Prezidiul Consiliului Republican este organul de conducere al partidului în perioada dintre ședințele Consiliului. Președintele Consiliului Republican, prim-vicepreședintele, vicepreședinții și secretarul executiv al Consiliului sînt membri ai Prezidiului.
Prezidiul își desfășoară ședințele după necesitate, însă nu mai rar decît o dată pe lună.
Prezidiul este deliberativ în cazul în care la ședințele sale participă mai mult de jumătate din numărul membrilor săi. Hotărîrile Prezidiului se adoptă cu majoritatea simplă de voturi.
Ședințele Prezidiului sînt convocate de către Președinte, iar în lipsa lui - de către prim-vicepreședinte precum și la cererea a nu mai puțin de 1/3 din membrii Prezidiului;
Prezidiul Consiliului Republican:
- organizează activitatea curentă a partidului, în conformitate cu hotărîrile Congresului și ale Consiliului, elaborează și propune spre aprobare cursul politic al partidului;
- coordonează activitatea curentă a organizațiilor teritoriale;
- formează bugetul ASDM, aprobă devizul de venituri și cheltuieli privind activitatea lui, administrează patrimoniul partidului;
- aprobă structura Secretariatului și Regulamentul de activitate al acestuia, angajează și concediază colaboratorii lui;
- la propunerea liderului partidului examinează proiecte de acorduri sau convenții privind asocierea, formarea blocurilor sau alianțelor cu alte formațiuni social-politice;
- determină poziția ASDM în problemele care necesită o soluționare urgentă, adoptă decizii politice și soluționează chestiuni organizatorice, pînă la cele de competența Consiliului Republican;
- la propunerea liderului partidului desemnează listele de candidați pentru alegerile parlamentare și locale, ținînd cont de reprezentarea corespunzătoare a organizațiilor teritoriale de partid și de calitățile individuale profesionale, intelectuale și morale, de respectul și autoritatea candidaților în societate;
- determină candidaturile la funcții de răspundere în organele administrației publice centrale și locale;
- convoacă ședințele Consiliului, stabilește programul și locul desfășurării lor;
- împreună cu liderul partidului coordonează activitatea organului de presă al ASDM, confirmă și eliberează din funcție redactorul-șef;
- aprobă simbolurile și atributele ASDM;
- prezintă Consiliului Republican rapoarte anuale privind activitatea sa;
- adoptă regulamente și alte acte normative privind activitatea organelor și structurilor de partid;
- elaborează și propune Consiliului Republican proiecte de documente și decizii;
- verifică gradul de respectare a normelor statutare cu privire la alegerea delegaților la Congresele ASDM.
Președintele:
- contribuie la consolidarea rolului și poziției partidului în viața social-politică, la majorarea numărului de cetățeni care susțin Programul partidului și consolidează autoritatea lui;
- în calitate de lider al ASDM poate fi ales un cetățean al Republicii Moldova, cu vîrsta de peste 35 de ani;
- se subordonează Congresului partidului;
- reprezintă partidul în relațiile cu Parlamentul, Președintele, Guvernul, organele administrației publice, organizațiile republicane obștești, cu alte partide și mișcări social-politice din țară și de peste hotare;
- în numele partidului semnează convenții și acorduri politice cu confirmarea lor ulterioară la ședința Prezidiului sau a Consiliului Republican;
- împreună cu organele de conducere ale partidului coordonează realizarea strategiei și tacticii partidului, în corespundere cu Programul, Statutul și hotărîrile Congresului ASDM. De asemenea, coordonează activitatea organizațiilor teritoriale și a organului de presă al partidului;
- în numele partidului face declarații oficiale;
- propune Consiliului Republican proiecte de acorduri privind fuzionarea, aderarea și constituirea blocurilor și alianțelor cu alte formațiuni social-politice;
- propune Consiliului Republican și Prezidiului candidaturile pentru desemnarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova;
- are dreptul să propună convocarea Congresului partidului, Consiliului Republican și a Prezidiului;
- are dreptul să propună organelor de conducere ale partidului chestiuni privind activitatea partidului;
- participă la acțiunile și manifestările organizate de partid. Prezidează ședințele Congresului partidului;
- în cazul în care hotărîrile Prezidiului Consiliului Republican nu corespund Statutului și Programului partidului, liderul are dreptul de a suspenda executarea lor, pînă la adoptarea deciziei respective de către Consiliul Republican;
- soluționează și alte probleme vizînd conducerea activității curente a partidului, în conformitate cu legislația Republicii Moldova și Statutul ASDM;
- informează organele de conducere ale partidului despre modul de exercitare a împuternicirilor sale.
Comisia republicană de revizie:
- efectuează controlul activității economico-financiare a organelor de conducere republicane și teritoriale ale partidului, modului de utilizare a patrimoniului, evidenței și realizării bugetului;
- alege președintele și vicepreședintele ei și își exercită funcțiile pe baze obștești;
- prezintă rapoarte Congresului, informează Consiliul Republican și Prezidiul despre încălcările depistate.
Alianța Social-Democrată din Moldova:
Programul /
Organele de conducere
/
Declarații/Documente /
Participarea la alegeri