| Partide politice |  |





| Puncte de vedere |  |




| Alegeri |  |





| Informație utilă |  |



|  |
Declarații/Documente ale Mesei Rotunde cu Statut Permanent

Declarația participanților la Masa Rotundă cu Statut Permanent cu privire la atitudinea partidului de guvernămînt față de Rezoluția APCE de la 24 aprilie a.c.
Chișinău, 26 iunie 2002
Apreciind drept oportună și benefică asumarea de către guvernanții Republicii Moldova a angajamentelor menite să consolideze sistemul democratic, prin îndeplinirea recomandărilor din Rezoluția APCE;
Constatînd lipsa unor rezultate palpabile întru realizarea condițiilor stabilite de către înaltul for european;
Semnalînd apariția unor manifestări ostile implementării Rezoluției APCE, inclusiv în presa partidului de guvernămînt, căreia îi revine, în prezent, răspunderea politică pentru onorarea angajamentelor internaționale, asumate de către Republica Moldova;
Calificînd drept periculoase orice eschivări de la înfăptuirea acțiunilor menite să normalizeze situația social-politică, inclusiv să accelereze tranziția democratică și descentralizarea puterii politice și administrative;
Participanții la Masa Rotundă cu Statut Permanent cer factorilor de decizie următoarele:
- Să se conformeze Rezoluției APCE și să adopte un calendar privind realizarea integrală și în termen a recomandărilor respective;
- Să se abțină de la emiterea de declarații incluzînd interpretări eronate ale prevederilor Rezoluției APCE, în special privind înregistrarea Mitropoliei Basarabiei, conform Deciziei CEDO și Constituției Republicii Moldova, declarații ce conduc la încurajarea acțiunilor de natură să tensioneze relațiile intraortodoxe;
- Să desfășoare de urgență consultări cu asociațiile profesionale de ziariști, cu societatea civilă, în ansamblu, în vederea identificării modelului optim pentru transformarea Radioteleviziunii într-o instituție publică;
- Să revadă politicile actuale ale statului în domeniul reformării sistemului de administrare publică locală în conformitate cu Rezoluția Congresului Puterilor Locale și Regionale din 4 iunie, CG (9)6, sistînd orice acțiuni venind în contradicție cu principiile Cartei Europene ale Autonomiei Locale.
- Să se desolidarizeze public de aprecierile din presa partidului de guvernămînt cu caracter denigrator la adresa instituțiilor internaționale.
Noi, participanții la Masa Rotundă cu Statut Permanent, declarăm cu toată responsabilitatea că ignorarea, de către partidul de guvernămînt, a Rezoluției APCE ar putea conduce la neacceptarea, de către CE, a asigurării președenției Consiliului Europei și chiar la suspendarea Republicii Moldova din acest for european. Fapt care va determina, pe mulți ani înainte, locul statului nostru în noua arhitectură europeană și, în ultima instanță, va însemna o alegere, cu largi implicații de perspectivă, între democrație și totalitarism.
Au semnat:
Dumitru Braghiș, Alianța Social-Democrată din Moldova
Sergiu Burcă, Partidul Popular Creștin Democrat
Vlad Ciobanu, Partidul Liberal
Oleg Serebrian, Partidul Social-Liberal
Mihai Petrache, Uniunea Centristă din Moldova
Vasile Balan, Alianța Independenților din Republica Moldova
Valeri Efremov, Partidul Republican din Moldova
Valentin Krîlov, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Vladimir Babii, Clubul Oamenilor de Afaceri "Timpul"
Elena Arnaut, Mișcarea obștească patriotică "Solidaritatea femeilor"
Serviciul de presă al Mesei Rotunde
|
 |










 |
 |
[an error occurred while processing this directive] |
 |
|