versiune pentru tipar

Evenimentele de dată recentă din ţara noastră denotă o creştere aparent neaşteptată a tensiunilor sociale şi politice. Provocările administraţiei de la Tiraspol şi reacţiile nervoase şi nu prea chibzuite ale conducerii de la Chişinău, şmecheriile brutale de la radioteleviziune, care vizează epurarea cadrelor "neloiale" şi fireasca replică a jurnaliştilor şi reprezentanţilor opiniei publice - toate acestea fac ca vara politică moldovenească să fie mai fierbinte decît vara climaterică. Ar fi firesc ca reprezentanţii clasei politice, şi mai ales cei care activează în Parlament şi în alte structuri ale statului, să-şi cam ia gîndul de la vacanţă şi să-şi orienteze toate eforturile spre examinarea acestor chestiuni stringente şi elaborarea unor căi de soluţionare a acestor situaţii de criză. Fracţiunea noastră parlamentară a făcut anu me această propunere - de a interveni în ordinea de zi a sesiunii şi de a discuta, în primul rînd, despre situaţia şcolilor din Transnistria şi cea de la "Teleradio-Moldova". Conform unei regretabile tradiţii instaurate în legislativul nostru, propunerea a fost tratată de către conducerea parlamentului şi reprezentanţii fracţiunii majoritare comuniste cu o ironie nu prea adecvată situaţiei şi cu o lehamete iritată. Fiind tratată astfel, fracţiunea noastră a părăsit sala de şedinţe a parlamentului în semn de protest faţă de ignorarea făţişă şi grobiană atît a opoziţiei, cît şi a situaţiei din ţară. Aş accentua că după ce au ieşit din sală n-au plecat în concediu la munte, ca unii oameni politici foarte "preocupaţi" de situaţia din ţară, ci s-au deplasat la şcolile asediate de forţele de ordine ale separatiştilor.

Paradoxal, dar reprezentanţii de frunte ai partidului de guvernămînt nu s-au mulţumit cu această "glorioasă" victorie asupra opoziţiei, ci au acompaniat-o cu interpretări bizare în presa aservită guvernării. Cu abilitate de acrobaţi şi de scamatori, oamenii puterii au întors situaţia pe dos şi cu picioarele în sus, prezentînd protestul fracţiunii noastre drept un truc de dragul imaginii şi dividendelor politice. Aceste acuzaţii ar suna ridicol în gura unor oameni care îşi admiră zilnic chipurile multiplicate în telejurnale şi în primele trei pagini ale ziarelor guvernamentale. Dar povestea devine tot mai tristă, bombardamentul propagandistic al puterii este tot mai insistent şi mai insolent.

Fracţiunea noastră propune de ani buni să se discute serios şi prioritar în Parlament şi starea lucrurilor din Transnistria, şi cea din sfera audiovizualului. Conducerea parlamentului ignorează cu o încăpăţînare demnă de cauze mai nobile aceste propuneri. Noi solicităm mereu un raport serios al activităţii Guvernului - şi de ani de zile sîntem serviţi cu odele triumfaliste pe care primul-ministru şi le intonează sie însuşi de la tribuna legislativului. Mai pe scurt, noi am acţionat aşa cum se cuvine într-o republică parlamentară în care Parlamentului îi revine rolul de instanţă supremă. Curios, dar anume conducerea Parlamentului evită să-şi asume acest rol, preferîndu-l pe cel de anexă a Preşedinţiei, de maşină de vot la solicitarea Preşedintelui şi a Guvernului. Iar atunci cînd deputaţii noştri reuşesc să ajungă la şcolile asediate de pe malul sting al Nistrului - din partea puterii vin iarăşi aceleaşi săgeţi ironice cu note acuzative: cum de au reuşit deputaţii să ajungă acolo? Explicaţia e simplă, numai că puterea nu prea vrea s-o audă: deputaţii noştri au ajuns pe malul stîng fără insigne deputăţeşti şi maşini cu girofar, au ajuns în calitate de cetăţeni ai Moldovei, îngrijoraţi de destinul ţării lor! Că unii dintre cei de la putere au încercat să treacă Nistrul cu mare pompă şi cu hoarde de ziarişti prin preajmă şi au fost opriţi la barieră - asta e problema lor. Fiecare diplomaţie cu specificul ei, dar şi cu rezultatele ei.

Îndemnul nostru logic şi subordonat elementarului bun-simţ ca oamenii puterii să-şi dea seama că nu sînt atotştiutori şi atotputernici şi că ar putea învăţa cîte ceva de la opoziţie şi ar face ceva împreună cu ea se loveşte mereu de zidul unui dispreţ care pînă la urmă se dovedeşte absolut nejustificat. Căci ce-a reuşit puterea acţionînd din capul ei? A adus negocierile cu Tiraspolul la o etapă care aminteşte mai degrabă de Evul Mediu decît de secolul XXI. A spulberat toate eforturile anterioare de apropiere de soluţionarea diferendului. A recurs la un joc dubios de-a "fugi încolo, vino-ncoace" mai întîi acceptînd, apoi retrăgînd înlesnirile agenţilor economici din stîngă Nistrului, adică mai întîi a creat problema, ca mai apoi să declare cu glas biruitor că, uite, au mai soluţionat o problemă. Procedeul este suspect de tradiţional pentru actuala putere - să ne amintim că la fel s-a întîmplat acum jumătate de an cu bruierea telefoniei mobile.

Culmea inventivităţii monstruoase a aparatului propagandistic comunist a fost atinsă de afirmaţia că Dumitru Braghiş are interese pur economice în Transnistria, că deţine acţiuni la întreprinderile de acolo. Sînt ele susţinute de argumente, cifre, documente? Da de unde! Se procedează după formula clasică goebbelsiană - spune minciuna pe un ton cît mai hotărît, poate se prinde şi astfel afirmaţia noastră că sancţiunile economice au fost impuse fără a se calcula consecinţele şi chiar fără a se elabora un mecanism clar de aplicare a lor este interpretată aberant - Braghiş are acţiuni la firmele din stingă Nistrului. Această interpretare fantezistă sfidează declaraţiile guvernului Ucrainei, precum şi bunul-simţ: noi am avertizat că sancţiunile aplicate îi vor afecta mai mult pe cetăţenii din partea dreaptă a Nistrului. Confirmarea n-a întîrziat să apară - blocarea căii ferate de către tiraspoleni. Puterea acuză opoziţia în aceeaşi manieră în care este pedepsit mesagerul care aduce veşti proaste, de parcă el le-ar cauza.

Domnii tovarăşi nu vor să accepte că Dumitru Braghiş are interese pe ambele maluri ale Nistrului, şi nu interese meschine - atît de dragi inimilor guvernanţilor - ci interese cetăţeneşti, care coincid cu interesele ţării şi ale viitorului ei. Da, deputaţii noştri au fost pe malul stîng, şi vor fi pretutindeni unde se poate negocia, discuta, lucra pentru binele ţării. Iar dacă domnii tovarăşi comunişti consideră că este mai patriotic să impui nişte sancţiuni economice pe negîndite şi apoi să pleci cu inima uşoară în concediu, este problema lor, deoarece lor le revine toată responsabilitatea pentru agravarea contraproductivă a unei situaţii care trebuia şi putea fi ameliorată fără a aduce prejudicii economiei ţării şi populaţiei ei... Şi e o problemă, căci în timp ce ei îşi consideră odihna bine meritată, se instaurează haosul pe căile ferate din ţară, este perturbată viaţa ei economică.

În loc să le atribuie altora interese oculte, guvernanţii ar trebui să-şi dea chiar ei mai mult interesul pentru ţara pe care o conduc. Deocamdată, în loc să soluţioneze situaţiile de conflict, ei reuşesc doar să le agraveze, întrebăm şi noi la rîndul nostru - oare n-o fi avînd comuniştii vreun interes în permanentizarea conflictului transnistrean?

La fel, în domeniul audiovizualului. Este greu de închipuit că la ora actuală chiar toţi jurnaliştii de la radio şi televiziune vor accepta umili să fie transformaţi în instrumente ale propagandei de partid. Şi totuşi, partidul de guvernămînt insistă să-şi închipuie anume asta şi aplică fel defel de şiretlicuri ieftine pentru a sabota tranformarea autentică a Radioteleviziunii în instituţie publică.

După asemenea performanţe dubioase, reprezentanţii puterii mai au şi tupeul de a se interoga retoric cine, de ce şi pentru ce scot oamenii în stradă. Caută tot felul de dedesubturi şi relaţii oculte, comploturi urzite prin cine ştie ce cancelarii obscure. Un joc stupid, prezentat drept politică rafinată.

Prin aceste atitudini partidul comuniştilor îşi trădează deruta în care s-a pomenit spre sfîrşitul mandatului său. Ratînd toate obiectivele sale electorale - orientarea spre Rusia, oficializarea limbii ruse, soluţionarea definitivă a conflictului transnistrean - comuniştii s-au întors brusc spre Occident şi au proclamat integrarea europeană drept obiectiv prioritar al politicii lor. Dar se pare că întoarcerea prea bruscă i-a cam ameţit, blocîndu-le capacitatea de a se alinia la standardele democraţiei europene şi a statului de drept occidental. Şi iată-i din nou opriţi pe la un sfert de drum spre Europa (după ce au făcut cale întoarsă de la vreun sfert de drum spre Rusia), practicînd tradiţionala şi inutila îndeletnicire de a învinui opoziţia de toate erorile şi eşecurile, de toate greşelile şi nereuşitele puterii. Toată sarabanda aceasta de acuzaţii are şi menirea de a distrage atenţia opiniei publice de la problemele reale ale ţării. Dincolo de pereţii parlamentului, Blocul "Moldova Democrată" a întreprins un şir de demersuri hotărîte pentru a preveni şi contracara acţiunile destabilizatoare, iniţiate şi de Tiraspol, şi de Chişinăul oficial. Evenimentele de pe Nistru denotă deja de peste un deceniu că radicalismul îi afectează mai ales pe oamenii simpli de pe ambele maluri. Preşedintele BMD, Serafim Urechean, a solicitat implicarea UNESCO, ONU şi a Consiliului Europei, care ar putea tempera elanurile războinice ale ambelor părţi. Dar guvernanţii moldoveni preferă principiul "cu cît mai rău, cu atît mai bine", iar acţiunile "Moldovei Democrate" şi a fracţiunii "Alianţa «Moldova Noastră»" îi irită şi îi sperie. Iar presa de stat, plătită din banii contribuabililor, varsă torente de calomnii peste Braghiş, Urechean şi alţi politicieni, care militează pentru rezolvarea problemelor fără a pune în pericol viaţa copiilor şi a oamenilor, care nu poartă nici o vină pentru stratagemele obscure ale celor care vor sa-şi păstreze cu orice preţ puterea.

Este vechea poveste de adormit electoratul. Dar uneori acest electorat refuză să adoarmă şi vrea să audă ce spune opoziţia şi vrea să vadă ce poate face ea. De asta se teme puterea. Dar, vorba ceea din folclor: de ce te temi, de aceea nu scapi.