ADEPT: Asociația pentru Democrație Participativă    Partide politice
    din Republica
    Moldova
 Alegeri parlamentare anticipate în Moldova din 28 noiembrie 2010
   English Version      
    Home        Harta site-ului       E-mail           

Partide politice  

Lista partidelor  

Dialog politic  

Eveniment  

Legislație  

Puncte de vedere  

Declarații/Documente  

Comunicate de presă  

Comentarii  

Alegeri  

Electorala 2007  

Electorala 2005  

Rezultate 1994-2005  

Blocuri electorale  

Informație utilă  

Bibliografie  

Site-uri relevante  

Declarații/Documente ale "Alianței «Moldova Noastră»"


  versiune pentru tiparversiune
pentru tipar
Declarație
Chișinău, 24 martie 2006

IPNA Compania "Teleradio-Moldova"
dlui Ilie TELEȘCO, Președinte al IPNA CTRM

Domnule Ilie TELEȘCO!

Cu regret, Compania "Teleradio-Moldova" rămâne angajată într-un partizanat deschis în favoarea administrației Voronin, a intereselor politice și de grup promovate de Partidul Comuniștilor și de aliații lui. Astfel se sfidează flagrant legile țării și criteriile obligatorii pentru serviciul public de radio și tv, adoptate chiar de Consiliul de Observatori al IPNA. El are locul și rolul său negativ și în procesul monitorizării europene asupra instituțiilor democratice din Republica Moldova, în Rapoartele de țară, în Recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei - în frânarea procesului de integrare europeană a țării. Controlul camuflat și dur exercitat de puterea politică centrala dictează IPNA ignorarea oricăror argumente: prevederile Legilor Audiovizualului și celei a IPNA; dezvăluirile și probele directe aduse de jurnaliștii cenzurați și triați din cadrul IPNA; analiza de conținut a emisiunilor IPNA de către instituții independente; sesizările de încălcare a drepturilor din partea cetățenilor, organizațiilor civile și a celor politice din Moldova.

Prin prezenta vă anunț insatisfacția față de modul în care, prin relatarea "TV Moldova 1" din 19 martie, ediția "Știrile Serii", ora 19:00, ați reacționat la solicitarea de a rectifica relatarea despre mitingul de protest al AMN din 12 martie 2006: "Republica Moldova: 5 ani de dictatură și mizerie comunistă". Am solicitat respectarea dreptul legal al AMN și al protestatarilor la imagine corectă, precum și dreptul cetățenilor la informarea corectă, completă și echidistantă. Adică - rectificarea unei prezentări tendențioase, incomplete, calomniatoare în volum și în condiții egale cu cele ale relatărilor radio și tv, prezentate la acest subiect - și nu doar recunoașterea și eliminarea insinuării făcute de "TV Moldova 1" referitor la un pretins apel de "răsturnare a puterii legitime", faptul cel mai grav. Sunt nevoit să constat că IPNA s-a eschivat repetat de la propriile obligațiuni.

În această perioadă, discriminarea informațională la IPNA și calomnierea AMN, a partidului cu cea de-a doua ca mărime Fracțiune în Parlamentul Republicii Moldova, s-au suprapus și pe alte subiecte strict politice. IPNA a mai relatat despre: adresarea PCRM către partidele sale surori din spațiul ex-sovietic (cu importanță redusă în interiorul țării); întâlnirea activului PCRM (cu cuvântarea dlui Voronin); reuniunea aleșilor locali ai PPCD (cu cuvântarea dlui Roșca); și, încă un material ce confirmă rea-voința IPNA la adresa conducerii AMN, asociată prin fals și uz de fals cu o persoană controversată.

Domnule Președinte!

Cele câteva subiecte pur politice, reflectate în mod diferit de IPNA, determină Fracțiunea AMN în Parlamentul Republicii Moldova să le supună unui studiu comparativ în raport cu standardele legale și profesionale în vigoare, drept pentru care vă solicit prezentarea operativă, în copii pe VHS, a tuturor informațiilor menționate mai sus (marcate prin caracter gras, subliniat).

Cu respect,

Serafim Urechean
Președinte al Partidului Alianța "Moldova Noastră"
Președinte al Fracțiunii AMN în Parlamentul RM

Alegeri locale 2003

Concurenți electorali

Electorala Chișinău

Rezultate

Legislație electorală

Documente CEC

Documente/Contestări

Documente OSCE/BIDDO

Educație electorală

Caricaturi

[an error occurred while processing this directive]
la începutul paginii  

Copyright © 2001–2010 Asociația pentru Democrație Participativă "ADEPT"
Tel/Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:

Reproducerea materialelor se permite doar cu menționarea obligatorie a sursei
 
Site elaborat de NeoNet  
Despre proiect