Declarații/Documente ale "Alianței «Moldova Noastră»"

Declarație a Fracțiunii AMN cu privire la comemorarea a 15 ani de la începerea conflictului armat de pe Nistru
Chișinău, 2 martie 2007
Stimați colegi, compatrioți, camarazi!
Se împlinesc 15 ani de la declanșarea tragicului conflict de pe Nistru. De la distanța acestor 15 ani, atunci când vorbim despre consecințele și despre stadiul actual al acestui conflict, se impun două concluzii: 1) nici o guvernare, inclusiv actuala, nu a avut suficientă voință politică pentru soluționarea diferendului transnistrean; 2) toate partidele, care s-au perindat la conducerea țării în acest răstimp, nu au fost în stare să garanteze un trai decent celor ce au luptat pentru independența și integritatea Republicii Moldova.
În cei șase ani de când se află la putere, guvernarea comunistă nu a știut să soluționeze problema transnistreană. Tactica umblatului când cu estul, când cu vestul, a condus la faptul că astăzi nimeni nu mai crede în declarațiile ștabilor de la Chișinău. Iar în lipsa unei politici consecvente a comuniștilor, nu ni se oferă prea multe șanse de soluționare a problemei în timpul apropiat. Comuniștii nu au fost capabili să promoveze o politică externă clară și coerentă în privința actorilor implicați în acest conflict.
Am să vă amintesc că fracțiunea majoritară a comuniștilor a refuzat să dea curs inițiativei AMN de a condamna alegerile neconstituționale ale așa-numitului președinte al Transnistriei. Cum putem aștepta condamnarea acestor alegeri de către comunitatea internațională, dacă noi singuri nu le condamnăm?
Tot fracțiunea majoritară s-a opus inițiativei venite din partea opoziției de a condamna refuzul Rusiei de a-și retrage trupele și armamentul din Transnistria, în conformitate cu deciziile summit-ului OSCE de la Istanbul!
Nu ne puteți spune, domnilor comuniști, din care rațiuni strategice s-a procedat astfel?
Atunci vă spun eu: după summit-ul CSI de la Minsk, comuniștii au început să cocheteze din nou cu Kremlinul, iar inițiativele de care am pomenit mai sus au fost respinse pentru că guvernarea nu mai dorea să-i supere.
Știm cu toții că în septembrie 2006, Rusia a elaborat un nou plan de reglementare transnistreană, care nu este altceva decât o variantă redactată a Memorandumului Kozak. Dar oficialii de la Chișinău încă nu și-au expus opinia pe marginea acestui proiect.
Oare nu cumva acesta o să fie prețul pentru gazele relativ ieftine? Oare nu cumva acesta o să fie prețul pentru revenirea vinurilor și cărnii pe piața rusească? Oare nu cumva acesta o să fie prețul pentru viețile și destinele calicite ale participanților la conflictul armat de pe Nistru?
Stimați deputați!
Am să mă opresc în continuare la situația celor care au apărat cu arma în mâini suveranitatea Republicii Moldova și pentru care ziua de astăzi are o semnificație deosebită. Mulți dintre ei au fost nevoiți să părăsească locurile de trai, casele și averile agonisite și să se refugieze împreună cu familiile la Chișinău. Statul le tot promite locuințe de mai bine de zece ani, dar oamenii așa și trăiesc în condiții insuportabile câte cinci persoane pe 12 metri pătrați.
Autoritățile municipale le promit celor care au avut de suferit direct de pe urma războiului din Transnistria, două blocuri de locuit în capitală pe strada Ginta Latină și pe strada Milescu- Spătaru. Oficialii comuniști susțin că până la finele anului curent ele vor fi date în exploatare. Acest lucru este practic imposibil, deoarece construcția blocului de pe strada Milescu-Spătaru încă nici nu a început. Iar pentru ca să vă dați seama care sunt ritmurile acestor construcții, vă voi spune că, din 8 mln. de lei cât erau prevăzute în 2006 pentru construcția blocurilor respective, au fost alocate doar 1,9 mln. lei. Mai mult nu s-a găsit.
Pentru Memorial și pentru alte construcții s-au găsit zeci de milioane de lei, iar pentru refugiații transnistreni nu se pot găsi. Pentru deținătorii ordinelor și medaliilor sovietice, comuniștii au găsit sume enorme de bani, în timp ce pentru cetățenii care au fost decorați cu ordinul "Ștefan cel Mare", comuniștii nu aveau bani. Astfel, numai la insistențele repetate ale fracțiunii AMN, s-a decis să li se acorde suplimente bănești lunare cavalerilor ordinului "Ștefan cel Mare și Sfânt".
Iată care este atitudinea fracțiunii comuniste față de participanții la conflictul de pe Nistru.
Această atitudine a fost confirmată pe 23 februarie curent de deputatul comunist Mocanu. Această ieșire cinică și sfidătoare la microfonul forului legiuitor a fost o batjocură la adresa celor peste 30 de mii de participanți la conflictul armat de pe Nistru.
Reprezentantul fracțiunii majoritare a vrut să ne aducă aminte de "gloriosul" trecut comunist. Acesta a fost scopul pentru care a ieșit la microfon, căci așa și nu am înțeles cine sunt acei "защитники отечества". Cu siguranță, nu se referea la militarii din armata națională!
Reprezentantul fracțiunii comuniste nu a vorbit în limba statului Republica Moldova. Uniforma și distincțiile deputatului comunist nu fac parte din dotarea armatei naționale. Echipamentul său nu se deosebea de cel al armatei a 14 ruse și de cel ce îl poartă azi militarii separatiști transnistreni.
Să nu uităm că astăzi noi avem pe teritoriul Republicii Moldova unități ale armatei ruse, care sunt calificate și de ministrul comunist de externe, drept trupe de ocupație și care își sărbătoresc la 23 februarie "день защитника отечества".
Și atunci mă întreb: al cui apărător este tovarășul deputat comunist? Imnul cărei țări și în ce limbă îl va intona acest brav ostaș? Și ce fel de "защитник отечества" este el , dacă nu se numără printre cei care în 1992 au apărat integritatea Republicii Moldova?
Cu alte cuvinte, comuniștii au încercat încă o dată să lovească în demnitatea noastră națională. Lovind însă în demnitatea noastră națională, voi loviți în memoria celor care au căzut în luptele de pe Nistru. Lovind în demnitatea noastră națională, voi loviți în demnitatea celor care și-au pus viața în pericol, luptând pentru independența și suveranitatea Republicii Moldova. Lovind în demnitatea noastră națională, voi loviți în istoria noastră recentă, pe care idiologia bolșevică nu va fi în stare să o falsifice, deoarece ecoul evenimentelor este încă viu în conștiința noastră.
Tocmai de aceea noi, deputații AMN, participanți la războiul de pe Nistru, am înaintat un proiect de Hotărâre, cu titlu de inițiativă legislativă, în care propunem ca ziua de 2 martie să fie numită "Ziua apărătorului Patriei". Această inițiativă, susținută integral de AMN, se va încadra perfect în campania de promovare a patriotismului în rândul tinerei generații.
Republica Moldova trebuie să se debaraseze de trecutul ei comunist. Și cu cât mai repede vom reuși acest lucru, cu atât mai mult va avea de câștigat Republica Moldova și cetățenii ei. Noi astăzi avem alte aspirații. Noi astăzi împărtășim alte valori. Căci viitorul Republicii Moldova este în familia statelor Europei unite. Dar să nu încercați, tovarăși guvernanți, să ne călcați în picioare demnitatea noastră națională. Ar putea să vă coste scump. Și n-o să vă ajute nici trecutul vostru "glorios", de care nu vreți să vă despărțiți și pe care nicidecum nu-l puteți uita.
Vă mulțumesc pentru atenție!
Veaceslav Untilă, prim-vicepreședinte al AMN
Serviciul de presă al AMN
|