versiune pentru tipar

Stimaţi colegi,

Examinăm astăzi consecinţele uneia, poate, dintre cele mai tragice pagini din istoria Naţiunii româneşti, discutăm despre despăgubirile cauzate de crimele regimului comunist-stalinist, săvîrşite sub diverse forme împotriva cîtorva milioane de basarabeni, despre victimele regimului inuman, care a ocupat acest teritoriu prin forţa armelor, a exterminat, prin împuşcare, intelectualitatea, inclusiv preoţii si călugării, a jefuit proprietăţile oamenilor, a deportat, a torturat însăşi fiinţa noastră, pingărind Limba Română cu alfabetul ei latin, Cultura şi Biserica.

În contextul condamnării crimelor împotriva umanităţii de către Consiliul Europei, proiectul de lege, - avînd menirea să facă un act de dreptate naţională, istorică, politică, socială şi morală -capătă o semnificaţie aparte. Dacă am fi adoptat Hotărîrea propusă de AMN în sprijinul Rezoluţiei APCE, Parlamentul ar fi avut azi mai multă credibilitate în faţa victimelor şi a urmaşilor acestora, dar şi în faţa comunităţii internaţionale.

Procesul de despăgubire a persoanelor supuse represiunilor a fost mereu tergiversat. Peste 10 mii de bătrîni mai aşteaptă un dram de dreptate, alţii au plecat în lumea celor drepţi cu sufletul sfîşiat de durere, fără ca autorităţile de la Chişinău să-şi ceară iertare de la ei!

Proiectul discutat este o dublare a Hotărîrii de Guvern nr.338, declarată neconstitutională în partea ce se referea la compensarea averii confiscate de regimul sovietic de la persoanele deportate. Prevederile contradictorii din Hotărîre a făcut imposibilă restituirea averii foştilor proprietari. Aceste litigii sînt cele mai complicate, deoarece lipsa cadrului legal obligă instanţele de judecată să recurgă la analogia legii, aplicată diferit.

Dacă vom adopta proiectul de lege în forma sa actuală, persoanele reabilitate, care nu au beneficiat de o recuperarea averii naţionalizate, confiscate sau luate în alt mod, riscă să nu mai poată beneficia de redobîndirea bunurilor familiei şi ale rudelor prăpădite.

Desigur, e trist şi inechitabil cînd se găsesc indemnizaţii lunare de cîte 500 de lei pentru Eroii Muncii Socialiste şi pensii fabuloase foştilor demnitari, inclusiv din regimul totalitar comunist, în timp ce persoanelor supuse represiunilor staliniste li se plăteşte o compensaţie nominativă în bătaie de joc, de 34 lei lunar, doar celor cu gradul de invaliditate l, 2 şi 3, suma care, descifrat, înseamă: pentru energia electrica - 12 lei, apa - 4 lei, canalizare - l leu, servirea blocului - 2 lei, evacuarea gunoiului - l leu, reşoul - 3 lei, apa caldă - 11 lei. Si iarna, pentru încălzire - încă 56 de lei. Dar ce facem cu ceilalţi? Ne întrebăm astfel - prin ce se deosebeşste actualul regim de cel care le-a distrus viaţa şi i-a tratat ca pe robi fără drepturi?!

Insă a fost vorba de gospodarii de pe această palmă de pămînt, cărora, într-o noapte, li s-a luat totul, fiind deportaţi cu ce erau pe ei. Astăzi, printre foştii deportaţi, 90 la sută sînt pensionari. Ani la rînd s-au adresat la Guvern, Parlament, Preşedinţie, Duma rusă de Stat, solicitînd recuperarea averii confiscate. Se pare că nici azi unii nu s-au debarasat de sindromul de a-i trata ca pe "duşmani ai poporului", puşi în Siberia şi în Kazahstan la cele mai grele lucrări, lăsaţi fără surse de existenţă, reveniţi acasă - pentru a fi din nou persecutaţi. După ce nu au avut copilărie, nici tinereţe, ei au acum o pensie îngrozitor de mică, adică nu au nici bătrîneţe.

Se impune protecţia socială a unor categorii de populaţie, inclusiv a victimelor represiunilor politice, a celor deportaţi, ca şi a celor închişi din motive politice în spitalele de psihiatrie, inclusiv la Mănăstirea Curchi, distrusă de comuniştii care acum o ridică din ruine nu pe banii lor, ci pe banii deportaţilor, înfometaţilor şi sărăciţilor cu bună ştiinţă.

Adoptarea legii cu o întîrziere de peste şase ani, ar putea fi un pas esenţial pentru recuperarea averii persoanelor reprimate reabilitate şi pentru prevenirea de dosare la CEDO, din cauza executării improprii sau a nerespectări de către stat a legislaţiei.

Ar fi bine să se evite o nouă sesizare la Curtea Constituţională, dacă legea ar contraveni Constituţiei.

Noi considerăm ilegală înlocuirea sintagmei "naţionalizată" cu sintagma "sechestrată", încercîndu-se excluderea înfăptuirii justiţiei pentru un număr impunător de persoane. Este aberantă interpretarea conform căreia "naţionalizarea caselor pentru depăşirea volumului stabilit nu e inclusă în noţiunea de represiune politică". "Naţionalizarea caselor pentru depăşirea volumului" a fost abuzivă, iar legislatorul a statuat corect că naţionalizarea în sine reprezintă o expropriere, confiscare, îngrijorarea autorilor că sintagma va fi interpretată greşit nu rezistă criticii. Punctul 9 din Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.35 din 24.10.2003 "Cu privire la practica judiciară de aplicare a unor prevederi ale Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice", stabileşte că "naţionalizarea bunurilor" înseamnă "trecerea forţată a bunurilor în proprietatea statului printr-un act legislativ sau act normativ", în prezent se află pe rol o mulţime de dosare pentru revendicarea caselor naţionalizate. Adoptarea legii în varianta propusă ar îngrădi accesul reclamanţilor la justiţie şi ar apare un nou motiv pentru sesizare la Curtea Constituţională.

Şi retrocedarea terenurilor de pămînt, a pădurilor poate fi revendicată de foştii proprietari ori despăgubită în echivalent bănesc. Asemenea bunuri imobile au figurat în dosarele deportaţilor. După foametea provocată artificial în anul 1947, terenurile de pămînt şi plantaţiile multianuale erau, pentru mulţi gospodari, unica avere.

Şi pînă la instalarea dictaturii comuniste, proprietatea privată asupra terenurilor era consfinţită de acte normative în vigoare de pînă în anul 1940, iar formularea "expropriate din considerente ce nu au legătură cauzală cu represiunile politice" este de priosos - foştilor proprietari le-ar reveni dubla obligaţie să probeze atît că au deţinut averi imobile, cît şi legătura cauzală dintre represiune si expropriere.

Art.12 indică plata unei compensaţii. Însă, mai departe, sintagma e înlocuită cu "recuperarea valorii", însă nu sînt bine definite semnificaţia şi diferenţa dintre sintagmele "achitarea compensaţiei", "recuperarea valorii averii" si "restituirea averii". Pornind de la practicajudiciară, fapt elucidat de Hotărîrea Plenului CSJ nr.35 din 24.10.03, prin "restituirea averii" se înţelege "întoarcerea averii ce s-a păstrat în natură"; prin "recuperarea valorii" -"recuperarea valorii reale a bunului, raportată la preţul de piaţă, la data examinării cererii", iar prin "achitarea compensaţiilor" - achitarea compensaţiei unice, prevăzute de lege.

În proiect nu se precizează cuantumul compensaţiei şi cum va fi stabilit. Dacă sînt acte confirmative privind averea deţinută, lucrurile se simplifică. Ce facem, însă, în lipsa documentelor? De unde să aibă toţi oamenii actele, cînd au fost deportaţi în condiţii inumane, uneori cu doar ce aveau pe ei? Cunoaştem atutidunea manifestată faţă de cei rămaşi în viaţă şi reveniţi acasă, mai ales că nici nu li se permitea a se stabili cu traiul în localităţile de unde fuseseră ridicaţi în Siberia! Se cunoaşte cît de grosolan au fost duşi, în plină noapte, fără a li se întocmi acte de confiscare sau de naţionalizare în momentul deportării. E necesar a se stabili o compensaţie unică bănească pentru avere, dacă persoana nu are probe.

Sprijinim "restituirea averii şi recuperarea valorii averii ce nu poate fi restituită" de la bugetul de stat. Idea încasării unor sume de la administraţia publică locală va însemna neexecutarea hotărîrilor şi, ca urmare, Moldova va fi resancţionată, la CEDO pentru o avalanşă de neexecutări.

O comisie va stabili componenţa şi valoarea averii, ce urmează a fi restituită. Deciziile privind formarea comisiei şi hotărîrile luate de aceasta trebuie să aibă, însă, un caracter transparent. Iar evaluarea costului bunurilor naţionalizate să fie efectuată de experţi independenţi. Din comisie ar trebui să facă parte şi persoane ce au suferit în urma crimelor regimului totalitar comunist.

În ceea ce priveşte eşalonarea plăţii să ţinem seama că majoritatea persoanelor, supuse direct represiunilor, au o vîrstă înaintată şi 3 sau 5 ani este, pentru ele, o perioadă mult prea mare. Termenele trebuie restrînse.

Referitor prescripţie, aceasta se poate stabili doar de la data intrării în vigoare a prezentei legi. în caz contrar, ar rezulta că beneficiarii au omis deja termenul de prescripţie, deoarece au fost reabilitaţi încă în anii 1990 şi, din cauza imperfecţiunii legislaţiei, nu şi-au putut revendica drepturile pînă în prezent. Ar fi o mare nedreptate dacă legea nu ar viza şi persoanele despăgubite acum circa 15 ani cu cîte 7000 ruble-în 1989, 200 mii cupoane-în 1993 şi 200 de lei - în 1995. Actul normativ în baza cărora au acceptat să fie - de nevoie şi de sărăcie -despăgubiţi, a fost declarat neconstituţional şi ei au dreptul să beneficieze de actele pe care le-am dori constituţionale.

Considerăm, la nivel conceptual, că persoanele deportate şi, ulterior, reabilitate, au dreptul şi la despăgubiri morale. Moldova şi-a luai angajamentul să reintegreze în drepturile civile persoanele cărora li s-au aplicat măsuri de represiune, prin trimitere în exil şi confiscare a bunurilor. Cuantumul sumelor prejudiciilor morale se va stabili confom legislaţiei civile în vigoare, de la caz la caz. Este de remarcat, însă, că asemenea practică nouă există în legislaţia europeană şi se aplică, bunăoară, în prezent, în România.

Considerăm că statul nostru ar trebui să înceapă neîntîrziat negocieri cu Guvernul Federaţiei Ruse privind achitarea despăgubirilor materiale şi morale basarabenilor deportaţi de NKVD-ul rus-sovietic şi urmaşilor acestora.

În speranţa că se va manifesta o atitudine nondiscriminatorie faţă de cetăţenii noştri şi se vor abandona sindromurile specifice regimului totalitar din trecut, Alinta Moldova Noastră va vota în prima lectură proiectul de lege şi va prezenta amendamentele pentru lectura a doua, care au şi fost pregătite.