| Partide politice |  |





| Puncte de vedere |  |




| Alegeri |  |





| Informație utilă |  |



|  |
Declarații/Documente ale Partidului Național Liberal

Declarația deputatului PNL din Parlamentul de la Chișinău Vitalia Pavlicenco despre comportamentul inadmisibil al comunistului Voronin
Chișinău, 6 decembrie 2007
Stimați colegi,
După alegerile locale din acest an vedem că zișii comuniști din Republica Moldova au intrat în panică. Se tem că, pierzînd resursa administrativă în două treimi din raioane, pierzînd Chișinăul și zona găgăuză, nu vor mai folosi cu succes metodele de influență de pînă acum, ca să mai cîștige, o dată, prin falsificări și presiuni, alegerile parlamentare.
Pentru a evita, urmare a alegerilor din anul 2009, răspunderea în fața legii pentru deciziile luate și acțiunile săvîrșite din 2001 încoace, și de chiar mai devreme, cînd nu se vor mai putea folosi de justiție ca de o prostituată – sînt și judecători cu demnitate în Republica Moldova, o cunoaștem! – comuniștii au mobilizat întreg arsenalul ideologic pentru a spăla creierii alegătorilor după modelul unor țări din Est, ce îi tot inspiră pe purtătorii de regim totalitar în statul nostru, adus de ei la condiția de cel mai amărît din Europa.
În procesul de spălare a creierilor sînt folosite toate metodele – scoaterea din procesul politic și public a celor 80 la sută din români, prin reprezentanții lor, parte deznaționalizați în continuare în stil bolșevic și stalinist, prin interzicerea accesului românilor la demnități în stat, folosirea, ca să nu spunem călărirea, unor televiziuni transformate în moșii comuniste, interzicerea TVR, subminarea administrațiilor locale necomuniste, prin acordare de bani cu lopata raioanelor administrate de satrapi peceremiști, îngropare de lei moldovenești în buzunarele clanului, bani trecuți și spălați în proiecte pe hîrtie de doi bani, gen branșamentul de cale ferată Cahul-Giurgiulești, însoțite și de desproprietăriri cu forța a țăranilor de pămîntul lor, ca unică sursă de existență, crearea de partide pentru a fi coloana a cincea în Parlamentul după 2009 și a cîștiga, prin redistribuire abuzivă, mandate nemeritate, încercări de modificare a pragului electoral și de interzicere a alianțelor electorale și – în sfîrșit – amenințări de ieșire din aranjamente și convenții internaționale, atacarea țării-membră a UE România, care arată continuu maximă deschidere față de cel de-al doilea stat românesc și ne propune un Acord de parteneriat privilegiat pentru Europa.
Zilele trecute zisul Președinte Voronin a lăsat impresia că este în agonie și dă cu măciuca în dreapta și în stînga. Și-a arătat și el – ca să vezi – nemulțumirea legată de decizia Sinodului Patriarhiei Române de a deschide trei eparhii în spațiul său etno-cultural românesc, venind în sprijinul românilor de oriunde ar fi, inclusiv din Republica Moldova, că avem și noi o Constituție ce consfințeste libertatea confesiunilor.
Întrebarea ar fi de ce sîntem în continuare sub Patriarhia rusă, cu care ne leagă nu altceva decît interesele geostrategice și geopolitice ale Kremlinului, ce coincid perfect cu interesele comuniștilor de pe la noi, care sînt aici coloana a cincea a Rusiei. Cuprins de frica animalică să piardă alegerile din 2009, Voronin se face luntre și punte să intre în grațiile lui Putin ca să-l mai creadă o dată că nu este cu Europa și cu NATO, unde merge pe ascuns să le povestească celor din Cartierul Major NATO cum va desființa el armata pe care s-a angajat să o interoperabilizeze cu standardele nord-atlantice, ci este cu Siberia, care este coșmarul basarabenilor. Oare cît fariseism mai încape în purtătorii de interese străine statului nostru, care au tupeul să se căciulească și în fața Occidentului, să le tot cadă bani pentru îngrășarea conturilor feciorilor și nepoțelelor?
Dar să revenim la atacurile contra României și la amenințarea că Moldova va părăsi, ca semnatar, Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Legătura dintre decizia Sinodului Patriarhiei României, înregistrarea Mitropoliei Basarabiei, cu care s-a tot defilat în fața monitorizatorilor occidentali, ca mare succes al regimului comunist, și ieșirea din CEDO este o legătură falsă, avînd o singură menire: ca cetățenii noștri să nu-și mai poată căuta dreptatea la CEDO, că aici au văzut, în acești ani, că nu o mai găsesc. Moldova, pierzînd o grămadă de bani prin pierderea proceselor la CEDO, își arată adevărata față, care este una nedemocratică, fără justiție, care este, tot mai mult, fața unui bantustan aflat sub călcîiul unui clan ce se crede mai tare decît Însuși Bunul Dumnezeu.
Poate să-l rog pe Voronin să zăbovească pînă pierde și procesul în care l-am atacat și eu la CEDO, după ce am văzut, o dată în plus, că aici orice om poate fi terfelit de cel ce pretinde a ne reprezenta, dar care, de fapt, este Rușinea Noastră Națională? Omul care a călcat în picioare totul ce e sfînt pentru cei 80 la sută de români din Republica Moldova – limbă, istorie, Independență, conștiință națională, memorie și demnitate, care a calificat drept fascist tricolorul nostru? Cine este, mă rog, acest Președinte străin de identitatea și de aspirațiile noastre adevărate, ca să decidă el să fie sau să nu fie eparhii ale Patriarhiei Române, să fie Republica Moldova în CEDO sau nu, ce Tratate și cum să le interpreteze România care este astăzi o țară liberă, membră a UE și a NATO?
Neavînd ce să raporteze poporului, după șapte ani de duplicitate, prihvatizare, intimidare a sectorului privat, acaparare a businessului oamenilor cinstiți, deturnare de fonduri și spălări de bani, Voronin a găsit "fișka", acea cheița care să-l ajute să evite răspunderea pentru anii șterși din viața noastră – atacarea României și lichidarea românilor, a băștinașilor din Republica Moldova.
Salut decizia, despre care s-a scris în presă, a cîntăreței Cezaria Evora, din Cabo Verde, Africa, cea care a refuzat să se întîlnească – fiind invitată – cu Voronin, pentru că nu a vrut să stea de vorbă cu cel care își trimite oamenii în robie peste hotare, pentru că zișii gastarbaiteri, căpșunari pe românește, sînt, în opinia cîntăreței caboverdiene, robi. Acum să ne întrebîm – oare doamna de pe continentul african să aibă mai multă demnitate decît noi, care nu întotdeauna răspundem grosolăniilor și calomniilor, declarațiilor antinaționale iresponsabile sau, poate, prea bine gîndite ale Președintelui comunist? Pînă și alogenii spun deja "lucise s rumanami, cem s kommunistami", adica "mai bine cu românii decît cu comunistii".
Stimați colegi, cred că trebuie să vedem încă de pe acum ce facem cu acest comportament, sub orice nivel, al lui Voronin și să revenim la problema, pusă de atîtea ori, de declarare a impeachmentului acestui individ, care nu se ocupă de treburile statului, ci de lichidarea dușmanilor poporului, "vraghi naroda", mai pe înțelesul celor, cărora regimul comunist nu le dă voie să uite de perioada stalinistă, care e în toi, în variantă democosmetizată, în Republica Moldova. Vă mulțumesc.
Serviciul de presă al PNL
|
 |










 |
 |
[an error occurred while processing this directive] |
 |
|