| Partide politice |  |





| Puncte de vedere |  |




| Alegeri |  |





| Informație utilă |  |



|  |
Declarații/Documente ale "Alianței «Moldova Noastră»"

Declarația Partidului "Alianța «Moldova Noastră»" privind încălcările grave ale legislației în vigoare a Republicii Moldova și îndeosebi a Legii Republicii Moldova privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) nr. 344/13 din 23.12.94
Chișinău, 9 aprilie 2004
Partidul "Alianța «Moldova Noastră»" constată cu îngrijorare că regimul comunist în frunte cu Vladimir Voronin și exponenții acestuia în Autonomia Găgăuză întreprind acțiuni fără precedent de intimidare a oponenților politici din autonomie, încălcînd fraudulos legislația Republicii Moldova.
Demiterea ilegală din funcție a primarului orașului Comrat, Constantin Taușanji, acțiunile de sechestrare a biroului primarului, precum și interzicerea accesului dumnealui la locul de muncă, prin utilizarea reprezentanților Ministerului de Interne, reconfirmă faptul că guvernarea comunistă a instituit în autonomia găgăuză un regim totalitar, recurgînd la presiuni și intimidări întru a descuraja oponenții politicii promovate de Bașcanul Gh. Tabunșcic, membru al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.
La 24 martie curent, Adunarea Populară a Găgăuziei a adoptat decizia de a-l demite din funcție pe primarul orașului Comrat, Constantin Taușanji și imediat după aceasta Bașcanul Gh. Tabunșcic a emis o ordonanță prin care a promulgat această hotărîre. Drept motiv pentru această acțiune a servit apelul Consiliului municipal Comrat, dominat de comuniști, precum și propunerea Procuraturii Găgăuziei.
PAMN constată, că atît Adunarea Populară a Găgăuziei, cît și însuși Bașcanul, prin documentele semnate și-au atribuit abuziv competențe improprii, neconforme legislației în vigoare a Republicii Moldova, încălcînd grav Constituția Republicii Moldova (art. 112), Codul Electoral (art. 134), Legea privind administrația publică locală (art. 36, 43 și 44), Legea Republicii Moldova privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) nr.344/13 din 23.12.94.
PAMN condamnă cu vehemență aceste acțiuni și sensibilizează opinia publică internă și internațională asupra gravelor încălcări ale legislației Republicii Moldova comise de către guvernarea comunistă și exponenții ei în structurile executive ale autonomiei, acțiuni ce pot conduce la destabilizarea situației social-politice în teritoriu și la provocarea unui focar de tensiune în regiune.
Serviciul de presă al PAMN
|
 |










 |
 |
[an error occurred while processing this directive] |
 |
|