| Partide politice |  |





| Puncte de vedere |  |




| Alegeri |  |





| Informație utilă |  |



|  |
Declarații/Documente ale Partidului Liberal

Rezoluția Congresului II al Partidului Liberal "Funcționarea limbilor pe teritoriul R. Moldova"
Chișinău, 24 aprilie 2005
Legea 3465-XI cu privire la funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova adoptată la 01 septembrie 1989 a declarat limba oficială a statului - limba română. De atunci, au trecut 16 ani, însă limba rusă continuă să predomine în toate domeniile. Promovarea și dezvoltarea limbii române ca limbă oficială a statului și asigurarea studierii acesteia după înlăturarea forțelor democratice prin alegerile din 1994 a fost stopată. Cu toate că au fost acordate și prevăzute prin lege termene pentru studierea limbii române de către lucrătorii care, în virtutea obligațiilor de serviciu, vin în contact cu cetățenii (art. 7 al Legii), foarte mulți funcționari publici și lucrători din sfera socială astăzi nu posedă limba oficială sau nu doresc s-o vorbească. După expirarea termenelor de studiu, a fost stabilită atestarea funcționarilor publici și a lucrătorilor din sfera socială, însă atestarea nu a avut loc nici o dată. Aceste termene au fost prelungite de mai multe ori, de fiecare dată însă fiind amânate, astfel ignorându-se grosolan și conștient dreptul moldovenilor de a-și vorbi limba maternă în propria casă.
Faptul că până în prezent nu a fost desfășurată atestarea funcționarilor publici privind cunoașterea limbii române precum și a altor limbi, după caz, a dus la neaplicarea, nerespectarea și nefuncționarea la scară largă a legii și, în primul rând, de către guvern, fapt confirmat prin desemnarea a trei miniștri în Guvernul Tarlev. Acești miniștri care nu cunosc limba română, reprezintă o modalitate de propagare a ostilității față de limba română, ca de altfel și față de limbile altor comunități etnice. Acest lucru este cu atât mai grav cu cat nici unul din cei trei miniștri nu este o persoană nouă în administrația publică. Toți trei au ocupat funcții înalte în stat în anii precedenți, unul fiind chiar ministru în guvernul trecut și fost ambasador al republicii în China.
Conform jurământului depus, înalții funcționari de stat trebuie "să respecte Constituția și legile țării, să apere democrația și libertățile cetățenilor țării, indiferent de naționalitate". În fapt însă, o parte a cabinetului de miniștri a încălcat jurământul chiar la depunerea lui, unii dintre ei deja în mod repetat. Astfel, guvernarea comunistă a încălcat și, în același timp, a girat încălcarea de mai departe a Legii cu privire la funcționarea limbilor, precum și a drepturilor majorității cetățenilor Republicii Moldova.
Având în vedere această situație, în special în contextul inițiativelor din ultimii ani privind înlocuirea manualelor de istorie și apariția continuă a unor falsuri științifice la comanda guvernării comuniste, Partidul Liberal constată că politica ostilă față de comunitatea majoritară, politică tradițională a comuniștilor, continuă și în prezent, ceea ce denotă încă o dată caracterul fariseic al PCRM.
În legătură cu această situație, Partidul Liberal își exprimă protestul și cere actualei guvernări să desfășoare atestarea funcționarilor publici pentru a asigura aplicarea și funcționarea Legii cu privire la funcționarea limbilor. De asemenea, Partidul Liberal declară că va promova o politică de respectare și apărare a drepturilor și libertăților cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de naționalitate, prevăzute de Legea cu privire la funcționarea limbilor, precum și de actele și principiile internaționale în materie, reafirmându-și în acest sens atașamentul față de adevărul științific și valorile culturale ale tuturor cetățenilor Republicii Moldova.
/Timpul de dimineață, nr. 18 (200), 6 mai 2005/
|
 |










 |
 |
[an error occurred while processing this directive] |
 |
|