| Partide politice |  |





| Puncte de vedere |  |




| Alegeri |  |





| Informație utilă |  |



|  |
Declarații/Documente ale Partidului Social-Liberal

Declarația deputaților social-liberali privind necesitatea creării unei comisii naționale de anchetă a evenimentelor din perioada conflictului armat de pe Nistru
Chișinău, 1 martie 2007
Onorată asistență, stimați colegi,
Mîine se vor împlini 15 ani din momentul declanșării conflictului armat de pe Nistru. Bilanțul acestui trist eveniment a fost curmarea a peste o mie de vieți omenești, molestarea psihologică a altor zeci de mii de oameni, dezmembrarea Republicii Moldova și deturnarea ei de pe calea evoluției firești.
În linii generale cunoaștem sau intuim cine și cu ce scop a regizat, orchestrat și îndeplinit acest scenariu de demolare morală a noului stat moldovenesc. Nu încape nici o îndoiala că în spatele acțiunii respective au stat structurile speciale ale fostei Uniuni Sovietice, care încă la finele anilor optzeci ai secolului trecut au pus în aplicare scenarii de destabilizare internă a republicilor unionale rebele. Ceea ce nu știm, însă, este dimensiunea implicațiilor coloanei a cincea, infiltrată de securitatea sovietică în organele de decizie militară și politică a Republicii Moldova din acea vreme. Or, fără îndoială, ceea ce s-a întîmplat în toamna anului 1991 - vara anului 1992 nu s-ar fi putut întîmpla decît cu concursul agenților infiltrați de KGB. Ne dăm bine seama că în acea vreme serviciile speciale ale fostei URSS dispuneau de o vastă rețea de agenți de influență în toate organele decizionale din Republica Moldova. Nu încape, de asemenea, nici o îndoială că marile erori comise de Chișinău în perioda conflictului dar și în perioda ce a precedat și urmat acțiunile militare, s-au produs nu doar din incompetența ci și din reavoință. O mare trădare, iată ce a fost, în principiu, conflictul de pe Nistru pentru Republica Moldova, o trădare dimensiunea căreia, din păcate, nu o cunoaștem nici pînă azi.
Este știut faptul că acest conflict pe toată durata sa a fost plin de mistere. În martie 1992 localnicii din Cocieri au trimis un grup de voluntari la Holercani, unde se afla ministrul moldovean de interne, pentru a cere arme în vederea organizării rezistenței. S-au întors însă și fără arme, și fără susținere. Ministrul le-ar fi spus că arme nu sînt și că în genere nu trebuie să ne lăsăm provocați. De fapt conducerea Republicii Moldova de atunci n-a avut nici un plan de acțiune, n-a știtut sau mai curînd n-a vrut să sprijine grupurile de voluntari din Cocieri, Corjova, Pîrîta, Doroțcaia și Malovata. Cînd satul Coșnița a fost ocupat de unitățile militare separatiste localnicii au cerut și ei sprijinul ministrului moldovean de interne, care le-a răspuns: "Noi venim în ajutor, dar dacă oamenii nu ne vor?".
Pînă la urmă Chișinăul a mobilizat un număr destul de mare de voluntari și polițiști din întreaga țară, amplasîndu-i în zona localităților Coșnița și Cocieri, dar fără ca să-i asigure în timp util cu arme și fără a le da instrucțiuni clare. Menținerea unui mare număr de voluntari în satele respective, timp îndelungat, fără ca aceștia să primească ordine de acțiune, a avut ca efect bombardarea satelor de către artileria inamică, aducînd astfel grave prejudicii materiale localnicilor din cele șase sate din stînga Nistrului care mai recunoșteau autoritățile moldovene.
Deși conflictul din stînga Nistrului a început încă din anul 1989, Chișinăul a fost surprins și depășit de evenimentele din primăvara anului 1992. Nu a existat nici un plan de acțiune militară, diplomatică, mediatică sau politică, nici de ofensivă și nici de defensivă. Nici pînă azi nimeni nu poate răspunde la întrebarea de ce în chiar momentul declanșării conflictului unitățile moldovene n-au pus întîi de toate stăpînire pe satele Jura și Mihailovka, sate cu populație majoritar moldovenească, situate în locul unde zona transnistreană a Republicii Moldova se subțiază pînă la 5 km ? Chiar și unei personae ce nu e neapărat familiarizată cu arta militară îi este clar că acesta era locul cel mai vulnerabil al separatiștilor, ocuparea lui permițînd frîngerea zonei separatiste în două.
Stimați colegi,
E știut faptul că orice înfringere militară importantă este examinată și analizată în mod serios de o comisie de anchetă, comisie ce verifică comportamentul responsabililor militari și politici, impactul deciziilor lor asupra mersului evenimentelor. Astfel de comisii sînt create și pentru evaluarea unor evenimente politice ce au condus la pierderi de vieți omenești. România vecină a creat o comisie pentru verificarea evenimentelor din decembrie 1989. Chiar și orice mare accident aviatic sau naval este examinat minuțios, comportamentul echipajului fiind analizat în primul rînd. În conflictul de pe Nistru a naufragiat chiar Republica Moldova dar nimeni nu s-a oboist să ancheteze cauzele acelui dezastru. Așa cum spuneam, știm foarte bine cine a inspirat, organizat și sprijinit conflictul din estul Republicii Moldova, dar nu știm cine au fost agenții voluntari sau involuntari ai intereselor străine la Chișinău, cei care au orchestrat din umbră eșecul operațiunii de pe Nistru în primavara și vara anului 1992. Este curios faptul că în Republica Moldova nu s-a pus niciodată problema anchetării celei mai mari crime înregistrate în scurta ei istorie - conflictul de pe Nistru. Au murit peste o mie de oameni, au fost răniți peste patru mii, mii de persoane deplasate, pagube materiale directe și indirecte extrem de importante, prejudicii considerabile aduse imaginii Republicii Moldova în plan politic și economic. Și în pofida acestui fapt Chișinăul oficial a evitat timp de 15 ani să lanseze o anchetă a persoanelor care în perioada conflictului au avut diferite responsabilități politice sau militare.
Stimați colegi,
Noi deputații social liberali considerăm că este cazul și timpul să știm cine, cum și cu ce scop a influențat așa cum a influențat deciziile șefului statului de atunci, cine a stat în spatele acțiunilor evidente de sabotaj reclamate cu diverse ocazii de cei care au luptat în 1992 la Coșnița, Cocieri, Dubăsari sau Bender.
Unele voci de la Chișinău cer intentarea unor dosare penale cetățenilor ruși Smirnov, Maracuța sau Antiufeev dar nimeni nu-și pune întrebarea dacă nu cumva chiar la Chișinău ar exista persoane care ar putea fi învinuite de înaltă trădare și culmea, s-ar putea ca unele din aceste persoane să fi fost în timpul conflictului de pe Nistru chiar în anturajul președintelui Mircea Snegur.
Stimați colegi,
Deputații social-liberali consideră că a venit timpul ca asupra acestui conflict să fie vărsată măcar puțină lumină, ca cel puțin unii din cei care se fac responsabili de crimă contra propriului popor să fie trași la răspundere. Din acest considerent ne adresăm Președintelui Republicii, Parlamentului și Procurorului General al Republicii Moldova cu solicitarea de a crea o comisie națională de anchetă a evenimentelor din august 1991 iulie 1992. Credem că această comisie ar trebui sa-i audieze și pe șeful statului de atunci împreună cu consilierii săi pentru probleme de securitate și apărare, și pe șeful guvernului de atunci împreună cu miniștrii săi de interne, externe și ai securității naționale, și pe responsabilii militari de la acea oră. Poporul trebuie să-și cunoască eroii dar și trădătorii. Lipsa de lumină în dosarul transnistrean face ca deseori eroii și trădătorii să fie puși de-a valma, în același ambalaj. Cei care s-au jertfit pentru țară și cei care au adus țara ca jertfă se confundă. E timpul să știm cine și de ce a ordonat eliberarea lui Igor Smirnov în septembrie 1991. Cine și de ce a abandonat comisariatul raional de poliție din Dubăsari la începutul conflictului. Cine se face responabil de lipsa de coordonare a acțiunilor pe platourile de la Cocieri si Coșnița. Cine sînt cei care au stat în spatele modificării mecanismului cvadripartit de negocieri. Cine e responsabil de aventura militară de la Bender. Cine sînt cei pe contul cărora trebuie să scriem viețile a cca 1 mie de cetățeni ai Republicii Moldova care și-au pierdut viața în acele evenimente.
Serviciul Presă și Relații Externe PSL
|
 |










 |
 |
[an error occurred while processing this directive] |
 |
|