| Partide politice |  |





| Puncte de vedere |  |




| Alegeri |  |





| Informație utilă |  |



|  |
Declarații/Documente ale Partidului Democrat din Moldova

Declarația Partidului Democrat din Moldova referitor la condițiile de participare la alegerile Președintelui Republicii Moldova
Chișinău, 31 martie 2005
Partidul Democrat din Moldova, fiind conștient de necesitatea asigurării stabilității interne în societate, crearea condițiilor optime pentru funcționarea eficientă a sistemului de guvernare, fiind preocupat de continuitatea politicii externe a R.Moldova și de revenirea pe făgașul dezvoltării democratice, europene și civilizate, declară că va participa la alegerile Președintelui țării cu condiția că candidații la funcția supremă în stat și Partidul Comuniștilor din Moldova își asumă următoarele angajamente:
I. Depolitizarea funcției de șef al statului și modernizarea PCRM:
- Aprobarea de către actualul Parlament a modificărilor Constituției Republicii Moldova în vederea introducerii prevederii conform căreia Președintele republicii nu poate ocupa funcții în partid.
- Transformarea Partidului Comuniștilor din Moldova într-o formațiune politică modernă prin renunțarea la dogmele ortodox-marxiste și modificarea scopurilor programatice în conformitate cu valorile și principiile democratice europene.
II. Aprofundarea reformelor democratice:
- Aplicarea în practică a principiului separării puterilor legislative, executive și judecătorești, sporirea gradului de eficiență în funcționarea institutelor democratice ale statului, reformarea lor în conformitate cu standardele europene.
- Asigurarea independenței reale a sistemului judecătoresc, reformarea și democratizarea justiției în ansamblu, element indispensabil creării unui stat de drept în cadrul căruia va fi asigurată supremația legii.
- Descentralizarea puterii în stat și consolidarea administrației publice locale în conformitate cu normele și principiile europene.
- Neadmiterea amestecului statului în treburile sindicatelor și a altor asociații benevole ale cetățenilor.
- Transformarea radioului și televiziunii naționale într-o instituție cu adevărat publică prin modificarea componenței Consiliului Coordonator al Audiovizualului și asigurarea în CCA a cel puțin 30 procente de reprezentanți ai opoziției, 30 procente reprezentanți ai puterii și 40 procente reprezentanți ai societății civile.
- Depolitizarea și demilitarizarea treptată în conformitate cu rigorile procesului de democratizare a organelor și instituțiilor de forță ale statului - Ministerul de Interne, Serviciul de Informații și Securitate, Centrul de combatere a crimei organizate și a corupției, Procuratura și subdiviziunile acesteia.
- Crearea condițiilor optime pentru dezvoltarea de mai departe a sistemului de partide politice din R.Moldova în primul rînd prin coborîrea pragului electoral pentru o formațiune social-politică de la 6 la 4 procente, pentru blocuri și alianțe respectiv de la 9 și 12 procente la 6 și 8 procente.
III. Politica externă a statului:
- Asigurarea continuității în promovarea politicii de integrare a R.Moldova în Uniunea Europeană, de colaborare eficientă cu Alianța Atlanticului de Nord, cu alte organizații și instituții internaționale în scopul consolidării vectorului european în dezvoltarea țării, stabilizării democratice a situației interne și restabilirii integrității teritoriale și politice a R.Moldova.
- Activizarea și finalizarea în termen de 2-3 ani a procesului de soluționare a diferendului transnistrean în baza aplicării noului format cu participarea SUA, UE, României, Ucrainei și Federației Ruse în baza principiului respectării necondiționate a principiului integrității teritoriale a R.Moldova în limitele frontierelor recunoscute în plan internațional.
- Restabilirea unui dialog constructiv cu Federația Rusă în baza respectării necondiționate a integrității teritoriale și a suveranității Republicii Moldova, evacuării contingentului forțelor armate și a munițiilor din estul țării în conformitate cu angajamentele internaționale ale acestei țări.
- Crearea condițiilor optime pentru reluarea relațiilor reciproc avantajoase cu principalele instituții financiar-creditare internaționale - Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.
IV. Aspecte ale politicii interne și economice:
- Inițierea și menținerea unui dialog activ și constructiv între majoritatea guvernantă și opoziție, între putere și sindicate ca reprezentanți ai societății civile avînd drept scop asigurarea dezvoltării durabile și în condiții de stabilitate a democrației în R.Moldova.
- Acordarea unui sprijin economic, financiar și logistic bussinesului mic și mijlociu, capabil în termeni scurți să reactiveze procesele economice din țară, în primul rînd prin scutiri la plata impozitelor în caz de creare a noilor locuri de muncă, atragerea investițiilor, prin eliminarea hărțuirii din partea organelor puterii de stat.
- Reorientarea politicii economice și financiare a statului de la subvenționarea exclusivă a sectorului bugetar spre realizarea programelor de dezvoltare a diferitor sectoare a economiei naționale, în primul rînd, în agricultură și procesarea proceselor agricole.
|
 |










 |
 |
[an error occurred while processing this directive] |
 |
|