ADEPT: Asociația pentru Democrație Participativă    Partide politice
    din Republica
    Moldova
 Alegeri parlamentare anticipate în Moldova din 28 noiembrie 2010
   English Version      
    Home        Harta site-ului       E-mail           

Partide politice  

Lista partidelor  

Dialog politic  

Eveniment  

Legislație  

Puncte de vedere  

Declarații/Documente  

Comunicate de presă  

Comentarii  

Alegeri  

Electorala 2007  

Electorala 2005  

Rezultate 1994-2005  

Blocuri electorale  

Informație utilă  

Bibliografie  

Site-uri relevante  

Declarații/Documente ale Partidului Social-Democrat din Moldova


  versiune pentru tiparversiune
pentru tipar
Declarație cu privire la situația creată în sfera învățămîntului
Chișinău, 8 februarie 2007

PSDM își exprimă dezacordul în legătură cu încălcarea de către actuala guvernare a legislației în vigoare în ceea ce privește majorările de salarii ale lucrătorilor din sectorul bugetar, respectiv și din învățămînt, pentru anul 2007. Anularea majorărilor, prevăzute în Legea nr. 355-XVI din 23 decembrie 2005, prin modificările făcute în Legea nr. 422, adoptată de parlament în 28 decembrie 2006, constituie un act de iresponsabilitate al actualei guvernări față de pedagogii care trebuie să asigure calitatea instruirii și educației viitorilor cetățeni ai țării.

Prin această atitudine și tratament, guvernul și ministerul de resort, în loc să redreseze situația deplorabilă din învățămîntul de toate nivelele, o acutizează și mai mult.

Declarațiile ministerului, prin care acesta își exprimă îngrijorarea față de lipsa acută a cadrelor, sunt greu de înțeles în situația în care cca. 40 000 de pedagogi, care mai activează în condiții vitrege, au salarii mizerabile. Absolvenții facultăților pedagogice refuză să profeseze pentru derizoriu de 500–600 de lei.

În condițiile în care salariul mediu lunar pe economie este de 1695,4 lei, profesorii au venituri între 720–977 lei, ce le permite doar să supraviețuiască.

PSDM consideră că anume guvernul este direct responsabil de faptul că între anii 2001 și 2006 au plecat din învățămînt cca. 3 000 de pedagogi, dintre care aproximativ 1 700 doar în anul trecut. În școli au rămas pensionarii care predau cîte 3–4 discipline diferite.

Totodată, constatăm că intensificarea campaniei anticorupție din domeniul învățămîntului este una evident de intimidare și discreditare a profesorilor. Ea se face intenționat, pentru a tempera spiritele pedagogilor hotărîți să nu renunțe la lupta pentru drepturile lor și să protesteze public. În realitate nu se duce lupta cu corupția, ci doar se mimează.

Noi considerăm argumentul invocat de guvernare precum că nu sunt bani în buget ca fiind o scuză absolut neîntemeiată și în discordanță cu declarațiile despre orientarea socială a bugetului. Guvernarea trebuie să promoveze o politică economică și socială adecvată. Cheltuielile absolut nejustificate de cca 200 mln. lei pentru reconstruirea Memorialului Militar "Eternitatea", a străzii Pan Halippa, a monumentului lui Ștefan cel Mare, a scuarului din fața Teatrului de Operă și Balet, precum și cele de reparație a viaductului Botanica-Centru, a clădirilor Curții de Apel și a Curții Supreme de Justiție, ar fi putut să asigure majorarea salariilor profesorilor pentru anul 2007.

PSDM cere majorarea imediată, într-o primă etapă, a salariilor profesorilor pînă la nivelul salariului mediu pe economie, iar ulterior, indexarea salariului bugetarilor conform ratei inflației.

PSDM susține inițiativa Sindicatului Educației și Științei de a organiza în data de 23 februarie, anul curent, un miting de protest și se solidarizează cu pedagogii care cer abrogarea Legii nr. 422, prin care s-au anulat majorările de salarii pentru bugetari în 2007.

Serviciul de presă al PSDM

Alegeri locale 2003

Concurenți electorali

Electorala Chișinău

Rezultate

Legislație electorală

Documente CEC

Documente/Contestări

Documente OSCE/BIDDO

Educație electorală

Caricaturi

[an error occurred while processing this directive]
la începutul paginii  

Copyright © 2001–2010 Asociația pentru Democrație Participativă "ADEPT"
Tel/Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:

Reproducerea materialelor se permite doar cu menționarea obligatorie a sursei
 
Site elaborat de NeoNet  
Despre proiect