Declarații/Documente ale Partidului Democrației Sociale din Moldova

Dumitru Braghiș consideră că inițiativele legislative ale Președintelui țării răspund intereselor unei singure familii – celei mai bogate și mai corupte din Moldova
Chișinău, 18 aprilie 2007
Comentînd pentru mass-media inițiativele legislative ale Președintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, Președintele Partidului Democrației Sociale, Dumitru Braghiș, a declarat:
"…Prin aceste inițiative poate fi observată doar intenția unie singure familii – celei mai bogate și mai corupte din Moldova, de a-și legaliza banii furați de la popor.
Am solicitat public capului acestei familii cunoscute de toată lumea să demisioneze. După toate semnele, solicitarea mea a fost auzită, iar familia a și început pregătirile de plecare. Însă nu vrea să plece cu mîinile goale. Pentru aceasta a și fost pregătită inițiativa privind amnistierea capitalului.
Eu, desigur nu pot susține această inițiativă, care va conduce la amnistierea capitalului și a imobilelor tuturor funcționarilor corupți, a hoților și bandiților.
Însă ținînd cont de faptul că poporul Republicii Moldova a obosit de această familie, de acțiunile ei destructive pentru economia țării, pentru sfera socială, politica internă și externă, poate că ar fi cazul să elaborăm o lege specială privind amnistierea capitalului personal al acestei familii.
Conform unor informații din presă, pe conturile secrete ale acestei familii sunt peste 1 miliard de dolari SUA. Să restituie poporului Republicii Moldova cel puțin 50% din această sumă, și nu doar 5% după cum prevede inițiativa. Aceasta înseamnă, de fapt, peste 500 de milioane de dolari, pe care noi îi vom direcționa spre soluționarea problemelor stringente ale pedagogilor, medicilor pensionarilor și studenților. Iar Familia să plece și să lase în pace poporul Moldovei.
În același timp, noi, cetățenii țării eliberîndu-ne de jugul acestei familii, vom edifica Moldova Socială."
Centrul de presă al PDS
|