versiune pentru tipar

Trebuie să recunoaştem că raportul despre situaţia din agricultură şi acţiunile Guvernului a avut doar scopul de a arunca praf în ochi deputaţilor şi sutelor de mii de ţărani din Republica Moldova. Fracţiunea AMN a abordat frecvent acest subiect şi a avut multiple propuneri pentru sectorul agrar şi pentru îmbunătăţirea situaţiei social-economice a populaţiei rurale. Am să amintesc astăzi unele dintre ele pentru a demonstra că motivul de bază al crizei actuale este refuzul actualei guvernări de a adopta o şi promovarea intereselor de tip mafiot în sectorul agrar, ca şi în celelalte domenii.

Ultima noastră iniţiativă legislativă datează chiar din 19 iulie, 2007. Dar conducerea parlamentului nu s-a grăbit să includă în ordinea de zi proiectul de Hotărâre 2722, deşi el este menit să oblige Guvernul anume la luarea unor măsuri reale de remediere a efectelor secetei din acest an. De fapt, Fracţiunea AMN a propus Parlamentului să se implice în soluţionarea problemei şi a venit cu câteva soluţii:

• compensarea pierderilor cauzate de secetă;
• subvenţionarea lucrărilor agricole şi a extinderii irigării;
• suplimentarea compensaţiilor nominative acordate persoanele socialmente vulnerabile pentru creşterea preţurilor;
• subvenţionarea comercializării grâului alimentar în Fondul de Rezervă naţional şi cele locale şi a procurării nutreţurilor;
• reducerea nivelului de contribuţie la Fondul Asigurărilor Sociale de Stat din partea persoanelor juridice din agricultură.

În cadrul dezbaterii parlamentare aceste propuneri pot fi perfecţionate cu contribuţia tuturor Fracţiunilor. Deci, concluzia e aceeaşi – grupul majoritar al comuniştilor continuă să blocheze implicarea Parlamentului în trasarea sarcinilor pentru Guvern, inclusiv pentru redresarea situaţiei din agricultură. Iar situaţia este dezastruoasă. Întâi de toate în aspect social – salariul mediu în sector rămâne sub o mie de lei pe lună. Ca să înţeleagă şi majoritatea comunistă ce înseamnă aceasta, am să citez ministrul muncii şi protecţiei sociale, care anunţa recent că o lună pentru o persoană la azilul de bătrâni costă statul două mii de lei – de peste două ori mai mult decât câştigă în mediu un ţăran, care are de întreţinut o familie şi de investit în prelucrarea pământului. Sărăcia este în creştere în zonele rurale, fapt remarcat de Grupul donatorilor, care pe 12 decembrie, 2006, la Bruxelles a promis un suport financiar substanţial Moldovei, dar a pus printre condiţii şi cererea clară ca Guvernul să continue reformele îngheţate din sectorul agrar.

Ce-a făcut, însă, între timp actuala conducere a ţării ? A mărit Taxa pe Valoare Adăugată la importul pieselor de schimb pentru tehnica agricolă şi al îngrăşămintelor, la exportul de produse fitotehnice şi animaliere. A blocat şi a oferit doar protejaţilor săi dreptul la exportul de cereale, iar mai apoi şi la exportul vinului în vrac atunci când aceasta era ultima soluţie a vinificatorilor… A pus şi alte interdicţii şi poveri fiscale pe seama producătorilor agricoli, a micilor fermieri. În schimb, a scutit de taxă de stat pe cei, care efectuează tranzacţii multiple de cumpărare a pământului. Deci, se stimulează procesul de deposedare a ţăranilor de pământul, cumpărat de la ei la preţuri de nimic, fără nici o protecţie de stat a pieţii funciare. Un paradox pentru o guvernare comunistă – au apărut deja latifundiari cu proprietăţi de zeci de mii de hectare şi oameni de la sate rupţi cu miile de acest pământ. Oare această politică a actualei puteri nu confirmă refuzul ei de a ajuta ţăranii şi promovarea intereselor exclusive ale unor clanuri bogate în acest domeniu?

Guvernul dictează preţuri joase la achiziţionarea produselor agricole locale pentru rezerva de stat şi scuteşte, în schimb, de taxe importul aceloraşi produse. Subvenţionarea în agricultură oferă un sprijin financiar mărunt, cea ce face producţia agricolă din Moldova nerentabilă şi necompetitivă în raport cu cea din alte ţări, în care subvenţiile sunt de sute şi mii de euro la hectar. E o problemă şi orientarea subvenţiilor pe priorităţile politicii agrare, lucru dificil în lipsa unor asemenea politici. Chiar şi fondurile prevăzute au o acoperire incompletă de la buget. Dar şi aşa ele sau sunt foarte greu de accesat din cauza birocraţiei şi a blocajelor create artificial. De exemplu, pentru a asigura de riscuri producţia agricolă, fermierul are la dispoziţie o singură companie-clientelară, MOLDASIG, şi trebuie să depună toată suma, după care începe calvarul pentru a recupera de la stat subvenţia de 80 la sută prevăzută în acest caz. Evident, puţini au banii pentru a face asigurările, iar subvenţiile rămân doar pe hârtie, deşi ele ar fi fost o pârghie serioasă în compensarea efectelor secetei.

Un alt instrument, propus de Fracţiunea AMN, constă în crearea fondului de intervenţie a statului pe piaţa cerealieră, pentru a cumpăra la preţuri mici în anii cu roadă bogată rezerve de grâu, care să fie vândute în anii secetoşi, echilibrând piaţa şi garantând securitatea alimentară a ţării. Însă Guvernul e interesat de altceva, de monopolizarea operaţiunilor de import-export de cereale. Un substrat de interes personal are şi declaraţia Preşedintelui Voronin, cum că în Rusia vor exporta vin sau toate companiile moldoveneşti, sau niciuna. Adevărul este că două dintre fabricile protejate de şeful statului sunt respinse de autorităţile sanitare ale Rusiei, ceea ce afectează interesele financiare ale clanului de la putere şi-l determină să blocheze în general exporturile de vinuri.

În asemenea condiţii, este de înţeles de ce ţările străine sunt rezervate în acordarea de ajutoare Republicii Moldova pentru depăşirea consecinţelor secetei – ele ştiu că aceste consecinţe se datorează mai mult unei guvernări incompetente şi corupte, iar sistemul guvernamental de distribuirea a ajutoarelor poate conduce la deturnarea lor. Se vede că în lume sunt puţini doritori de a compensa, sau de a finanţa incompetenţa şi politicile corupte ale actualei conduceri de vârf din Republica Moldova.