulţi dintre concetăţenii noştri, în majoritate locuitori de la ţară, au continuat să creadă în Dumnezeu.

În perioada independenţei, Biserica Ortodoxă a început treptat să joace un rol tot mai important în viaţa societăţii, pe an ce trece îşi redobîndeşte autoritatea. Recunoscînd, respectînd şi susţinînd această autoritate, vom pleda, în acelaşi timp, pentru realizarea consecventă a principiului separării bisericii de stat, inclusiv prin interzicerea prin lege a antrenării Bisericii, ierarhilor, reprezentanţilor clerului în scopuri politice, electorale şi de propagandă. Considerăm că această antrenare aduce prejudicii Bisericii, poate tulbura sufletele credincioşilor, adică poate păgubi credinţa ca atare.

Cît priveşte politicienii care nu se jenează să-şi demonstreze ataşamentul faţă de Biserică, de la ei se cere cîtuşi de puţin - să înceteze să mintă, întotdeauna să le spună oamenilor doar adevărul, oricît de amar ar fi acesta. Pentru fiecare politican moldovean anume conformarea adevărului - şi nu tot soiul de acţiuni zgomotoase şi fastuoase de aducere a "focului sfînt", de sponsorizare a "reconstrucţiei mănăstirilor" efectuată din cont străin sau de vizite a locurilor sfinte în prezenţa camerelor de luat vederi - trebuie să devină un criteriu de devotement adevărat, şi nu doar demonstrativ, faţă de credinţa multiseculară a strămoşilor noştri.

SUVERANITATEA constituie o valoare pe care poporul nostru a obţinut-o odată cu destrămarea URSS. Lipsa la moldoveni a experienţei de autoguvernare a determinat apariţia şi consolidarea unei elite politice, în majoritate incompetentă şi iresponsabilă, care s-a format în primii ani de independenţă. Pe de o parte, aceştea erau reprezentanţii fostei nomenclaturi de partid şi comsomol, iar pe de altă parte, - persoane întîmplătoare, fără calităţile necesare unor politicieni profesionişti, persoane care au nimerit în politică fie din rîndul conducătorilor de întreprinderi sau gospodării agricole, fie din cel al intelectualităţii de creaţie. Comportamentul imoral al majorităţii liderilor acestei elite, incapacitatea lor de a guverna eficient au discreditat la o bună parte din populaţie noţiunea de suveranitate, insuflînd oamenilor neîncrederea în posibilităţile statului moldovenesc independent.

Lipsa la politicieni a unei viziuni clare şi realiste de dezvoltare a Republicii Moldova a generat permanent dorinţa de a jertfi cu suveranitatea naţională - fie în favoarea unei virtuale "uniuni" în spaţiul ex-sovietic, fie, în ultimul timp, în favoarea, chipurile, "aderării la Uniunea Europeană". Din păcate, perspectiva europeană, aşa cum o interpretează majoritatea politicienilor autohtoni, este doar o himeră ideologică, nu mai mult, care doar sustrage atenţia de la multiplele probleme vitale cu care se confruntă populaţia. PPR pune problema exact invers: nu ţara noastră trebuie "dusă în Europa", ci Europa trebuie adusă în Republica Moldova. Această înseamnă că, pe plan practic, trebuie de iniţiat o întreagă gamă de transformări multilaterale în toate domeniile vieţii sociale - transformări care vor necesita mari eforturi şi timp îndelungat. Este nevoie nu de un deceniu şi nici de o singură generaţie de cetăţeni pentru a aduce standardele politice şi economice din Republica Moldova la nivelul celor europene.

Constatarea faptului că figuranţii, care domină în prezent scena politică, nu sînt în stare să valorifice suveranitatea naţională la modul cuvenit încă nu înseamnă că trebuie de renunţat la această valoare. Incontestabil, ea trebuie păstrată pentru generaţiile viitoare, care vor şti să beneficieze din plin din rodul suveranităţii. Pentru a apropia acel timp, astăzi trebuie asigurată reînnoirea elitei politice, create condiţiile necesare pentru atragerea în politică a oamenilor noi. Se impune o schimbare calitativă a generaţiei de politicieni la cîrma ţării.

Noţiunea de MUNCĂ s-a devalorizat în mare măsură din cauza convingerii foarte răspîndite precum că "cine nu lucrează - mănîncă", că azi în Moldova prin muncă cinstită este imposibil să atingi un nivel decent de viaţă. Ne confruntăm cu o situaţie paradoxală: pe de o parte, sute de mii de oameni şomează sau pleacă la muncă peste hotare, iar pe de altă parte - resimţim o lipsă acută de muncitori calificaţi, de funcţionari competenţi şi de reprezentanţi ai profesiilor umanitare.

Statul este obligat să schimbe această situaţie, creînd condiţii pentru creşterea stabilă a nivelului economic, pentru atragerea investiţiilor, pentru o politică fiscală clară şi judicioasă, pentru crearea unui sistem de pregătire şi reciclare a cadrelor, pentru limitarea corupţiei şi a samavolniciei funcţionarilor, pentru încetarea irosirii mijloacele publice la întreţinerea unui aparat birocratic de dimensiuni exagerate.

Problema principală, însă, constă în reabilitarea muncii ca valoare socială primordială. Tranziţia de la socialism (în versiune sovietică) la capitalism a fost interpretată în Moldova ca un îndemn la îmbogăţirea cu orice preţ. Situaţia a fost agravată de tendinţa de a scădea salariile achitate oficial, ca rezultat leafa a ajuns să fie insuficientă chiar şi pentru achitarea serviciilor comunale. Atîta timp cît remunerarea declarată a muncii nu-i va garanta angajatului nu numai asigurarea necesităţilor curente, ci şi posibilitatea unor acumulări fie şi minime pentru ziua de mîine - ca supliment al micilor garanţii ale sistemului oficial de asigurare socială - munca în Moldova va fi cotată la un nivel scăzut, în cel mai bun caz ca o verigă intermediară în calea spre angajarea peste hotare.

Considerăm că ameliorarea remunerării muncii trebuie începută în sfera bugetară şi în primul rînd în învăţămînt, medicină, alte domenii de orientare socială. Sursa majorării salariilor acestor categorii de bugetari trebuie să fie redistribuirea mijloacelor bugetare din contul reducerii radicale, de cel puţin două ori, a aparatului birocratic în organele centrale şi locale ale puterii.

Moldova este un stat mic după dimensiuni şi de aceea cheltuielile pentru administrarea acestuia trebuie să se deosebească în mod principial de cele practicate pe timpul URSS, cînd un aparat administrativ-birocratic gigantic înghiţea iraţional resursele care păreau inepuizabile.

Creşterea remunerării muncii bugetarilor va genera în consecinţă şi creşterea respectului pentru muncă, mai ales pentru munca cea calificată, care necesită cheltuieli prealabile pentru studii şi pentru ameliorarea pregătirii profesionale. La rîndul lui acest respect va readuce munca - iar împreună cu el şi studiile, precum şi specializarea şi calificarea profesională - în categoria valorilor societăţii moldoveneşti.

CAPITALUL se infiltrează treptat - deşi nu toţi sînt conştienţi de asta - în ierarhia valorilor sociale. Din păcate, pentru prea mulţi cetăţeni ai Moldovei capitalul continuă să fie atractiv doar prin calităţile sale secundare, cele ce ţin de consum.

Restabilind institutul proprietăţii private - de altfel, mai degrabă sub influenţa modei politice decît supunîndu-se unei necesităţi conştientizate - statul moldovenesc nu s-a ostenit să creeze condiţiile minime pentru funcţionarea liberă a pieţei capitalurilor. Nou-născuta clasă a antreprenorilor care şi-a asumat povara de bază a formării părţii de venituri a bugetului de stat, a fost pusă de la bun început într-o situaţie inegală faţă de birocraţia moldovenească, care şi-a însuşit monopolul de a dispune de partea lui de cheltuieli.

Capitalul s-a pomenit în situaţia de ostatic al funcţionarilor. Pe de o parte, interesul general solicită o dezvoltare continuă, dictînd extinderea activităţii de producţie, asigurarea cu noi locuri de muncă, perfecţionarea managementului etc. Pe de altă parte, presingul birocraţiei, care se manifestă nu numai (şi nu atît) printr-o politică fiscală tulbure, ci mai ales prin cultivarea unei atmosfere de dependenţă a businessului de voinţa funcţionarilor, au deformat activismul capitalist.

Chiar fără a ne referi amănunţit la nişte aspecte socialmente dezagreabile ca lipsa de discernămînt a noii burghezii moldoveneşti sau orientarea ei spre concreşterea cu structurile birocratice de stat (conform principiului corupţionist "să-şi cumpere o bucăţică de stat"), vom remarca în această ordine de idei evidenta deviere în orientarea fluxurilor investiţionale de capital naţional, în primul rînd ale celui mic şi mijlociu, spre serviciile de natură consumist-distractivă, spre comercializarea mărfurilor de larg consum de import, deseori de calitate dubioasă, spre neînfrînata procurare a obiectelor de lux, fapt care ca atare pune la îndoială seriozitatea intenţiilor multor capitalişti autohtoni.

Nu punem la îndoială postulatul conform căruia capitalul se orientează încolo unde e mai profitabil, dar vom menţiona doar că statul, prin politica sa, are menirea să marcheze conturul importanţei sociale a acestui profit. În acest sens politica statului moldovenesc a lăsat de dorit pe toată perioada de independenţă.

Fără a viza acum situaţia care s-a creat în anumite domenii ale economiei naţionale, vom remarca ceea ce ne pare esenţial: pînă în prezent, capitalul moldovenesc nu s-a simţit un partener egal al statului. Asta e valabil pentru toate formele existenţei lui, fără excepţii, chiar şi pentru cea relativ prosperă - sfera capitalului bancar.

Statul este obligat să-i explice clar capitalului - iar asta se poate face doar pe calea unei politici inteligibile şi convingătoare - că aşteaptă de la el nu numai creşterea vărsămintelor în buget, ci şi crearea noilor locuri de muncă, şi sporirea exportului de producţie moldovenească, şi extinderea nomenclatorului producţiei autohtone, şi crearea noilor branduri naţionale. Şi că, la rîndul său, prin politica promovată, îi garantează condiţii de reproducere extinsă şi dinamică. Numai prin atingerea unui asemenea nivel al relaţiilor reciproce, capitalul moldovenesc îşi va putea ocupa un loc cu adevărat demn în ierarhia valorilor sociale importante, fără de care prosperarea societăţii umane este de neconceput.

FAMILIA a fost şi va rămîne pentru Moldova celula principală a societăţii umane, cu toate că anume familia a avut de suportat cele mai necruţătoare lovituri ale vremurilor noastre tulburi. Fenomenul migraţiei forţei de muncă a făcut ca multe familii să fie răzleţite sau chiar distruse. Loviturile cele mai dure asupra acestui institut social se resimt mai ales în localităţile săteşti.

Dispare continuitatea dintre generaţii. Bătrînii se trec în lumea celor drepţi, se nasc tot mai puţini copii, generaţia de mijloc, cea mai activă economic, emigrează. Degradează învăţămîntul şi ocrotirea sănătăţii. Creşte criminalitatea.

Pentru a schimba radical situaţia este necesar un complex de acţiuni întreprinse de către stat, atît de ordin economic - crearea de noi locuri de muncă, asigurarea cu salarii decente, prevenirea creşterii preţurilor, cît şi de de ordin social - educaţia şi instruirea, ocrotirea sănătăţii, combaterea criminalităţii.

Dar şi mai necesară este fundamentarea unei judicioase politici de stat de protecţie a familiei. Baza ei trebuie să devină atît susţinerea familiilor tinere, în special din contul înlesnirilor fiscale selective şi al programelor de subvenţionare de lungă durată pentru membrii ei, precum şi acţiunile eficiente pentru ocrotirea socială a mamei şi copilului.

Viaţa omului începe în familie. Familia îl iniţiază în credinţă şi muncă, îi cultivă patriotismul şi dragostea de ţară. În renaşterea cultului familiei, tradiţional pentru moldoveni, noi vedem impulsionarea dezvoltării ţării noastre. La creştinii ortodocşi familia înseamnă biserica mică. Familia unită este baza unei ţări puternice, şi această valoare îşi va păstra de-a pururi pentru noi caracterul ei netrecător.

ŢARA trebuie să înceapă de la grija pentru strada pe care locuieşti şi să se termine cu mîndria pe care o simţim cînd este intonat imnul şi arborat drapelul statului al cărui cetăţean eşti.

"Verticalei fărădelegilor", care e cultivată în ultimii ani, trebuie să i se pună capăt. Oamenii pot decide, la faţa locului, de ce au nevoie şi cum să obţină cele necesare. Autoadministrarea locală, în persoana consiliului orăşenesc sau de comună şi a primăriei, are menirea să asigure nişte lucruri simple, dar extrem de necesare tuturor, şi care determină în ultimă instanţă calitatea vieţii: drumuri bune, gaz, lumină şi apă în fiecare casă, securitatea, curăţenia şi ordinea în stradă. Dar pentru asta puterilor locale trebuie să le fie transmise toate împuternicirile juridice şi financiare necesare.

Cum trebuie, în opinia PPR, să fie parlamentul, guvernul şi preşedintele ţării - adică, puterea centrală, care pentru majoritatea populaţiei se identifică cu actuala Republică Moldova?

Noi considerăm că parlamentului trebuie să-i fie restituit statutul de putere reprezentativă reală. Actualii deputaţi de pe listă nu reprezintă poporul, după cum o cere Constituţia, ci pe liderii partidelor care alcătuiesc listele candidaţilor. Noi pledăm pentru modificarea legislaţiei cu privire la alegerea parlamentului, astfel ca alegătorii să poată vota candidaţi concreţi şi nu liste anonime, precum şi pentru reducerea numărului de parlamentari, mai ales ţinîndu-se cont de dimensiunea reală a electoratului din Moldova în comparaţie cu statele vecine. Sîntem convinşi că doar nişte deputaţi concreţi aleşi de alegători concreţi în circumscripţii concrete au dreptul de a reprezenta poporul.

Noi pledăm pentru un preşedinte ales direct de popor, pentru revenirea la procedura de alegere a şefului statului de pînă la reforma constituţională din 2000. Numai astfel se va pune capăt intrigilor politice şi practicii ruşinoase de trădare a voinţei alegătorilor, de care s-a dat dovadă inclusiv după ultimile alegeri parlamentare.

Noi pledăm pentru un guvern responsabil în faţa parlamentului şi constituit dintr-un număr de miniştri mult mai redus (circa 6 în loc de actualii 17), care să răspundă de nişte sfere de activitate limitate de interesele strategice ale statului moldovenesc. Menirea statului este de a-i învăţa, a-i lecui şi a-i ocroti pe oameni. În schimbul impozitelor plătite statului de către cetăţeni şi agenţii economici, guvernul trebuie să le garanteze prestarea unor servicii calitative: să asigure securitatea şi ordinea, coşul minim de consum, condiţii pentru învăţămînt şi ocrotirea sănătăţii, protejarea mediului ambiant.

Puterea judecătorească este garanţia asigurării oamenilor cu lege şi ordine. Noi considerăm că actualmente judecătoriile din Moldova nu asigură unul dintre principiile fundamentale ale societăţii democratice - principiul egalităţii tuturor în faţa Legii. Tentativele de autonomizare a puterii judecătoreşti, întreprinse după adoptarea Constituţiei statului independent, nu s-au îndreptăţit. Comunitatea magistraţilor n-a reuşit să facă ordine în propria ei casă. Degradarea autorităţii puterii judecătoreşti, subminarea cinică a independenţei ei, care se fac observate azi, necesită o revizuire şi corectare a concepţiei ca atare a sistemului judiciar - astfel ca în ultimă instanţă fiecare cetăţean să-şi poată găsi în judecată apărarea drepturilor sale legitime.

III. Scopuri şi sarcini politice principale

1. Deşi Constituţia proclamă că puterea aparţine poporului, în realitate ea a fost acaparată de o clasă care s-a format şi s-a consolidat în decursul perioadei de independenţă - clasa birocraţiei naţionale. Anume reprezentanţii acestei clase realmente conduc cu ţara: elaborează proecte de acte normative, stabilesc parametrii politicilor bugetară şi fiscal-tarifară, decid asupra priorităţilor în cheltuirea banilor publici, formează climatul investiţional etc. Parlamentul moldovenesc, ne fiind în realitate un organ reprezentativ, s-a transformat într-un fel de anexă a puterii executive, care automat legiferează aproape tot ce vine de la guvern sau preşedinţie. Nici preşedinţia care, începînd cu 2001 în pofida prevederilor constituţionale şi-a atribuit abuziv rolul de unic pol al deciziilor politice, nu este în stare să influienţeze efectiv comportamentul clasei birocratice, cu atît mai puţin - s-o ţină sub control. Modelul "democraţiei administrate", existent în prezent în Republica Moldova, este preferat de această clasă anume din cauza că în cadrul lui ea poate cel mai lesne să-şi apere interesele. Deocamdată de la independenţă a avut de cîştigat numai ea.

Ţinînd cont de situaţia creată, PPR consideră drept principalul său scop politic înlăturarea de la putere a clasei birocraţiei naţionale prin desfiinţarea modelului "democraţiei administrate" şi crearea unui mecanism de stat, care va fi subordonat intereselor poporului.

2. Majoritatea problemelor cu care se confruntă azi economia naţională sînt legate, direct sau indirect, de soarta capitalului autohton. Miza exclusivă a guvernării actuale, precum şi a celor precedente, pe investiţiile străine este greşită din punct de vedere strategic şi, ca urmare, absolut ineficientă din punct de vedere practic. Doar după crearea unor condiţii optimale pentru dezvoltarea capitalului autohton statul moldovenesc se va putea aştepta la un aflux de capital din străinătate.

Pentru a crea capitalului autohton condiţii optimale de dezvoltare PPR consideră necesar de a reorienta politica de stat în direcţiile:

• consolidării dreptului la proprietatea privată, edificării unor bariere reale în calea oricăror forme de redistribuire necivilizată a proprietăţii, inclusiv prin intermediul structurilor de forţă, cum se procedează în prezent;
• determinării, inclusiv la nivel legislativ, a domeniilor prioritare ale economiei naţionale şi promovării unei politici de stat care ar stimula în mod expres investiţiile în aceste domenii;
• reorientării sistemului financiar-bancar în vederea apariţiei aşa-numitelor bani lungi - a creditelor investiţionale pe termen mediu şi de lungă durată;
• folosirii experienţei pozitive a oamenilor de afaceri autohtoni în promovarea politicilor economico-sociale.

Ultima direcţie presupune, între altele, reorientarea politicii statului moldovenesc de la "omul care consumă" la "omul care produce". Evident, se are în vedere, în egală măsură, atît producţia materială, cît şi cea cu caracter intelectual.

3. Moldova de secole era o ţară a ţăranilor. În diferite vremuri, soarta când le mai zâmbea, când era cruntă cu dânşii. Au fost războaie, ocupaţii străine, deportări, a venit epoca industrializării, însoţită de procesul urbanizării. Ultimul continuă în mod stihiinic şi azi, concomitent cu un exod masiv al populaţiei în străinătate. În primul rînd, este vorba despre locuitorii din mediul rural, pentru prima dată în istorie satele noastre pomenindu-se în faţa pericolului depopulării. O Moldovă cu sate pustii ar însemna un eşec total al ideii statului independent, deorece pentru moldoveni ca neam (dar şi pentru găgăuzi, şi pentru trăitorii satelor bulgăreşti sau ucrainene) anume satul a fost, de veci, mediul constitutiv.

Pentru a stopa sau, cel puţin, a diminua această tendinţă nefastă este nevoie nu de programe populiste, fără sorţi de izbîndă, de "renaştere a satului moldovenesc", ci de o politică de stat clară, de perspectivă, privind dezvoltarea economică a teritoriului rural, politică care ar prevedea inclusiv stimularea fiscală a investiţiilor de capital şi amplasării capacităţilor de producere în afara centrelor economice deja existente. Astfel, planificarea dezvoltării teritoriilor trebuie să devină o prioritate a statului moldovenesc.

Şi evident, ceea ce poate fi şi trebuie făcut de urgenţă, e o politică specială de sprijin a agriculturii. Parametrii principali ai acestei politici sînt bine cunoscuţi, candidaţii partidului referindu-se pe larg la acest subiect inclusiv în ultima campanie electorală. Este vorba despre:

• crearea şi funcţionarea unei Bănci Ţărăneşti de Stat, scopul căreia să fie creditarea gospdăriilor ţărăneşti cu împrumututri la o rată minimală, chiar simbolică a dobânzii, care, spre deosebire de băncile comerciale, ar avea o menire social-economică;
• elaborarea şi legiferarea unui mecanism al comenzii de stat pentru producţia agricolă, datorită căruia agricultorii să-şi poată în fiecare an planifica activitatea;
• o politică de subvenţionare reală a producătorului agricol, după principiile aplicate în ţările Uniunii Europene;
• modificarea sistemului fiscal în vederea scutirii de impozite a ţăranilor care vor pierde din recoltă în condiţii climaterice nefavorabile (grindină, secetă, inundaţie etc.).

4. Descentralizarea puterii va rămîne o prioritate constantă a PPR. Fără o descentralizare reală democraţia în Republica Moldova va avea şi în continuare, ca şi pînă acum, un caracter nominal, pur declarativ.

Planificarea dezvoltării teritoriilor trebuie să urmărească, în perspectivă, formarea şi consolidarea cîtorva regiuni (zone) economico-tertoriale - de nord, de centru, de sud, municipiile Chişinău şi Bălţi, UTA Găgăuzia (Gagauz-Yeri), Taraclia, Transnistria - fiecare dintre ele dispunînd de propriul potenţial economic şi cultural. Evident, ele nu vor fi egale sub aspectul statutului administrativ-teritorial, ceea ce însă nu va constitui un impediment în dezvoltarea fiecărei regiuni.

Important este ca în politica de descentralizare şi dezvoltare a teritoriilor să nu se repete greşelele comise anterior, cînd se recurgea la reforma administrativ-teritorială (de la raion la judeţ, apoi invers) fără a lua în seamă părerile oamenilor şi fără a ţine cont de posibilităţile financiare ale unităţilor administrative-teritoriale nou create.

De asemenea, este important ca, odată cu transmiterea împuternicirilor de la centru către teritorii, împreună cu ele să nu se transmită tendinţa de birocratizare ca element dominant al puterii. Un rol decesiv în neadmiterea transmiterii acestui "virus" trebuie să-l capete instituţiile societăţii civile - coparticipant activ al exercitării funcţiilor de autoadministrare în orice societate democratică evaluată.

5. Considerînd dialogul drept unica cale de soluţionare a conflictului transnistrian, PPR constată că actualii lideri - atît cei de la Tiraspol, cît şi de la Chişinău - nu sînt în stare să poarte un dialog eficient. Menţinîndu-se, începînd cu 1992, ba într-o stare latentă, ba din cînd în cînd tensionîndu-se, acest conflict constituie o adevărată piatră de încercare pentru statul Republica Moldova. Necesitatea soluţionării lui definitive, dincolo de cerinţele de ordin intern (economice, politice, juridice, sociale, umanitare), este impusă şi de extinderea Uniunii Europene, care ne va avea de vecini deja din anul 2007 şi care nu este dispusă să tolereze la hotarele ei un focar de posibilă instabilitate.

Din păcate, pe ambele maluri ale Nistrului continuă să domine spiritele de intoleranţă, de nedorinţă de a căuta compromisuri. Este evident că fără o schimbare a atitudinilor, care poate interveni numai după plecarea de pe avanscenă a politicienilor orientaţi doar spre confruntare sau discuţii sterile în jurul noţiunilor de federalism, unitarism etc., soluţionarea conflictului transnistrean nu se va produce.

Deocamdată este important că orice "planuri" care se referă la necesitatea democratizării, decriminalizării sau demilitarizării Transnitriei să fie, în prealabil, aplicate consecvent pe întreg teritoriul din dreapta Nistrului. În caz contrar, orice referinţe negative la Transnistria, în condiţile în care în restul Republicii Moldova domină tendinţa de evoluţie spre un stat birocratico-poliţienesc, sună pur şi simplu ridicol. Trebuie să facem viaţa pe malul drept atractivă pentru populaţia de aici - atunci şi locuitorii din stînga Nistrului vor dori să trăiască într-o Moldovă unificată.

6. Politica externă a Republicii Moldova a fost pe parcursul celor 15 ani de independenţă ostatică a ambiţiilor forţelor politice aflate la guvernare. Ba populaţia era chemată "să se ţină de ne neamuri", ba i se dădea de înţeles că Moldovei i-ar sta mai bine în CSI. Ba se declara drept prioritate "uniunea Rusia-Belarusi" şi s-a încheiat tratatul de parteneriat strategic cu Federaţia Rusă, ba, în ultimul timp, ni se spune că "mergem în Europa" şi că nu ne mai păsa de fostul "partener strategic".

De fapt, în toată perioada existenţei ca stat independent, Moldova nu a avut o politică externă care ar exprima cu adevărat interesele celor ce trăiesc şi muncesc pe acest pămînt, iar în ultimul timp - şi în afara hotarelor ei. Dilema "sau cu Estul, sau cu Vestul" s-a dovedit a fi total contraproductivă. Devine clar că pentru Republica Moldova este în egală măsură important să menţină relaţii normale, de colaborare, atît cu statele din spaţiul ex-sovietic, cît şi cu ţările din Occident. Politica externă a statului trebuie să depăşească, odată şi odată, faza declaraţiilor şi să păşească pe cea a pragmatismului. Acest lucru se referă, în egală măsură, şi la atitudinea faţă de CSI, şi la relaţiile cu UE.

PPR consideră că Republica Moldova trebuie să-şi menţină şi pe viitor statutul de ţară neutră, abţinîndu-se de la participarea la uniuni (blocuri) politice sau militare.

În situaţia cînd o parte considerabilă a concetăţenilor noştri se află la muncă peste hotare, deseori în condiţii dificile, una dintre priorităţile politicii externe trebuie să devină grija pentru aceşti oameni. Orice cetăţean al Republicii Moldova, aflat peste hotare, trebuie să ştie că poate, în caz de nevoie, apela la colaboratorii misiunilor noastre diplomatice după ajutor şi că acest ajutor va fi acordat.

IV. Norme de etică politică

Respectînd principiul de partid deschis pentru aderarea tuturor cetăţenilor Republicii Moldova - indiferent de vîrstă, sex, origine etnică, loc de trai sau preocupări profesionale, PPR îşi fundamentează activitatea pe următoarele principii de bază:

Intenţionăm să devenim un partid care să nu-şi mintă alegătorii în voinţa lor exprimată prin vot direct, precum s-a întîmplat cu unele partide oportuniste din actualul legislativ, care au dăruit comuniştilor votul anticomunist al alegătorilor.

Intenţionăm să le readucem oamenilor încrederea în politică şi politicienii care vor fi în stare să reabiliteze adevărul ca valoare supremă în activitatea din acest domeniu.

Intenţionăm să devenim un partid care să trezească activismul civic al populaţiei, care să-i ajute pe cetăţeni să depăşească starea de apatie socială, cînd omul e alimentat doar cu promisiuni goale de către organele de stat, o plagă malefică a regimului sovietic.

Intenţionăm să devenim un partid care să poată demonstra oamenilor că scopul politicii este de a soluţiona problemele cu care se confruntă societatea, dar nu o grupare menită să satisfacă interesele liderului şi ale persoanelor din anturajul acestuia.

Intenţionăm să devenim un partid căruia îi sînt străine ambiţiile elitariste, un partid în care efortul intelectual să nu degenereze în dezbateri sterile, ci să-şi găsească întruchipare în proiecte politice reale şi programe de activitate concrete ce vor viza toate sferele de activitate socială.

Intenţionăm să devenim un partid în care vor colabora fructuos politicieni din diferite generaţii, un partid în care experienţa politicienilor cu stagiu să se îmbine organic cu energia şi elanul tinerilor ce vor dori să se manifeste în domeniul politic.

Intenţionăm să devenim un partid în care să domine nu "cultul conducătorului", ci spiritul de echipă, un partid în care ar conlucra eficient toţi membrii acestuia, indiferent de funcţia deţinută în stat sau în formaţiune.

Intenţionăm să devenim un partid în care toţi membrii lui vor fi uniţi în ideea păstrării şi valorificării a tot ce e netrecător şi de preţ pentru poporul nostru, în ideea perpetuării a tot ce constituie esenţa şi rostul existenţei lui ca entitate independentă.

Programul / Organele de conducere / Declaraţii/Documente / Comunicate de presă / Date statistice / Participarea la alegeri