| Partide politice |  |





| Puncte de vedere |  |




| Alegeri |  |





| Informație utilă |  |



|  |
Declarații/Documente ale Partidului Popular Creștin Democrat

Rezoluția privind promovarea femeii în societate și în politică
Chișinău, 25 noiembrie 2007
Proiect
Congresul subliniază că Partidul Popular Creștin Democrat rămâne fidel valorilor sale programatice cum simt familia, comunitatea și solidaritatea și împărtășește viziunea creștin-democrată asupra rolului și locului femeii în societate care pleacă de la ideea parteneriatului dintre femeie și bărbat, parteneriat care înseamnă că femeia și bărbatul își recunosc reciproc valoarea specifică, răspund unul pentru altul și cad de acord asupra sarcinilor lor în familie și în afara ei. PPCD are în cadrul său o numeroasă, puternică și dinamică organizație autonomă de femei și își reînnoiește atașamentul față de principiul reprezentării paritare a femeilor și bărbaților pe listele electorale.
Având în vedere multitudinea de probleme cu care se confruntă astăzi femeile în Republica Moldova și, în special, problemele grave cu caracter social: șomajul, salariile și pensiile insuficiente, criza continuă a sistemului de ocrotire a sănătății; incoerența și lipsa de profesionalism în managementul educațional și ca urmare criza învățământului național, lipsa de încredere în clasa politică și dezinteresul față de oferta politică, Congresul PPCD consideră drept sarcini de primă importanță în vederea promovării femeilor în politică, următoarele:
- Mobilizarea femeilor pentru o implicare mai activă în viața politică;
- Formarea managerilor politici din rândul femeilor;
- Reprezentarea în proporție mai mare a femeilor în forurile de conducere ale partidului la nivel central și local;
- Creșterea participării femeilor în scrutinele electorale;
- Promovarea unui nou mod de a face politică prin care femeile creștin-democrate înțeleg că a face politică presupune a contracta obligații, nu beneficii;
- Instruirea femeilor creștin-democrate în vederea perfecționării lor pentru ocuparea de funcții în cadrul administrației publice locale și centrale;
- Desfășurarea programelor ce țin de evaluarea și protejarea sănătății femeii;
- Menținerea și îmbunătățirea imaginii publice și creșterea încrederii în PPCD prin organizarea periodică de activități și evenimente culturale, seminare și simpozioane pe teme de interes major pentru femei;
- Promovarea femeilor în structurile decizionale ale partidului și ale celor care implică imagine publică cum ar fi relațiile cu publicul și cu mijloacele de informare în masă.
- Totodată, Congresul PPCD apreciază că strategiile de stat privind respectarea garanțiilor sociale, economice și educaționale pentru femei trebuie să cuprindă următoarele:
- Facilitarea onorării obligațiilor de familie a femeilor prin dezvoltarea serviciilor necesare: creșe, grădinițe de copii și alte instituții;
- Eliminarea discriminării pe criterii de sex sau vârstă la angajarea și disponibilizarea femeilor:
- Elaborarea programului "Micul business pentru femei" în vederea implicării femeilor în afaceri;
- Dezvoltarea programelor de educație pentru femei și adaptarea modulelor de training la necesitățile actuale ale pieței muncii;
- Extinderea serviciilor sociale calitative în mediul rural;
- Dezvoltarea serviciilor sociale acordate femeilor defavorizate, victime ale abuzului sexual, traficului de ființe umane, prostituției sau ale violenței în familie.
Congresul al IX-lea al PPCD
|
 |










 |
 |
[an error occurred while processing this directive] |
 |
|