Declarații/Documente

Declarația liderului politic al Blocului "Moldova Democrată", Serafim Urechean, în legătură cu încălcările flagrante ale principiilor asocierii libere și dreptul de organizare în sindicate
Chișinău, 8 iunie 2004
Ca fost lider sindical și actual lider politic al Blocului "Moldova Democrată", constat cu îngrijorare că scindarea mișcării sindicaliste continuă cu amestecul direct al guvernării comuniste. Încălcînd convențiile Organizației Internaționale a Muncii, Constituția Republicii Moldova, Legea sindicatelor și alte acte normative, puterea comunistă dictează apartenența organizațiilor sindicale la anumite centre teritorial-ramurale sau interramurale, influențează brutal procesul de alegere și promovare a președinților comitetelor sindicale. Intimidarea sindicatelor se realizează prin numeroase controale, insinuări și presiuni din partea reprezentanților puterii.
Toate aceste fapte indică intenția clară a guvernării actuale de a destrăma sindicatele din interior, de a rupe cît mai multe sindicate de ramură de la sindicatele libere și independente și de a le forța să adere la Confederația "Solidaritate" - sindicat-reptilă, plămădit în brutăria ideologică a partidului de guvernămînt.
Exemple în acest context ar fi scindarea, prin măguleli și intimidări, a Sindicatului Educației și Științei, impunerea Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice de a trece la Confederația "Solidaritate" și altele.
Unul din ultimele cazuri de acest gen este amestecul obraznic al ministrului Sănătății Andrei Gherman în activitatea organizațiilor sindicale din ramura ocrotirii sănătății.
Prin diferite metode perfide și ilegale ministrul Sănătății impune organizațiilor sindicale din ramură, prin intermediul conducătorilor de instituții, ieșirea din Sindicatul "Sănătatea" și trecerea la Confederația Sindicatelor "Solidaritatea". Așa dispoziție a fost dată la ședința Colegiului Ministerului Sănătății din 25 mai 2004.
Sub presiunea ministrului Sănătății la 27 mai 2004 a fost organizată adunarea colectivului ministerului, la care s-a votat ieșirea organizației sindicale a ministerului din Sindicatul "Sănătatea".
Astfel, ministrul Sănătății Andrei Gherman a încălcat brutal prevederile Constituției Republicii Moldova, Legii sindicatelor, Codului muncii, Contractului colectiv de muncă la nivel național și de ramură, Convenției OIM "Cu privire la libertatea asocierii și protecția dreptului la organizație".
Acțiunile obraznice ale ministrului Sănătății au pus în pericol unitatea Sindicatului "Sănătatea" și a colectivelor de muncă din ramura respectivă.
Urmările acestor acțiuni sînt foarte clare - confruntări între lucrătorii medicali, și în cele din urmă, înrăutățirea asistenței medicale a populației de a conserva datoriile mari la salarii ale lucrătorilor din ramură.
Este evident că ministrul Sănătății Andrei Gherman îndeplinește slugarnic indicațiile actualei conduceri a Republicii Moldova, ce fac parte din șirul acțiunilor îndreptate spre a dezbina societatea civilă. Astfel, au fost dezbinate Uniunea scriitorilor, organizațiile de tineret, asociațiile jurnaliștilor și primarilor, sindicatele etc. Comuniștii au nevoie de o societate dezbinată pentru a se perpetua la putere prin minciună și demagogie socială. Comuniștii nu au nevoie nici de o societate civilă puternică, nici de sindicate independente și influente. Ei tot mai mult se prefac în groparul democrației și promotorii totalitarismului în Republica Moldova.
Luînd în considerare cele menționate și în scopul de a preveni tensionarea stărilor de spirit în organizațiile sindicale și păstrării unității Sindicatului "Sănătatea", Blocul "Moldova Democrată" declară protest conducerii Republicii Moldova în legătură cu încălcarea brutală a principiilor liberei asocieri în sindicate, protecției dreptului la organizație, precum și a drepturilor legitime ale salariaților și cere încetarea presiunilor și intimidărilor la care sînt supuse sindicatele de către guvernarea comunistă.
Fiind conducătorul Sindicatelor Independente din Moldova, ocupîndu-mă nemijlocit de apărarea drepturilor și intereselor social-economice ale salariaților din toate ramurile economiei naționale, cunoscînd din interior problemele cu care se confruntă Sindicatele, consider, că societatea are nevoie de sindicate libere, independente și unite. Dezbinarea lor este doar în interesul actualei puteri.
În numele Blocului "Moldova Democrată" îmi declar solidaritatea cu membrii Sindicatului "Sănătatea" și fac apel către toți lucrătorii medicali din țară să se opună practicelor totalitariste ale comuniștilor și prin acțiunile sale solidare să stopeze procesul de transformare a sindicatului independent "Sănătatea" într-un sindicat de buzunar al partidului lui Voronin.
Serviciul de presă al BMD
|