| Partide politice |  |





| Puncte de vedere |  |




| Alegeri |  |





| Informație utilă |  |



|  |
Declarații/Documente ale Partidului Liberal

Declarație privind eșecul Guvernului Greceanîi în primele 100 zile de activitate
Chișinău, 9 iulie 2008
Partidul Liberal remarcă faptul că Guvernul RM sub conducerea Z. Greceanîi a acționat pe o perioadă de 100 de zile în contradicție cu responsabilitățile asumate în Planul de Guvernare, "Progres și Integrare", planificat spre realizare în perioada 2008–2009.
Evaluarea activității Guvernului Greaceanîi denotă lipsa de progres în procesul actului de guvernare, precum și o serie de eșecuri a politicilor guvernamentale desfășurate în vederea ameliorării situației socio-economice din RM. De asemenea, Guvernul Greaceanîi manifestă dezinteres și/sau incapacitate de a traduce în viață prevederile Planului "Progres și Integrare", ce constituie baza actualei guvernări comuniste.
PL constată că, din cauza loialității absolute față de conducerea comunistă, precum și a performanțelor economice modeste, actualul Guvern este incapabil să avanseze în realizarea reformei administrației centrale. O degradare considerabilă a fost observată la capitolul utilizarea transparentă și eficientă a fondurilor publice, cel mai grav caz fiind cheltuirea necorespunzătoare și iresponsabilă a Fondului de Rezervă a Guvernului pentru 2008. Măsurile de combatere a corupției sunt insesizabile, iar acțiunile Guvernului în acest sens sunt substituite uneori de implicarea inadecvată și improprie a Președintelui RM (contracararea cazurilor de luare de mită în cadrul Poliției Rutiere etc.).
Carențe serioase au fost prezente în tentativa Guvernului Greceanîi de a consolida instituțiile democratice din RM. Aceste insuccese au fost evidențiate de diverse organizații internaționale de profil (Consiliul Europei, Freedom House etc.), precum și de către instituțiile europene. În perioada Guvernului Greceanîi s-a acutizat situația în următoarele sectoare: libertatea mass-media, drepturile omului, statul de drept, calitatea și independența actului juridic etc.
PL trece în revistă neajunsurile Guvernării Greceanîi în ceea ce privește asigurarea securității și integrității RM. Nivelul redus de transparență, atragerea disproporționată a actorilor cadrului de negocieri, favorizarea intenționată a intereselor Rusiei de către guvernarea comunistă a împiedicat avansarea reglementării transnistrene, tergiversând democratizarea, demilitarizarea și reintegrarea socio-economică a celor două maluri ale Nistrului. De asemenea, lacune serioase au fost identificate în procesul de realizare a relațiilor de bună vecinătate, inclusiv cu membrul UE, România. Situație dificilă poate fi remarcată în domeniul securității energetice, unde Guvernul Greceanîi și-a manifestat incapacitatea în a găsi surse energetice alternative celor rusești, totodată, neacționând în mod potrivit pentru a opri creșterea continuă a prețurile la hidrocarburi și neglijând oportunitățile legate de dezvoltarea noilor trasee regionale de livrare a agenților energetici (absența Z. Greceanîi de la Summitul GUAM din 1 iulie curent).
Eșecurile esențiale ale Guvernului Greceanîi au fost înregistrate în sfera socio-economică. Astfel, pe durata activității Guvernului actual au crescut considerabil prețurile, nivelul investițiilor a rămas neînsemnat pentru economia națională, în pofida avantajelor economice a sporit și mai mult deficitul balanței comerciale, iar piața forței de muncă continuă să înfrunte consecințele grave ale migrației avansate.
PL își exprimă îngrijorarea față de faptul că, sub presiunea inflației galopante, a salariilor mici (ce nu acoperă în unele cazuri minimul de existență) și a insucceselor economice consecutive, se extinde numărul categoriilor sociale vulnerabile (agricultorii, bugetarii etc.), afectând în mod serios activitatea din sferele educației, protecției sociale, sănătății etc.
Partidul Liberal cere Guvernului Greceanîi să îndeplinească în mod eficient și plenar următoarele acțiuni:
- soluționarea problemelor legate de creșterea rapidă a prețurilor la produse alimentare și carburanți;
- realizarea unor politici sociale în vederea acordării ajutorului potrivit păturilor sărace ale populației RM, menținerea și/sau stoparea ritmurilor inflației pentru restul populației;
- majorarea salariilor până la nivelul necesar pentru acoperirea deplină a minimului de existență;
- sprijinirea și îmbunătățirea capacității și condițiilor de producție a agenților economici din RM pentru a echilibra balanța comercială în favoarea exportului;
- asigurarea unor surse alternative de energie prin aderarea la proiectele energetice alternative celor rusești în vederea alimentării sigure și durabile a RM cu agenți energetici;
- redresarea situației în domeniul instituțiilor democratice prin aplicarea integrală a recomandărilor elaborate de Consiliul Europei, UE etc., pentru a nu prejudicia procesului de integrare a RM.
Departamentul de comunicare a PL
|
 |










 |
 |
[an error occurred while processing this directive] |
 |
|