| Partide politice |  |





| Puncte de vedere |  |




| Alegeri |  |





| Informație utilă |  |



|  |
Declarații/Documente ale Partidului Social-Democrat din Moldova

Adresarea Partidului Social-Democrat din Moldova către Parlamentul European
Chișinău, 27 mai 2004
Din cauza incompetenței și coruperii guvernanților, Republica Moldova a devenit cea mai săracă țară din Europa. Sute de mii de oameni au devenit șomeri sau sunt nevoiți să muncească pentru salarii care nu le asigură nici supraviețuirea biologică. Această situație dezastruoasă a provocat un adevărat exod al cetățenilor din Moldova, îndeosebi după venirea în 2001 la putere a Partidului Comuniștilor. Sute de mii de moldoveni au ajuns în căutarea unui loc de muncă în țările UE, în calitate de emigranți ilegali.
Deoarece majoritatea absolută a acestor persoane nu au statut legal în țările în care muncesc, ele sunt de ani de zile despărțite de familii, de părinți, de copii. Această "cortină de fier" provoacă degradarea instituției familiei, îi transformă pe copiii, rămași fără părinți, în prada prostituției și a structurilor criminale, care profită de această situație sporindu-și veniturile "murdare" pe contul traficului ilegal de ființe umane.
PSDM vede soluționarea acestei probleme, în primul rând, prin asigurarea cetățenilor cu locuri de muncă în Moldova; în crearea unei economii de piață social orientate și viabile. Numai pe această cale poate fi asigurată revenirea concetățenilor noștri acasă, în familiile lor.
În aceste condiții, PSDM consideră că cel mai important și eficient sprijin pe care ar putea să-l ofere statele occidentale Republicii Moldova este legalizarea prezenței cetățenilor Republicii Moldova în statele UE și crearea unui regim simplificat de circulație pentru ei. O asemenea decizie, fără a solicita vreun efort financiar semnificativ pentru UE, ar aduce beneficii enorme pentru Republica Moldova prin aceea că ar salva mii de familii amenințate de destrămare, iar cetățenii moldoveni legalizați vor obține, prin participarea la alegerile din Moldova, posibilitatea de a promova valorile europene în țara sa și astfel vor contribui la depășirea crizei profunde cu care se confruntă ea și la crearea condițiilor pentru revenirea lor în patrie.
Ne exprimăm speranța că abordarea pragmatică și obiectivă a problemelor cetățenilor Republicii Moldova, emigranți în țările UE, va conduce la rezolvarea problemei enunțate în spiritul european și va contribui la transformarea tuturor locuitorilor Moldovei în patrioți ai UE, iar societatea moldovenească se va conforma valorilor europene.
/Socius, nr. 1, 1 iunie 2004/
|
 |










 |
 |
[an error occurred while processing this directive] |
 |
|