versiune pentru tipar

Evenimentele tragice din 19 iunie 1992, cînd în or. Bender au fost provocate confruntările armate de proporţii, au pus capăt speranţelor cetăţenilor noului stat la o viaţă paşnică într-o ţară integră şi democratică. Sute de oameni din ambele părţi au plătit preţul vieţii pentru ambiţiile imperiale, cinismul şi iresponsabilitatea politicienilor. Conflictul armat s-a soldat pentru Republica Moldova cu o înfrîngere militară, politică şi morală.

Populaţia fostei RSS Moldoveneşti, în condiţiile libertăţii obţinute, s-a dovedit a fi incapabilă de a se consolida în calitate de cetăţeni ai noului stat. Unanimitatea falsă din perioada comunistă brusc a fost substituită de o erupţie a abordării primitive şi agresive a problemelor, provocate pe acest teritoriu de regimul totalitar comunist. Or, în condiţiile dominării mentalităţii totalitare, democratizarea vieţii s-a soldat cu apariţia unor grupări politice extremiste şi agresive pe fundalul majorităţii derutate şi intimidate. Sub lozincile democraţiei şi a drepturilor omului a pornit căutarea acerbă a "duşmanilor ţării".

Această stare a societăţii a fost abil exploatată din exterior pentru a provoca separatismul antistatal în scopul menţinerii RSS Moldova în componenţa URSS. Noua conducere a Republicii Moldova s-a dovedit a fi incapabilă să anihileze pericolul separatismului şi prin unele acţiuni ale sale, cum ar fi "voluntariada" din septembrie 1990, oferind numai argumente în plus forţelor şovine, revanşarde din Transnistria.

După tragedia de la Bender au trecut deja zece ani, pe parcursul cărora toţi guvernanţii au ignorat această problemă de importanţă majoră pentru viitorul statului moldovenesc. Cetăţenii Republicii Moldova, în primul rînd cei din zona de est, au devenit ostatici ai incompetenţei, coruperii şi amoralităţii politicienilor de la Chişinău, mulţi dintre care, laolaltă cu criminalii de stat de la Tiraspol, au transformat această tragedie într-o afacere murdară. Pretinsa elită politică moldovenească a demonstrat că nici nu este capabilă să pătrundă în sensul documentelor pe care le-a semnat, acceptînd docil ca procesul de negocieri să devină o umbrelă a regimului separatist.

Partidul Comuniştilor (PCRM) a venit la putere, avînd nişte viziuni asupra conflictului Transnistrian cu totul primitive şi aberante, fapt confirmat de acţiunile pripite, spontane şi contradictorii ale lui Vladimir Voronin. PCRM, ca şi toţi predecesorii săi, demonstrează incapacitatea totală de a consolida statalitatea Moldovei în baza Constituţiei existente şi a valorilor democraţiei europene.

PSDM consideră, că în condiţiile prezenţei masive a comuniştilor la putere, există un pericol crescînd de folosire a problemei separatismului în calitate de pretext pentru federalizarea Moldovei. Crearea unui asemenea pseudostat ar fi pus capăt oricăror speranţe de a fi o ţară suverană, cu şanse de integrare europeană, şi ar fi însemnat legiferarea înfrîngerii statului moldovenesc şi pîngărirea memoriei celor căzuţi în lupte pentru integritatea ţării.

PSDM categoric dezaprobă tentativele PCRM, susţinute şi de unele formaţiuni din "opoziţia constructivă", de a rezolva problema Transnistriei prin nişte aranjamente dubioase la spatele propriului popor, care au scop "transnistrizarea" întregului teritoriu al Republicii Moldova. PSDM consideră, că atitudinea faţă de acest pericol constituie un test real al competenţei şi onestităţii forţelor politice din Moldova şi cheamă la coordonarea acţiunilor, inclusiv a celor de protest, din partea opoziţiei democratice.