versiune pentru tipar

La 27 august 1991, pe harta lumii a apărut un stat nou - Republica Moldova. Acest teritoriu, care s-a aflat mereu sub stăpînirea altor puteri, nu şi-a avut niciodată propria statalitate. Unele încercări de a o crea s-au încheiat cu eşecuri. Nu moldovenii au dezmembrat Uniunea Sovietică. Chiar dacă ne-am fi împotrivit şi am fi tot declarat că nu vrem să distrugem această ţară, de noi nu depindea nimic. URSS a fost ruinată de nomenclatura sovietică de partid. Iar ca rezultat al dispariţiei acelei ţări, una din micile ei părticele, RSS Moldovenească, s-a pomenit lăsată la discreţia destinului istoric. În acelaşi timp, demolarea URSS a creat premisele şi ne-a oferit o nouă şansă de a constitui statul moldovenesc independent. În virtutea circumstanţelor istorice unui grup de oameni i-a revenit misiunea de a-i edifica temelia. Nimeni dintre oamenii aceştia nu dispunea de experienţă în domeniu.

Situaţia era şi mai complicată din cauza faptului că scena politică a Moldovei era chiar de la început dominată de două forţe extreme, care urmăreau scopuri diametral opuse. Una specula, la modul cinic, sentimentele nostalgice ale oamenilor faţă de URSS şi le promitea să readucă "frumoasele vremuri de odinioară"; alta - considera independenţa Moldovei doar un fel de staţie intermediară pe traseul care conduce dintr-o ţară în alta.

În condiţiile în care majoritatea populaţiei îşi închipuia destul de vag ce înseamnă să trăieşti într-un stat independent, aceste forţe, speculînd lozinci populiste, tensionau în permanenţă situaţia, generînd instabilitatea politică şi socială.

Dar în pofida confruntărilor politice neîntrerupte şi a atitudinii sceptice a unei majorităţi considerabile a populaţiei, în zece ani de independenţă s-a reuşit să se creeze cîte ceva în Moldova. A fost adoptată Constituţia, care garanta drepturile şi libertăţile omului, au fost puse bazele construcţiei statale, inclusiv a jurisdicţiei independente. Au fost confirmate tradiţiile proprii dintotdeauna acestui pămînt de convieţuire a reprezentanţilor diferitelor naţionalităţi, care îşi au culturile şi limbile lor. A fost elaborat un şir de proiecte economice reuşite, care au demonstrat că Moldova poate fi atractivă pentru investitori şi, cu condiţia abordărilor corecte, este în stare să soluţioneze problemele existente.

Din păcate, tentativele unor lideri politici de a dezbina societatea nu contenesc nici acum, aceştia speculînd subtilele şi foarte inflamabilele sentimente naţionale. Valorile, al căror purtător este poporul, sînt uzurpate de partidele politice şi folosite pentru atingerea scopurilor mercantile şi carieriste.

Nu intenţionăm să judecăm şi, cu atît mai mult, să condamnăm trecutul acestui pămînt - fie epoca ţaristă, fie perioada României regale, fie din vremurile sovietice. Mulţi consideră că valorile de pînă la 1940, din perioada sovietică, şi cele din anii de independenţă se exclud reciproc. Soluţia este complicată, dar este unică: păstrînd atitudinea respectuoasă faţă de valorile de care s-au călăuzit generaţiile anterioare, să încercăm a le îmbina şi cu ceea ce este cu adevărat important pentru noi în secolul XXI.

Una dintre cele mai importante valori care au existat pe acest pămînt pînă la 1940 este creştinismul - religia tradiţională a moldovenilor, ruşilor, ucrainenilor, bulgarilor şi găgăuzilor; precum şi tot ce ţine de sfera patrimoniului cultural-naţional al poporului nostru. În conştiinţa majorităţii populaţiei etnonimul "moldoveni" s-a întipărit destul de durabil. Contestarea lui ar fi şi absurdă, şi dăunătoare. Din păcate, adepţii moldovenismului primitiv şi-au făcut o meserie ideologică din contrapunerea absurdă şi speculativă a noţiunilor de "moldovenesc" şi "românesc" în toate domeniile fără excepţie, inclusiv în aspectele de ordin cultural şi lingvistic.

Nu este pus, nici nu poate fi pus la îndoială faptul că moldovenii şi românii au acelaşi patrimoniu naţional-cultural. Avem aceeaşi limbă, o istorie comună. Chiar şi cei care consideră că limba e moldovenească trebuie să înţeleagă că aceasta se poate dezvolta doar dacă îi recunoaştem identitatea cu limba română.

Acum, însă, este mai importantă nu constatarea acestui fapt evident, ci altceva: e timpul să anunţăm un moratoriu pentru orice speculaţii privind denumirea limbii şi identitatea etnică a moldovenilor, care doar sustrag oamenii de la soluţionarea unor probleme cu adevărat vitale. Cu atît mai mult cu cît cea mai mare zarvă pe tema limbii o stîrnesc acei care vorbesc prost şi limba lor maternă, şi limba rusă.

La fel de lipsit de sens este să tot discutăm despre statutul limbii ruse în Moldova, cu atît mai mult să luptăm contra ei. Pentru noi, cunoaşterea limbii ruse este încă o şansă, suplimentară, de a corespunde provocărilor complexe ale epocii contemporane, înaintate faţă de o naţiune care se află la hotarul diferitelor civilizaţii.

Nici perioada sovietică nu poate fi tratată univoc. Pe de o parte, au existat deportările, colectivizarea forţată, ateismul militant, izolarea de lumea din exterior, monopolul asupra puterii deţinut de nomenclatura mediocră şi pînă la urmă degenerată. Pe de altă parte, acest teritoriu a cunoscut în 50 de ani o modernizare industrială şi ştiinţifică fără precedent, fiind creat, totodată, un sistem de garanţii sociale deocamdată nedepăşit.

Moldova nu dispune de acele uriaşe şi, practic, gratuite resurse de care dispunea URSS. Pe teritoriul Moldovei, care a fost doar o părticică a unei ţări uriaşe, un segment din imensul sistem al economiei planificate administrative de conducere, este imposibil de reprodus un stat independent ca un ecou al acelui sistem. Nostalgia pentru trecut e de înţeles, dar în baza nostalgiei nu poate fi edificată o viaţă nouă. Faptul ca atare a fost deja conştientizat de alte foste republici sovietice. Ţările Baltice, Rusia, Kazahstanul, Ucraina au restabilit parametrii economici de pînă la criză şi continuă să se dezvolte dinamic, pe baze noi, capitaliste. Moldova, din păcate, rămîne în urmă. E timpul să încheiem bocetele după ziua de ieri. Trebuie să ne preocupe ziua de azi, să clădim fundamentul zilei de mîine.

Pe parcursul a aproape 15 ani a fost creat institutul proprietăţii private în economie, au fost rodate mecanismele democratice, înainte de toate, prin desfăşurarea sistematică a alegerilor organelor puterii la nivel naţional şi local. Capitalismul a devenit o realitate, modificînd ierarhia valorilor în societate.

O atare reorientare, în mare parte impusă, a afectat multă lume - în special, generaţia în vîrstă. În acelaşi timp, s-a lărgit contingentul celora care doreau să speculeze în baza greutăţilor, ridicînd la rang de modă ponegrirea cu şi fără temei a primilor zece ani de Independenţă.

Politicienii de acest soi n-au reuşit, însă, să depăşească dezavantajul principal al statului nostru, care continuă să fie condus tot mai rău şi mai rău. Cumătrismul, interesele înguste de partid, incompetenţa, corupţia au căpătat o şi mai mare amploare faţă de anii trecuţi, au ruinat încrederea poporului în elita politică şi, în consecinţă, în rostul ca atare al existenţei acestui stat. Concomitent, s-a devalorizat şi noţiunea de muncă cinstită şi perseverentă ca bază de creare a oricăror bunuri - înainte de toate, a celor materiale. Munca a încetat să mai fie o valoare. Situaţia o complică şi lupta politică neîntreruptă, axată în mare parte pe populism şi iresponsabilitate.

Nu ne vom asemăna cu acei care califică neargumentat ultimii 15 ani din viaţa noastră ca pe un eşec istoric. Este necesară o evaluare clară şi imparţială a tot ce s-a făcut în aceşti ani. Trebuie să tragem învăţăminte din greşelile noastre, păstrînd şi înmulţind tot ce este preţios.

Actualmente, peste jumătate din populaţia ţării consideră că Moldova merge pe o cale greşită. Sute de mii de cetăţeni au plecat temporar sau pe totdeauna în ţări străine în căutarea unui trai mai bun. În acelaşi timp, majoritatea populaţiei se mîndreşte că sînt cetăţenii acestei ţări, iar asta înseamnă că Moldova îşi păstrează totuşi speranţa la un viitor mai bun.

Sărăcia, şomajul, mituirea, un stat slab, dar şi o totală atotputernicie a birocraţiei, economia şi democraţia subdezvoltate ne alarmează. Dar, în pofida acestor greutăţi şi ameninţări, majoritatea oamenilor scrutează viitorul cu optimism. Ei cred în această ţară. Ei vor să trăiască în ea.

Noi pledăm pentru un nou consens al tuturor celor care împărtăşesc scopurile comune, întruchipate în următoarele cuvinte: Credinţă, Muncă şi Capital, Familie şi Ţară.

CREDINŢA

CREDINŢA dă sens vieţii omului. Fără de credinţă în Dumnezeu omul nu se poate percepe nici ca membru cu adevărat liber al societăţii, nici ca cetăţean cu drepturi depline şi loial, nici ca patriot adevărat al ţării sale. De-a lungul secolelor, creştinismul ortodox tradiţional pentru Moldova a fost pentru poporul nostru acel sprijin moral şi spiritual prin care s-a păstrat şi a rezistat la orice cataclisme ce s-au abătut asupra acestui pămînt. Chiar şi în perioada ateismului militant, cînd Biserica, slujitorii ei şi credincioşii au fost supuşi prigonirilor din partea maşinii represive sovieto-comuniste, mulţi dintre concetăţenii noştri au continuat să creadă în Dumnezeu, adeseori riscîndu-şi astfel statutul social.

În perioada Independenţei, Biserica Ortodoxă a început treptat să joace un rol tot mai important în viaţa societăţii, pe an ce trece îşi redobîndeşte autoritatea. Recunoscînd, respectînd şi susţinînd această autoritate, vom sprijini orice iniţiative întru a educa generaţia în creştere în spiritul tradiţiilor creştine. Vom pleda, în acelaşi timp, pentru realizarea consecventă a principiului separării bisericii de stat, inclusiv prin interzicerea prin lege a antrenării Bisericii, ierarhilor, reprezentanţilor clerului în scopuri politice, electorale şi de propagandă. Considerăm că această antrenare poate aduce prejudicii Bisericii, tulbură sufletele credincioşilor, adică poate păgubi credinţa ca atare.

Cît priveşte politicienii, care nu se sinchisesc să-şi demonstreze apartenenţa faţă de biserică, nu cerem aici de la ei prea mult - îi îndemnăm să nu mai mintă, să spună întotdeauna adevărul, oricît de amar ar fi acesta. Pentru orice politician din Moldova, anume drumul adevărului - şi nicidecum al acţiunilor senzaţionale şi pompoase, cum ar fi aducerea "focului sacru", sponsorizarea mănăstirilor în reconstrucţie din banii altora, vizitarea locurilor sfinte, însoţit la fiecare pas de camerele de luat vederi - poate confirma că urmează cu adevărat, nu doar de ochii lumii, credinţa multiseculară a strămoşilor noştri.

MUNCA

Noţiunea de MUNCĂ s-a devalorizat în mare măsură din cauza convingerii foarte răspîndite precum că "cine nu lucrează - mănîncă", precum că azi în Moldova prin muncă cinstită este imposibil să atingi un nivel decent de viaţă. Ne confruntăm cu o situaţie paradoxală: pe de o parte, sute de mii de oameni şomează, iar pe de altă parte - resimţim o lipsă acută de muncitori calificaţi, de funcţionari competenţi şi de reprezentanţi ai profesiilor umanitare.

Statul este obligat să schimbe această situaţie, creînd condiţii pentru creşterea stabilă a nivelului economic, pentru atragerea investiţiilor, pentru o politică fiscală clară şi judicioasă, pentru crearea unui sistem de pregătire şi reciclare a cadrelor, pentru limitarea şi dezrădăcinarea corupţiei şi a samovolniciei funcţionarilor, pentru încetarea irosirii mijloacelor publice la întreţinerea unui aparat birocratic de dimensiuni exagerate.

Problema principală însă constă în reabilitarea muncii ca valoare socială primordială. Tranziţia de la socialism (în versiune sovietică) la capitalism a fost interpretată în Moldova ca un îndemn la îmbogăţirea cu orice preţ. Situaţia a fost agravată de tendinţa de a scădea salariile achitate oficial. Drept urmare, leafa a ajuns să fie insuficientă chiar şi pentru achitarea serviciilor comunale. Atîta timp cît remunerarea declarată a muncii nu-i va garanta angajatului nu numai asigurarea necesităţilor curente, ci şi posibilitatea unor acumulări fie şi minime pentru ziua de mîine - ca supliment al micilor garanţii ale sistemului oficial de asigurare socială - munca în Moldova va fi cotată la un nivel scăzut, în cel mai bun caz ca o verigă intermediară în calea spre angajarea peste hotare.

Considerăm că ameliorarea remunerării muncii trebuie începută în sfera bugetară şi, înainte de toate, în învăţămînt, medicină, alte domenii de orientare socială. Sursa majorării salariilor acestor categorii de bugetari trebuie să fie redistribuirea mijloacelor bugetare din contul reducerii radicale, de cel puţin două ori, a aparatului birocratic în organele centrale şi locale ale puterii. Moldova este un stat mic după dimensiuni şi de aceea cheltuielile pentru administrarea acestuia trebuie să se deosebească în mod principial de cele practicate pe timpul URSS, cînd un aparat administrativ-birocratic gigantic înghiţea iraţional resursele care păreau inepuizabile.

Creşterea remunerării muncii bugetarilor va genera în consecinţă şi creşterea respectului pentru muncă, mai ales pentru munca cea calificată, care necesită cheltuieli prealabile pentru studii şi pentru ameliorarea pregătirii profesionale. La rîndul său, acest respect va readuce munca - concomitent, şi studiile, precum şi specializarea şi calificarea profesională - în categoria valorilor societăţii moldoveneşti.

CAPITALUL

CAPITALUL se infiltrează treptat - deşi nu toţi sînt conştienţi de asta - în ierarhia valorilor sociale. Din păcate, pentru prea mulţi cetăţeni ai Moldovei capitalul continuă să fie atractiv doar prin calităţile sale secundare, cele ce ţin de consum.

Restabilind institutul proprietăţii private - de altfel, mai curînd sub influenţa modei politice decît supunîndu-se unei necesităţi conştientizate - Statul moldovenesc nu a reuşit să creeze condiţiile minime pentru funcţionarea liberă a pieţei capitalurilor. Nou-născuta clasă a antreprenorilor, care şi-a asumat povara de bază a formării părţii de venituri a bugetului de stat, a fost pusă de la bun început într-o situaţie inegală faţă de birocraţia autohtonă, care şi-a însuşit monopolul de a dispune de partea de cheltuieli bugetare.

Capitalul s-a pomenit în situaţia de ostatic al funcţionarilor. Pe de o parte, interesul general solicită o dezvoltare continuă, dictînd extinderea activităţii de producţie, asigurarea cu noi locuri de muncă, perfecţionarea managementului etc. Pe de altă parte, presingul birocraţiei, care se manifestă nu numai (şi nu atît) printr-o politică fiscală tulbure, cît mai ales prin cultivarea unei atmosfere de dependenţă a businessului de voinţa funcţionarilor, au deformat activismul capitalist.

Chiar fără a ne referi la nişte aspecte socialmente dezagreabile ca lipsa de discernămînt a noii burghezii moldoveneşti sau orientarea ei spre concreşterea cu structurile birocratice de stat (conform principiului corupţionist "să-şi cumpere o bucăţică de stat"), vom remarca în această ordine de idei evidenta deviere în orientarea fluxurilor investiţionale de capital naţional, înainte de toate, ale celui mic şi mijlociu, spre serviciile de natură consumist-distractivă, spre comercializarea mărfurilor de larg consum de import, deseori de calitate dubioasă, spre neînfrînata procurare a obiectelor de lux, fapt care ca atare pune la îndoială seriozitatea intenţiilor multor capitalişti autohtoni.

Subscriem la postulatul conform căruia capitalul este orientat într-acolo unde e mai profitabil, dar vom menţiona totuşi că statul, prin politica sa, are menirea să marcheze conturul importanţei sociale a acestui profit. În acest sens politica statului moldovenesc a lăsat de dorit pe toată perioada de independenţă.

Fără a viza acum situaţia care s-a creat în anumite domenii ale economiei naţionale, vom remarca ceea ce ne pare esenţial: pînă în prezent, capitalul moldovenesc nu s-a simţit un partener egal al statului. Asta e valabil pentru toate formele existenţei lui, fără excepţii, chiar şi pentru cea relativ prosperă - sfera capitalului bancar.

Statul este obligat să-i explice clar capitalului - iar asta se poate face doar pe calea unei politici inteligibile şi convingătoare - că aşteaptă de la el nu numai creşterea vărsămintelor în buget, ci şi crearea noilor locuri de muncă, şi sporirea exportului de producţie moldovenească, şi extinderea nomenclatorului producţiei autohtone, şi crearea noilor branduri naţionale. Şi că, la rîndul său, prin politica promovată, îi garantează condiţii de reproducere extinsă şi dinamică. Numai prin atingerea unui asemenea nivel al relaţiilor reciproce, capitalul moldovenesc va ocupa un loc cu adevărat demn în ierarhia valorilor sociale importante, fără de care prosperarea societăţii umane este de neconceput.

FAMILIA

FAMILIA a fost şi va rămîne pentru Moldova celula principală a societăţii umane, cu toate că anume familia a avut de suportat cele mai necruţătoare lovituri ale vremurilor noastre tulburi. Fenomenul migraţiei forţei de muncă a făcut ca multe familii să fie răzleţite sau chiar distruse. Loviturile cele mai dure asupra acestui institut social se resimt mai ales în localităţile săteşti.

Dispare continuitatea dintre generaţii. Bătrînii se trec în lumea celor drepţi, se nasc tot mai puţini copii, generaţia de mijloc, cea mai activă economic, emigrează. Degradează învăţămîntul şi ocrotirea sănătăţii. Creşte criminalitatea. Pentru a schimba radical situaţia este necesar un complex de acţiuni întreprinse de către stat, atît de ordin economic - crearea de noi locuri de muncă, asigurarea cu salarii decente, prevenirea creşterii preţurilor, cît şi de ordin social - educaţia şi instruirea, ocrotirea sănătăţii, combaterea criminalităţii.

Dar şi mai necesară este o politică de protecţie a familiei la nivel de stat, bazată pe susţinerea familiilor tinere, în special din contul înlesnirilor fiscale selective şi al programelor de subvenţionare de lungă durată pentru membrii ei, precum şi pe acţiuni eficiente pentru ocrotirea socială a mamei şi copilului.

Viaţa omului începe în familie. Familia îl iniţiază în credinţă şi muncă, îi cultivă patriotismul şi dragostea de ţară. În renaşterea cultului familiei, tradiţional pentru moldoveni, vedem impulsionarea dezvoltării ţării noastre. Familia unită este baza unei ţări puternice, şi această valoare îşi va păstra de-a pururi pentru noi caracterul ei netrecător.

ŢARA

ŢARA trebuie să înceapă de la grija pentru strada pe care locuieşti şi să se termine cu mîndria pe care o simţim cînd este intonat imnul şi arborat drapelul statului al cărui cetăţean eşti.

"Verticalei fărădelegilor", care e cultivată în ultimii ani, trebuie să i se pună capăt. Oamenii pot decide, la faţa locului, de ce au nevoie şi cum să obţină cele necesare. Autoadministrarea locală are menirea să asigure nişte lucruri simple, dar extrem de necesare tuturor, şi care determină în ultimă instanţă calitatea vieţii: drumuri bune, gaz, lumină şi apă în fiecare casă, securitatea, curăţenia şi ordinea în stradă. Dar pentru asta puterilor locale trebuie să le fie delegate toate împuternicirile juridice şi financiare necesare.

Să ne referim acum la parlament, guvern şi preşedinte - adică, la puterea centrală, care pentru majoritatea populaţiei reprezintă actuala Republică Moldova.

Noi considerăm că parlamentului trebuie să i se restituie statutul de putere reprezentativă reală. Actualii deputaţi de pe listă nu reprezintă poporul, după cum o cere Constituţia, ci pe liderii partidelor care alcătuiesc listele candidaţilor. Noi pledăm pentru anularea listelor şi modificarea legislaţiei cu privire la alegerea parlamentului, mai ales ţinînd cont de necesitatea alegerii preşedintelui ţării de către deputaţi. Sîntem convinşi că doar deputaţii concreţi aleşi de alegători concreţi în circumscripţii concrete au dreptul de a alege şeful statului.

Noi pledăm pentru un guvern subordonat parlamentului, constituit dintr-un număr de miniştri limitat de Constituţie (cel mult 6, în loc de actualii 16), care să răspundă de sfere de activitate limitate de interesele strategice ale statului moldovenesc. Pe scurt, menirea statului este de a-i învăţa, a-i trata şi a-i ocroti pe oameni. În schimbul impozitelor plătite statului de către cetăţeni şi agenţii economici, guvernul trebuie să le garanteze un minimum de servicii: să asigure securitatea şi ordinea, coşul minim de consum, condiţii pentru învăţămînt şi ocrotirea sănătăţii, protejarea mediului ambiant.

Puterea judecătorească este garanţia asigurării oamenilor prin lege şi ordine. Noi considerăm că actualmente judecătoriile din Moldova nu asigură unul dintre principiile fundamentale ale societăţii democratice - principiul egalităţii tuturor în faţa Legii. Tentativele de autonomizare a puterii judecătoreşti, întreprinse după adoptarea Constituţiei statului independent, nu s-au îndreptăţit. Comunitatea magistraţilor n-a reuşit să facă ordine în propria ei casă. Degradarea autorităţii puterii judecătoreşti, subminarea cinică a independenţei ei, care se fac observate azi, necesită o revizuire şi corectare a concepţiei ca atare a sistemului judiciar - astfel ca în ultimă instanţă fiecare cetăţean să-şi poată găsi în judecată apărarea drepturilor sale legitime.

Situaţia din Moldova poate fi schimbată în mai bine. Nu e cazul să aşteptăm minuni. Dar este important să sesizăm că aceste schimbări spre mai bine trebuie să se producă nu în vorbe, ci în fapte. În fiecare zi. Pretutindeni. Pentru toţi şi pentru fiecare dintre noi.

Cetăţenii Moldovei merită o viaţă mai bună. Să redobîndim, deci, speranţa că împreună o putem obţine.

Din partea fiecăruia dintre noi se cere să credem şi să muncim. Şi să creăm prin munca noastră bogăţia.

Să ne iubim familia. Să avem grijă de pămîntul pe care trăim. Să amenajăm satul natal, să aducem în bună ordine oraşul în care locuim.

Şi atunci Republica Moldova va cunoaşte sentimentul împlinirii şi va începe o viaţă nouă.

Publicarea acestui manifest nu coincide cu viitoarele alegeri parlamentare din anul 2005. Şi nu doar din considerentele că atitudinea noastră faţă de aceste alegeri nu este univocă ori pentru că fiecare dintre noi, care e cu o anumită experienţă politică în spate, urmează să-şi găsească locul şi rolul în următoarea campanie electorală. Problema este de o deosebită importanţă, nu se va epuiza în cadrul acestor alegeri parlamentare care, la drept vorbind, puţin probabil că vor schimba ceva în mod principial.

Posibil că actualul partid de guvernămînt se va alege cu ceva mai puţine mandate. Posibil că partidele care constituie în prezent opoziţia vor obţine ceva mai multe mandate. Oricare din aceste rezultate însă nu ne vor avansa într-o etapă calitativ nouă, de reorientare a politicii de stat întru păstrarea şi înmulţirea acelor valori care ar asigura dezvoltarea în ascendenţă a ţării noastre.

Un program pozitiv, care să confere un sens existenţei statului nostru, nu este suficient. Programele pot fi scrise şi din fugă. În ultimii 15 ani Republica Moldova a avut destule programe. Contează şi este necesară voinţa politică, în stare să contureze valorile enumerate mai sus în proiecte sociale concrete, e necesară şi o forţă politică ce ar transpune în viaţă aceste proiecte.

Moldova are nevoie de un partid care să încurajeze activitatea civică a întregului popor, care să se reîntoarcă şi să le inspire oamenilor încrederea faţă de politică drept mijloc de a soluţiona problemele lor, ci nu pentru a satisface interesele cutărui sau cutărui lider de partid ori a politicienilor din anturajul lor.

Moldova are nevoie de un partid în care să conlucreze politicieni din diferite generaţii, un partid în care experienţa şi autoritatea acumulate să constituie un sprijin de nădejde pentru activitatea şi energia acelor concetăţeni care doresc să se afirme încă de tineri pe tărîm politic.

Moldova are nevoie de un partid în care eforturile intelectuale ale nucleului său să nu degenereze în discuţii politice sterile, în articole absurde din ediţii cu un cerc restrîns de cititori, dar să adreseze mesaje politice accesibile deopotrivă profesorului universitar şi muncitorului de la întreprindere, liderului gospodăriei agricole şi pensionarului de la ţară.

Moldova are nevoie de un partid care să se orienteze nu spre a cultiva "imaginea conducătorului", ci spre o colaborare a tuturor membrilor săi, în condiţii egale, indiferent de statutul social ori locul de trai, să colaboreze întru a promova tot ce este de preţ şi constituie baza şi esenţa existenţei poporului nostru.

În Moldova, în prezent, nu există un asemenea partid.

În doar un an sau doi ani nu-l poţi avea.

S-ar părea, de asemenea, că maratonul electoral declanşat deja nu e momentul cel mai prielnic pentru a porni la drum. Cu toate acestea, sîntem convinşi că trebuie să ne pornim chiar de azi.

Chiar de azi, orientîndu-ne către alegerile parlamentare din 2009, începem să căutăm adepţi. În viitorul partid sînt aşteptaţi oameni care să nu se preocupe de locul lor în listele electorale ori de soluţionarea problemelor urgente de carieră, ci spre o muncă politică minuţioasă şi laborioasă.

În concepţia noastră, doctrina conservatoare presupune păstrarea spiritului tradiţiilor creştine, orientîndu-ne concomitent spre dezvoltarea multilaterală a democraţiei în societatea moldovenească.

Este evident că în limitele unei asemenea paradigme este posibilă o colaborare politică fructuoasă a reprezentanţilor din cele mai diferite pături şi grupuri sociale ce locuiesc în RM.

În numele grupului de iniţiativă - Nicolae Andronic