| Partide politice |  |





| Puncte de vedere |  |




| Alegeri |  |





| Informație utilă |  |



|  |
Declarații/Documente ale Partidului Social-Liberal

Declarația deputaților social-liberali pe marginea impactului aderării PCRM la stînga europeană asupra imaginii Republicii Moldova
Chișinău, 16 februarie 2007
Onorată asistență, stimați colegi,
Recent Partidul Comunștilor din Republica Moldova, formațiunea ce deține majoritatea în legislativul de la Chișinău și în fruntea căreia se află președintele Republicii Moldova, a aderat la o organizație europeană a stîngii radicale, numită Stînga Europeană.
Firește, fiecare formațiune politică legal înregistrată este liberă să-și aleagă partenerii săi peste hotare, să adere la orice familie politică europeană sau mondială. Cazul PCRM este, totuși, unul mai special din două motive. Primul e acela că acest partid politic deține integral puterea în Republica Moldova, respectiv imaginea formațiunii este automat transferată asupra țării, și a doua e că PCRM-ul a promis prin intermediul liderului său încă acum doi ani reformarea, revizuirea principiilor programatice și orientarea sa spre familia stîngii democratice.
Perspectiva unei atare evoluții era salutată de social-liberali, precum și de alte formațiuni din opoziția parlamentară, ea fiind încurajată și de partenerii din vest ai Republicii Moldova. Reamintesc că în martie 2005, imediat după alegerile parlamentare, mai mulți prieteni din Vest îmi argumentau necesitatea votării președintelui Voronin și cu aceea că dînsul ar fi decis să-și revizuiască viziunile politice și să purceadă imediat la reformarea formațiunii pe care o conduce. Vă sugerez să deschideți săptămînalul "Democrația" din martie-aprilie 2005 ca să vedeți optimismul acelor colegi occidentali care vedeau deja PCRM-ul reformat, pornit pe calea cea bună, angajat într-un amplu proces de democratizare și europeizare a țării. Dînșii erau ferm convinși că pînă în toamna anului 2005 în locul PCRM vom avea un partid puternic al stîngii democrate, care eventual ar putea consolida întreg spectrul social-democrat din țară în jurul său, devenind un partener activ și credibil al mișcării socialiste europene și chiar al Internaționalei Socialiste. La rîndul lor, mai multe fundații politice vestice își pregăteau deja experții și fondurile necesare pentru restructurarea PCRM-ului.
Din păcate, visele prietenilor noștri occidentali s-au dovedit a fi o himeră, ca și așteptările noastre de altfel. PCRM-ul nu s-a reformat, în fruntea lui așa și n-au fost promovați acei noi lideri cu "față umană și europeană" despre care se vorbea, iar Republica Moldova rămîne în continuare fără reprezentare în Internaționala Socialistă.
PCRM-ul a preferat, în spiritul celor mai "frumoase" tradiții leniniste, să nu discute cu "oportuniștii" social-democrați, cu urmașii "trădătorilor" Kautski și Plehanov. Ca niște veritabili discipoli ai leninismului, ei au preferat să adere la o grupare europeană a marxiștilor radicali, numită Stînga Europeană, o încercare îndoielnică de reanimare a mișcării ortodoxal-marxiste în Europa, o minusculă asociație alcătuită din 18 formațiuni marginale ale scenei politice din 15 țări europene, 9 dintre aceste partide fiind extraparlamentare. Un singur partid din cele prezente în această dubioasă fraternitate a ultimilor marxiști din Europa, și anume Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, se află la guvernare, în timp ce un alt partid, și anume, Partidul Reconstrucției Comuniste din Italia, face parte din coaliția de guvernămînt de centru-stînga din Italia.
Știm însă cu toții că politica europeană se face în bună parte în culisele grupurilor politice de pe continent. Țările care au o poziție bună în clubul socialiștilor, conservatorilor sau liberalilor, reușesc să-și apere și să-și promoveze interesele în Parlamentul European. Noi însă, stimați colegi, nu doar că avem neșansa ca partidul care guvernează Republica Moldova să nu facă parte din una din grupările politice majore de pe continent, dar și marele nenoroc de a-l vedea asociat cu cea mai contestabilă asociație de partide care există în Europa la ora actuală.
Stînga Europeană nici măcar nu dispune de un grup propriu în Parlamentul European, cel mai grav fiind faptul că ei sînt un fel de paria în mediile politice continentale, fiind evitați pînă și de colegii lor socialiști sau social-democrați. Firește, acest lucru se datorează demersului necamuflat marxist și dogmatic al formațiunilor din gruparea dată, dar și faptului că unele partide din Stînga Europeană mai fac parte din așa-numitul Front Anti-Capitalist, o grupare a stîngii radicale și revoluționare. E cazul să reamintim că noii parteneri ai comuniștilor moldoveni se pronunță împotriva procesului de construcție europeană, care în opinia lor ar favoriza interesul "marelui capital european" și au fost categoric împotriva Tratatului Constituțional European. Nu ne rămîne decît să ne întrebăm : Aceștia sînt partenerii pe care și i-a găsit PCRM-ul în vederea apropierii noastre de Europa? Aceștia sînt cei care ne vor susține la Bruxelles sau în marile cancelarii ale lumii ?
În manifestul de constituire al Stingii Europene, adoptat acum trei ani la Berlin, este aspru criticată administrația americană actuală. În aceste condiții mă întreb cît de fericiți sînt partenerii noștri de peste Atlantic să ateste aderarea PCRM la un club politic prin excelență anti-Washington, sau după cum spun ei "anti-imperialist" ? Noi dorim să demolăm hegemonia americană, să lichidăm NATO, să scăpăm de Fondul Monetar Internațional și de Organizația Mondială a Comerțului, ne spun în manifestul deja citat noii prieteni ai comuniștilor moldoveni. Interesant, cum comentează aceste atitudini comuniștii de la Chișinău și mai ales președintele Vladimir Voronin?
În această situație nu putem să nu ne amintim de vechiul proverb: spune cine-ți sînt prietenii și-ți voi spune cine ești. Sper că prietenii noștri din Vest, și în cazul dat mă refer nu la guverne și oficiali, ci anume la acele persoane care au mediat în aprilie 2005 realegerea președintelui Voronin pentru un al doilea mandat, înțeleg și ei că aderarea PCRM la Stînga Europeană indică cît se poate de clar derapajul comuniștilor moldoveni și ai liderului lor de la angajamentul politic pe care și l-au asumat în aprilie 2005 în fața cetățenilor acestei țări și în fața partenerilor occidentali ai Republicii Moldova.
Stimați colegi,
Deputații social-liberali consideră că aderarea PCRM la Stînga Europeană, o organizație politică din care fac parte ca membri sau observatori formațiuni cu grave antecedente politice, partide care au fost sau chiar mai ramîn supravegheate îndeaproape de serviciile speciale din țările lor pentru trecutul lor terorist în sensul direct al cuvîntului, aduce grave prejudicii de imagine țării noastre. Social-liberalii consideră că nu mai pot exista nici un fel de dubii legate de demersul politic al partidului condus de dl Voronin și de agenda lui. Un partid care aderă la o familie politică anti-americană, anti-europeană, anti-NATO, anti-comerț liber, decredibilizează orice mesaj pro-european, orice discurs demagogic despre liberalizarea economiei și democratizarea societății, orice angajament de parteneriat durabil cu SUA. Prin acest pas, PCRM-ul și liderii săi și-au reconfirmat aderența lor deplină la tradiția marxist-leninistă, și-au demascat esența lor anti-americană si anti-europeană, aducînd o atingere gravă imaginii țării în afară și interesului național al Republicii Moldova.
Serviciul de presă al PSL
|
 |










 |
 |
[an error occurred while processing this directive] |
 |
|